Blog

Zeci de articole

Perioada pubertatii si problemele de relationare cu adultii

DSCN2273

Perioada pubertatii (10-14 ani) se distinge printr-o serie de caracteristici specifice:

  • copilul are atitudini contradictorii intarite de trecerea de la obiceiuri copilaresti la atitudini si conduite achizitionate sub impulsul cerintelor interne sau externe;
  • pubertatea duce la o mai mare independenta din partea copilului;
  • apare distanta dintre ceea ce vrea si ceea ce poate acest lucru manifestandu-se prin  diverse forme de raspuns comportamental;
  • din punct de vedere biologic apare maturizarea insa din punct de vedere psihic nu este maturizat pe deplin;
  • dezvoltarea fizica, alaturi de discrepantele aparute la nivelul intelegerii raportarii lui la viata in general, cu tot ceea ce reprezinta ea, duce la momente de oboseala, la dureri de cap, iritabilitate, neliniste, nesiguranta si agitatie dar si la alternanta dintre vioiciune, infantilitate si oboseala, apatie si conflict interior si exterior;
  • din punct de vedere psihic apar moment de inadaptare sociala, personalitatea copilului fiind marcata de stari de acceptare si respingere in raport cu adultii cu atat mai mult cu cat unii dintre ei, obisnuiti cu un anumit stil educational, au tendinta sa ii trateze in continuare ca pe niste copii aflati intr-o relatie de dependenta;
  • se contureaza, de asemenea, distanta culturala dintre parintii si copii ceea ce duce la aparitia frecventelor conflicte de relationare;
  • intre 12 si 14 ani exista o dominanta a puseului de crestere disproportionata (membrele sunt mai lungi si disproportionate fata de restul corpului, schimbarea vocii etc.) ceea ce sta la baza tensiunilor psihice, la confuzii si stari de disconfort.

Care sunt nevoile copilului aflat la perioada pubertatii?

Copilul, de cand se naste, are nevoi: nevoi primare dar si cele de siguranta si apoi de dragoste si apartenenta. La varsta pubertatii predomina nevoia copilului de a fi inteles, iubit, nevoia de a i se conferi incredere si libertate, nevoia de intimitate, nevoia de stimulare care se adauga la cea de invatare, nevoia de joaca si miscare dar si nevoia de a aduce un plus de unicitate. In relatia cu parintii predomina nevoia de a fi inteles, iubit si acceptat asa cum este, de a i se oferi sansa sa fie liber in masura in care poate fi liber dar si nevoia de avea intimitate si de a fi acceptat asa cum este.

Ce determina aparitia problemelor in relationarea cu parintii?

Parintii pot fi autoritari sau prea permisivi. In functie de tipul de educatie oferit de parintele caruia ii este greu sa aleaga calea de mijloc – si anume aceea de a fi flexibil, de a negocia cu copilul tinand cont de nevoile ambilor parteneri aflati in relatie – atunci cand se simt ingraditi, neintelesi sau nu li se ofera suficienta incredere sau atentie, cand au anumite dorinte iar parintii le interzic infaptuirea lor, copiii gasesc o varietate de metode prin care isi manifesta razvratirea. Astfel, unii copii fug de acasa sau ameninta ca fug, unii fura, altii aleg o vestimentatie vulgara doar pentru a atrage atentia, altii devin apatici, visatori si fara chef, altii devin extrem de agitati si nervosi, raspund urat parintilor, trantesc usi si in final raman muti si nu mai vor sa comunice etc.

Cum poate gestiona un parinte problemele aparute in relationarea cu copilul preadolescent care o ia parca constient pe un drum gresit?

Copiii, ca si parintii, sunt unici, au personalitati diferite, nevoi si asteptari diferite. Nu exista metode universal valabile sau magice care, odata aplicate in relationarea cu copiii, sa duca la imbunatatirea relatiei adult-copil. Ar putea exista insa unele solutii, in mare parte bazate pe comunicarea dintre cei doi:

  • intelegerea reala a nevoilor copilului la care se poate ajunge doar prin apropierea de acesta, acordarea atentiei si exprimarea interesului fata de el;
  • discutarea cu copilul despre problemele care-l preocupa si identificarea sentimentelor copilului in legatura cu situatiile delicate in care se afla;
  • deschiderea adultului si impartasirea propriilor experiente de copil;
  • ignorarea faptelor negative a caror consecinte nu sunt foarte importante – nu pun in pericol viata sau integritatea copilului;
  • constanta in aplicarea unor metode educationale;
  • responsabilizarea copilului – facand totul in locul lui adultul nu face decat sa ii spuna, indirect, ca nu crede in capacitatile lui de reusita;
  • permisiunea ca preadolescentul sa traiasca consecintele negative ale faptelor lui – in viata este inevitabil sa nu ai si probleme;
  • identificarea si sustinerea aptitudinilor copilului;
  • intocmirea impreuna cu copilul si respectarea unui program specific;
  • evitarea, pe cat posibil, a etichetarilor, a cuvintelor jignitoare si a exprimarii neincrederii in posibilitatile copilului;
  • asigurarea parintelui ca si-a facut “datoria” de a explica copilului care ar putea fi consecintele negative care pot sa apara daca continua sa manifeste un anumit comportament negativ;
  • oferirea de recompense si aprecierea copilului – cu masura pentru a nu deveni un obicei distructiv;
  • identificarea celei mai mici schimbari pe care parintele o poate pune in aplicare astfel incat sa se ajunga la o imbunatatire a relatiei cu copilul (schimbarea poate tine de atitudine sau de context);
  • stabilirea clara de limite si sanctiuni si urmarirea respectarii lor asociata cu permisiunea de a avea libertatea de miscare permisa pentu varsta pe care copilul o are si de nevoile celorlalti – de cele mai multe ori, implicarea copilului in gasirea sotutiilor pe care sa le puna in aplicare toti membrii familiei este foarte eficienta;
  • identificarea problemelor copilului si distingerea clara a acestora de problemele parintelui este foarte eficienta – de multe ori parintii preiau problemele copiilor ca fiind ale lor si incearca inutil si fara reusita sa le rezolve;
  • identificarea propriilor nevoi in relationarea cu copilul (de exemplu, faptul ca un copil nu isi asculta parintele poate duce la aparitia nevoii adultului de a sti cum sa se faca ascultat);
  • sportul este un bun remediu pentru detensionare, in cazul copiilor agitati.

Cum poate un parinte sa se apropie de copil atunci cand acesta ii tranteste usa in nas sau cum sa reactioneze atunci cand a furat iar bani din casa in conditiile in care mai ieri a avut loc o discutie pe aceasta tema?

Relationarea cu un copil razvratit este foarte dificila, obositoare si din pacate poate fi atat de complicata incat parintele, stresat si de alte probleme, poate abandona pur si simplu lupta. Insasi acest abandon poate fi una dintre solutii. Practic, neconcentrarea pe problemele copiilor poate detensiona putin conflictul si poate duce la o apropiere din partea acestuia. Acest lucru se intampla in cazul copiilor ai caror parinti au tendinta de a le oferi mereu atentie negativa prin remarci ca: “Niciodata nu esti capabil!”, “Ti-am mai spus sa nu…” etc. sau care au tendinta sa eticheteze negativ copilul (“Esti un ratat!”).

Exista insa si cazuri de copii scapati de sub control din cauza lipsei de implicare a parintilor care, ocupati cu propriile probleme, considera ca acesta este destul de mare si capabil sa se descurce singur si ajung sa constate, la un moment dat, ca acesta a adoptat un comportament total inadecvat varstei care poate avea urmari grave. In acest caz, o mai multa atentie acordata nevoilor copilului este foarte importanta.

Oricare ar fi problemele intampinate de parinti in relationarea cu copiii este bine de stiut ca una este problema ce tine de copil si alta este problema ce tine de parinte. Atunci cand problema este a copilului, parintele ar putea sa ii ofere acetuia increderea ca o poate rezolva singur si il poate sustine. Daca insa problema copilului il afecteaza pe parinte atunci se impune o discutie cu copilul in care parintele sa ii sublinieze sentimentele si nevoile lui si in care sa solicite luarea unor solutii de comun acord.

Nu exista neaparat un vinovat atunci cand copilul a scapat de sub control desi de foarte multe ori se tinde spre gasirea unuia. Problema este undeva la mijloc. O schimbare mica implica schimbari mari iar in relationarea copil – adult, de cele mai multe ori, adultul este cel mai capabil sa o provoace.

Ceea ce este foarte important de retinut este ca parintele sa arate copilului ca este interesat de el. Un copil se dezvolta frumos si isi respecta parintii daca simte ca parintii il iubesc, accepta si ca sunt interesati de nevoile lui iar aceasta presupune ca parintii, la randul lor, sa arate respect pentru copilul lor care are propria lui viata, separata de ce a adultului.

 

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti


Ramona-Paula Axenti
Ramona Axenti este Psiholog - Psihoterapeut atestat de Colegiul Psihologilor din Romania.
Pentru mai multe detalii despre activitatea profesionala intrati aici iar pentru contact vizitati sectiunea contact.

2 Comments

  • Luisa

    Multumesc aveam nevoie de un astfel de articol

  • Write a Comment

    Your email address will not be published.

    Fenomenul “ghosting” la tineri

    Din ce in ce mai des in ultimii ani apare acest fenomen, numit “ghosting”, in special in cazul tinerilor dar nu numai. …

    Mitul independentei

    Suntem rezultatul actiunilor noastre. Actiunile noastre sunt rezultatul emotiilor pe care le simtim care la randul lor sunt …

    Omul “rau” – despre lene, barfa, incompetenta, rautate, agresivitate

    “Iar nu si-a finalizat treaba!”, “Ce urat mi-a vorbit, si-a aruncat tot veninul pe mine!”, “Toata ziua nu face …