Indiferenta fata de ceilalti – o atitudine invatata in copilarie

Indiferenta fata de nevoile celorlalti, zgarcenia, egoismul, nepasarea sunt o serie de atitudini din ce in ce mai intalnite in zilele noastre si, desi mi-a fost greu sa cred si sa ajung sa recunosc, din ce in ce mai valorizate.

Am ajuns sa cred ca bunavointa, deschiderea catre nevoile celorlalti si afectiunea aratata aproapelui sunt vazute de unii ca nonvalori si tot ce am invatat in familie ca este bun, drept si cinstit este de fapt exact pe dos; ca ar trebui sa dau din coate, sa ma afirm, sa ma pun cu “cine trebuie” ca sa ajung sa obtin ceea ce de fapt merit sa obtin pentru ca am muncit pentru asta.

Si avand o serie de experiente neplacute, am ajuns sa imi pun problema si sa ma intreb, cum ajung unii oameni asa, de ce se schimba oamenii cand dau de gustul banului, de ce ajung sa nu te mai cunoasca dupa o vreme in conditiile in care am plecat impreuna cam din acelasi punct. Si spun, cam din acelasi punct pentru ca nu vreau sa omit experienta de viata pe care fiecare dintre noi o are in spate.

Cred ca fiecare dintre noi am avut parte de iubire; macar intr-o anumita perioada a existentei, imi place sa cred ca cineva ne avea dragi – si ma refer la perioada copilariei, cand sufletul e atat de pur, sincer si inocent incat e aproape imposibil sa nu starneasca acest sentiment. Problema este cum au stiut adultii sa ne arate dragostea si cum am stiut, fiecare dintre noi, sa o percepem si, mai mult, sa o simtim.

Ma uit in jur si ma intreb unde va ajunge lumea, unde vor ajunge copiii de azi in tumultul si tensiunea in care traiesc vazandu-si modelele – si aici ma refer in special la parinti, la persoanele semnificative pentru copii – intr-o continua miscare, vesnic antrenati in actul muncii si a castigarii banilor sau facand uneori imposibilul pentru acea “clipa de fericire” sau pentru satisfacere micilor placeri personale? Oare ce inteleg copiii din asta? Ca banul este cel mai important lucru in viata, ca viata nu e nimic fara bani, ca trebuie sa muncesti peste masura indiferent de implicatiile negative ale acestei alegeri doar pentru a ajunge la acel “bine” ideal si de neatins?

Si cum poate un copil sa creasca interiorizand de mic valorile morale, etice si sociale si sa fie atent si la ceilalti aflati la nevoie daca el invata ca tot ce face trebuie sa faca doar pentru el, pentru ca asa a fost invatat sau pentru ca asta a putut invata din ce a vazut?

Cum poate un adult sa inteleaga nevoile celuilalt daca atunci cand era mic nu reactiona nimeni la nevoile lui?

Ca urmare, am ajuns la o singura concluzie: intr-o lume activa, in care parintii nu au timp pentru copiii lor, lasandu-i pe mana cui se nimereste si bazandu-se ca au bani sa plateasca pe cineva care sa le stea cu copilul, copiii nu isi gasesc sursa de afectiune, atentie si satisfacere a acestor nevoi primordiale.

Ca urmare, adultii care in copilaria lor nu s-au simtit intelesi si ascultati nu reactioneaza nici ei la nevoile altora. E greu sa poti raspunde si rezona la nevoile altora daca tu, la randul tau, ai un vid emotional pentru ca, in trecut, nimeni nu a rezonat la nevoile tale de afectiune, apropiere si intelegere. E greu, dar nu imposibil, cred eu, atata timp cat suntem capabili sa ne autoeducam si sa invatam din greseli, sa gandim critic si rational.

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti