Dezvoltarea increderii in sine

De mici, in marea majoritate, copiii au foarte multa incredere in ei. Un bebelus vrea sa atinga tot ce vede si, indiferent de obstacole, este foarte indarjit in a ajunge la locul dorit si a lua ce isi doreste. La doi ani, de asemenea, fiind incurajat de capacitatile noi dobandite (mersul si capacitatea de exprimare), copilul devine si mai indraznet in a-si lua, a cere sau a face ce doreste.

Cum se ajunge la scaderea  increderii in sine?

–         In copilarie, increderea in propriile capacitati scade din ce in ce mai mult atunci cand copilul constata ca parintii sau alti apropiati ii reteaza elanul de a cunoaste: “Nu pune mana, nu e voie etc.”, fara a-i explica, de cele mai multe ori, care sunt motivele pentu care ii este interzis sa experimenteze. De multe ori parintii fac greseala de a interzice copiilor una sau alta fara a le explica, pe intelesul lor, pericolul la care se expun. Din lipsa de timp si rabdare, multi parinti ajung chiar sa le opreasca avantul cunoasterii chiar si atunci cand nu exista pericole evidente si cand, doar cu putin ajutor si cateva explicatii simple, ar putea sa cunoasca lucruri noi (de exemplu, vad deseori parinti care le interzic copiilor in parc sa se apropie de lac, fara a-i lua de manuta si a le arata si explica in cateva cuvinte pericolul la care se expun daca s-ar apropia foarte mult de apa si a le da o limita pana la care ar putea sa se apriopie).

–         Expresii ca: ”Nu esti bun de nimic!”, “Stiu eu ce este mai bine pentru tine!”, “Te cunosc si stiu ce e in mintea ta.”, “Tu nu poti sa faci asta.” s.a.m.d. nu fac decat sa stirbeasca personalitatea copilului si sa il opreasca din urcusul in cunoasterea a ceea ce este nou.

–         Lipsa incurajarii duce, de asemenea, la scaderea increderii in sine a copiilor. Este foarte simplu ca, atunci cand copiii sunt in perioada de invatare si incearca lucruri noi parintii sa ii incurajeze printr-un simplu “Bravo!” ori de cate ori ei reusesc sa finalizeze o actiune inceputa (sa realizeze un desen frumos, sa isi aseze hainele, sa recite o poezie nou invatata etc.).

–       O cearta in plus sau o pedeapsa venita din partea parintilor atunci cand copilul este trist pentru ca a gresit sau nu a reusit in ceea ce si-a propus (sau a propus parintele pentru el), duce la accentuarea sentimentului de vina care atrage cu el fie frica de a mai incerca fie tendinta copilului de a munci, uneori peste puterile lui pentru a de demonstra parintilor, dar si lui, ca poate.

–         Implicarea copilului in activitati neadecvate varstei sau capacitatilor lui fizice sau psihice din acel moment poate duce la scaderea drastica a increderii in sine (de exemplu, multi parinti incearca sa ii invete pe copii sa citeasca de la varste foarte mici – 4-5 ani chiar daca copilul nu isi doreste acest lucru si nu este inca deschis sau capabil sa o faca, doar din dorinta de a fi precum colegul/prietenul care a invatat sa citeasca de la 4 ani).

–         Implicarea copilului in prea multe activitati (de exemplu, sunt foarte multi parinti care isi dau copiii la 4-5 activitati educationale ocupandu-i tot timpul cu achitarea de responsabilitati) oboseste copilul si neputinta care apare la un moment dat il poate face sa creada despre el ca nu este suficient de bun. Desi pare nefiresc, tendinta copilului devenit adult de a se implica in multe activitati intr-un timp foarte scurt (participarea la multe concursuri, frecventarea mai multor cursuri de specialitate, tendinta de a invata mult si din toate etc.) sunt semne ale lipsei increderii in sine a celui care doreste sa isi demonstreze lui dar si celorlalti ca este capabil. Este foarte important sa descoperim, de cand sunt mici, talentele copiilor si sa ii incurajam sa si le dezvolte, nu neaparat prin dedicarea timpului si atentiei, aproape integral, activitatilor extrascolare, in defavoarea jocului.

–         Comparatia cu altii care sunt “mai buni, mai destepti, stiu mai multe” induce credinta gresita ca  ”Daca nu sunt ca X, Y sau Z nu sunt suficient de bun” si la scaderea stimei de sine.

–         Atitudinea parintilor fata de ei insisi – un parinte care isi va exprima cu voce tare sau chiar prin atitudine nemultumirile in legatura cu propriile esecuri sau cu eveninentele negative din viata care nu pot fi schimbate, poate induce si la copil aceleasi sentimente. Sunt parinti care, neavand incredere in capacitatile lor, isi exprima de foarte multe ori cu voce tare frustrarile (“Viata e grea si nu sunt in stare de nimic.”) sau prin atitudine (delasare totala, lipsa de interes, retragere in sine).

Ca urmare, este foarte important, pentru dezvoltarea increderii in sine a copilului:

–         Sa fim langa copil de cate ori acesta are nevoie sa stie, sa cunoasca, sa experimenteze – prin raspunsul la intrebarile puse de copil, prin provocarea unor experimente sau fiind aproape de el si ajutandu-l atunci cand nu este capabil sa faca singur niste lucruri sau ceea ce ar incerca sa faca singur i-ar pune viata in pericol;

–         Sa nu luam decizii in locul copilului in probleme care il privesc direct fara a-l consulta si, in situatiile care o cer, fara a-i explica de ce consideram ca este mai buna varianta noastra decat a lui;

–         Sa il incurajam si valorizam (“Bravo!” dupa fiecare reusita a copilului, “Sunt fericit ca ai putut face asta.”);

–         Sa intelegem copilul si sa il acceptam atunci cand greseste neintentionat sau are nereusite si sa ii oferim propriul exemplu (“Este normal sa mai si gresesti.”, “Uneori se intampla sa uiti ce ai invatat si sa iei note mici. Mi s-a intamplat si mie cand eram de varsta ta.”) fara a-l compara cu altii sau cu noi la varsta lui – fiecare copil are propriul lui ritm de dezvoltare;

–         Sa implicam copilul in activitati specifice varstei si capacitatilor lui fizice si psihice si sa evitam implicarea lui in prea multe activitati intr-o perioada scurta de timp.

–         Sa il invatam sa ceara ajutorul, atat parintilor cat si celor cu care intra in contact in afara familiei.

–         Sa il incurajam in deciziile lui si sa ii oferim dragostea noastra, indiferent de reusitele sau nereusitele lui.

–         Sa avem o atitudine optimista si sa insuflam copilului credinta ca “va trece si peste asta” atunci cand ii este greu.

Increderea in sine se manifesta prin capacitatea individului de a indrazni sa faca ceea ce doreste si de a spune ceea ce gandeste fara a le aduce prejudicii sau daune morale celor din jur.

Increderea in sine presupune, in acelasi timp, cunoasterea propriilor limite – tendinta unora de a face mai mult decat poate face o singura persoana sau de a arata ca stiu, pot, sunt capabili prin implicarea in multe activitati in acelasi timp, prin tendinta de a vorbi mult si a explica orice actiune a lor si  de a arata mereu ca sunt capabili sunt semne ale neincrederii in sine. In plus, tendinta de a-si ocupa mereu timpul cu diverse activitati doar din dorinta de a demonstra lor si celorlalti ca sunt capabili duce, cu timpul, la scaderea resurselor si la un blocaj care poate sa apara, pe un anumit plan al vietii, de cele mai multe ori sanatatea fiind serios afectata.

Nu in ultimul rand trebuie avut in vedere si patternul psihologic cu care vine copilul pe aceasta lume. Sunt copii care, indiferent de educatie, au tendinta de a nu avea incredere in ei, tendinta pe care si-o exprima fie prin neimplicare fie prin prea multa implicare. Astfel de copii trebuie priviti cu mai multa atentie si intelegere. In functie de cele doua tendinte extreme, copilului trebuie valorizat, iubit, acceptat. In cazul copilului care are tendinta de retragere, cresterea increderii in el se poate face fiind mai des atenti la reusitele lui si folosind poate mai des decat in mod normal cuvintele de incurajare iar pentru copilul care are tendinta de a munci prea mult pentru a demonstra ca poate, limitarea de catre parinte a unor obiceiuri si accentuarea faptului ca el, ca individ, este la fel de important chiar si atunci cand este mai putin ocupat si cand nu ii iese totul perfect este o metoda care poate da rezultate.

Foarte important este sa nu cadem in capcana de a valoriza si incuraja copilul atat de mult incat sa-l facem sa creada ca el este important pentru noi doar daca este implicat, poate si face totul perfect. Dragostea neconditionata este una dintre cheile importante ale dezvoltarii increderii in sine a propriului copil.

 

 

 

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti