Category: Despre el si ea

Cand doi oameni se casatoresc din dragoste sunt convinsi de faptul ca toata viata vor trai fericiti pana la adanci batraneti fara a se gandi nicio clipa ca, la un moment dat, pot aparea neintelegeri sau pot ajunge in situatia de a avea nevoi si interese diferite sau ca va veni o zi in care, ca din senin, se vor simti straini unul fata de celalalt. In acest stadiu, multe cupluri ajung la separare sau la divort, de multe ori fara a mai incerca compromisul vietii in doi si fara a sta prea mult pe ganduri. Daca cuplul nu are copii este mai usor pentru cei doi sa puna stop.

De multe ori, in stadiul in care relatia este zdruncinata de diferite obstacole care o destabilizeaza, cei doi ajung sa-si puna intrebarea: “De ce a trebuit sa ma casatoresc?”

Ce este casatoria? Casatoria este uniunea dintre doua suflete care ajung sa se intalneasca si sa hotarasca sa isi petreaca viata impreuna. Prin casatorie fiecare dintre membrii unui cuplu creste alaturi de si impreuna cu celalalt. Deciziile sunt luate impreuna, copiii se cresc impreuna, viata celor doi, de la tinerete pana la batranete se parcurge impreuna cu partenerul. Casatoria este uniunea a doua suflete intr-unul, fiecare dintre ele sprijinindu-l si sustinandu-l pe celalalt sa asceada in principal spre cunoasterea de sine, evoluand din punct de vedere spiritual. Relatia de cuplu care creste este cea in care ambii parteneri evolueaza.

Cuplul se poate forma avand la baza un principiu sau o serie de nevoi ale partenerilor, de cele mai multe ori neconstientizate de nici unul dintre membrii ei. Acestea sunt cele care mentin un cuplu in viata dar tot ele sunt si cele care pot, in aceeasi masura, sa si destabilizeze cuplu. Astfel, prin schimbarea nevoilor unuia sau ambilor parteneri acestia ajung sa constate ca relatia lor s-a consumat si sa nu mai inteleaga rostul vietii impreuna. Spre exemplu el a trait intr-o familie in care modelul patern era unul bazat pe autoritate, model pe care l-a preluat ca normal si pe care l-a urmat atunci cand s-a casatorit cu o femeie dependenta. Dupa ce a trait o serie de evenimente care i-a intarit increderea in sine, ea a “a prins aripi” si a constatat ca modelul acesta de relatie – el autoritar, ea supusa – nu o mai satisface astfel ca relatia lor a ajuns intr-un punct de cumpana. In acest moment relatia are de depasit o etapa critica: ea se afla in situatia de a-i transmite lui care ii sunt nevoile iar el este in situatia de a intelege care sunt nevoile si sentimentele ei iar depasirea impasului are la baza combinatia de credinte, valori si principii de viata ale celor doi dar si respectul pe care fiecare il are fata de el si fata de partener.

Exista si situatii in care doar unul dintre parteneri simte nevoia de schimbare, celalalt neintelegand decizia acestuia. In acest caz, nevoile celui care doreste schimbarea nu mai corespund cu nevoile cu care a intrat in relatie la inceput, in timp ce nevoile partenerului au ramas aceleasi.

Relatia de cuplu are propria ei personalitate. Ea este o combinatie intre personalitatea, nevoile si dorintele fiecarui membru al cuplului, credintele si valorile fiecaruia. Ea are la baza mostenirea genetica a celor doi dar si educatia si autoeducatia fiecaruia, capacitatea fiecaruia de schimbare si de acceptare a celuilalt, de toleranta, de intelegere.

O relatie de cuplu care creste este o relatie de cuplu in care fiecare dintre parteneri evolueaza prin oglindirea in celalat, prin sustinerea lui si prin gasirea bucuriei de a o face si in primul rand prin gasirea echilibrului sufletesc alaturi de partener.

Si au trait fericiti pana la adanci batraneti… spune povestea in care zana buna se casatoreste cu printul salvator. Povestile ne lasa sa visam, sa ne imaginam ca atunci cand vom ajunge mari ne vom casatori si noi cu un print/o printesa.

Cand inaintam in viata insa ne dam seama ca lucrurile nu sunt atat de simple. Legam prietenii, ne indragostim, iubim, suntem dezamagiti, o luam apoi de la capat s.a.m.d. Si astfel ajungem la un moment dat sa ne intrebam “Cum e mai bine?”, “Care alegere ar fi cea mai potrivita pentru mine?”, “Este bine ca am spus “Da!”?”

Alegerea partenerului de viata este, ca orice alegere, una legata de nevoile pe care le avem in acea perioada a vietii noastre. Daca ne place aventura, ne alegem un partener cu care sa putem calatori in cele mai neasteptate colturi ale lumii. Daca ne dorim copii, ne luam un partener care sa iubeasca copiii. Daca ne dorim sa oferim afectiunea noastra, ne luam un partener caruia sa ii placa sa fie alintat, cocolosit etc.

Daca vorbim de dezamagiri si asa numitele “esecuri in dragoste”, desi de fiecare data in aceste cazuri se tinde sa se caute un vinovat, acestea nu au la baza neaparat o greseala a unuia dintre parteneri. Nici despartirile, nici divorturile nu au un vinovat. La baza acestora stau nevoile fiecaruia dintre parteneri. Poate parea ciudat cand ea, o tanara dornica de a-si gasi jumatatea este cea care renunta la el, barbatul care pana acum i-a oferit tot ce si-a dorit, i-a stat intotdeauna la dispozitie, a ascultat-o si i-a fost mereu aproape la bine si la greu. De cele mai multe ori tindem sa spunem ca astfel de persoane nu au nimic in cap, ca nu stiu ce vor si sa le gasim vinovate.

Daca e sa analizam insa credintele care stau la baza alegerilor, in cazul de mai sus, putem descoperi ca ea traieste dupa credinta ca “Sotul ideal este cel care face pe durul.” sau ca “In dragoste e important sa mai si pierzi.” si iata de unde refuzul arzator de a mai continua o relatie care parea ideala.

In cazul expus insa explicatia este doar de suprafata. Exista multe alte legaturi care se pot face daca analizezi o relatie in adancurile ei si cand spun “adacuri” ma refer la gandurile si convingerile cu care traiesc fiecare dintre parteneri, la nevoile lor, la familiile lor, la educatia primita si la interpretarile pe care fiecare dintre ei le-au dat evenimentelor din vietile lor in familia naturala, la valorile care stau la baza alegerilor lor. Daca tinem cont de aceste lucruri devine evident faptul ca alegerile in general si alegerea partenerului de viata in special este diferita de la om la om si poate oricand surprinde.

E usor sa spui “Saracul baiat, a fost respins.” si sa nu privesti si partea ei de adevar. Fiecare om este unic, fiecare simte diferit, crede diferit si are nevoi diferite si in functie de acestea face alegeri diferite de ceilalti.

Exista persoane care simt ca traiesc atunci cand se cearta si se impaca la nesfarsit si care, firesc, au credinta ca “Viata e frumoasa atunci cand treci prin emotii extreme.” Acestia nu vor putea trai niciodata langa o persoana calma, calculata, care fuge de scandal.

Peste ani, nevoile se pot schimba. Omul se schimba; evenimentele din viata lui l-au facut sa se aseze sau, dimpotriva, sa doreasca sa traiasca viata la maxim daca a considerat ca pana atunci nu a facut tot ce si-a propus si nu a experimentat suficient. Pornind de la acest principiu pot afirma ca exista si situatii cand, in functie si de capacitatea de acceptare sau chiar de iertare a unora, pot sa reinnoade o relatie de la un alt nivel, mult mai matur.

Poate unii se intreaba, pornind de la afirmatia ca nevoile se schimba, daca este posibil sa traiesti o viata langa aceeasi persoana. Sigur ca este posibil pentru ca “sufletele pereche” care raman “pereche” pana la finalul existentei lor pamantene au nevoi care se completeaza perfect astfel ca in orice moment ei pot raspunde unul altuia iar raspunsul la nevoile celuilalt vine natural, fara efort, fara cenzura. In acest caz, relatia care a crescut atat de mult si formeaza un tot, ii ajuta pe fiecare dintre cei doi parteneri sa nu mai aiba nevoie de cuvinte pentru a mentiona ce asteptari are de la celalalt.

“As vrea sa ma casatoresc dar nu am cu cine. Mi-as dori sa am si eu pe cineva, sa iubesc si sa fiu iubit(a) la randul meu…”

De cate ori nu ati auzit tineri sau tinere ca sunt in cautarea unui partener care nu mai apare? Poate ati fost si voi in situatia asta la un moment dat si acum puteti da chiar lectii despre cum ar putea gasi altii un partener…

Unii ar spune ca e simplu sa gasesti un partener de viata, altii ca este foarte greu sau chiar imposibil…

De ce ar fi greu pentru unii sa gaseasca partenerul dorit? Iata cateva posibile cauze:

–         Izolarea sau slaba socializare – in drum de acasa la serviciu ai posibilitatea sa intalnesti pe cineva dar destul de dificil sa si intri in vorba cu acea persoana asa, pur si simplu, mai ales daca iti lipseste curajul sa deschizi o discutie cu cineva necunoscut.

–         Rigiditatea in cautarea unui partener anume care sa se incadreze in anumite standarde foarte bine structurate sau intr-o imagine ideala construita in minte cine stie de cand – de exemplu, “Caut o femeie bruneta, cu ochi albastri, buze groase, inaltime care sa depaseasca 1,70, slaba, inteligenta, stapana pe sine, care sa lucreze in domeniul medical si sa locuiasca in acelasi oras cu mine.” Un astfel de barbat hotarat sa gaseasca o femeie care sa nu iasa nicicum din stardardele dinainte stabilite risca sa ramana singur si nu va sti poate niciodata ca partenera potrivita pentru el era una a carei caracteristici ii incalcau toate visele.

–         Tendinta de a fi critic cu sine sau cu ceilalti – “Nimeni nu e bun pentru mine. Ala este…  celalalt e prea…”, “Nu am calitatile necesare pentru a fi iubit(a).”. In acest caz, slaba cunoastere de sine a celui care doreste sa isi gaseasca perechea este cea care il tine la distanta de potentialii parteneri dar care, la randul ei, poate indeparta potentialii parteneri de el.

–         Fuga – “Vreau foarte mult dar imi este frica.” Nu de putine ori se intampla ca cel aflat in cautarea unui partener, dupa ce l-a gasit, sa dea bir cu fugitii de frica respunsabilitatii care o implica o relatie serioasa. Aici apar o serie de intrebari pe care fiecare persoana care doreste sa aiba un partener de viata ar trebui sa si le puna inainte de a incepe cautarile: “De ce imi doresc sa am pe cineva? Cum as arata eu intr-o relatie? Care ar fi responsabilitatea mea intr-o relatie? Ce asteptari voi avea de la partener?”.

–         Jena – negarea ideii de a avea o intalnire planificata cu una dintre cunostintele prietenilor si chiar ascunderea fata de acestia a faptului ca sunteti in cautarea unui partener.

–         Obsesia gasirii unui partener – concentrarea pe subiectul “Sunt in cautarea unui partener!” poate fi atat de prezenta si presanta incat poate ajunge sa “sufoce” potentialii parteneri si sa-i indeparteze inca dinainte de a face cu adevar cunostinta cu ei.

–         Atractia fata de persoane nepotrivite – tendinta de a cauta un partener sub sau deasupra nivelului intelectual si social.

Aceste posibile cauze ale dificultatii de a gasi unui partener de viata pot aduce unele raspunsuri la intrebarea “Ce sa fac sau sa nu fac pentru a-mi gasi un partener de viata?”.

In zilele noastere rata divortului a crescut mult fata de trecut iar tendinta este sa aiba loc chiar la scurt timp dupa casatorie. Motivele sunt date, pe langa clauzele contractului matrimonial care sunt mult mai lejere decat in trecut si de viziunea diferita a vietii in doi pe care o au tinerii in zilele noastre.

Multi se intreaba daca nu cumva, decizia tinerilor de a divorta are drept cauza pierderea interesului pentru acea valorare sociala care pune familia pe primul plan. Concubinajul are prioritate mai ales in cazul celor tineri, fara copii sau a celor care au trecut deja printr-un divort. In zilele noastre, decizia de a se casatori apare de cele mai multe ori atunci cand se naste primul copil al cuplului sau cand cei doi tineri care locuiesc impreuna se hotarasc sa aduca pe lume un copil. Ca urmare, din acest punct de vedere, hotararea de a fi recunoscuti ca familie apare in cazul acestor tineri mai mult ca protectie a viitorilor copii.

Decizia de a divorta este luata insa din ce in ce mai des in zilele noastre si in cazul familiilor cu copii. Care ar fi cauzele separarii in acest caz? Sa fie tinerii din ziua de azi atat de indiferenti fata de statutul de familist? Sa fie atat de egoisti incat sa nu poata trai unii cu ceilalti chiar si in conditiile in care au de crescut un copil? Poate si acestea ar fi unele dintre motive dar poate ca si faptul ca in trecut, inaintasii nostri nu aveau curajul sa ia aceasta decizie si nici sa se gandeasca la ea de frica oprobiului societatii desi de multe ori situatia o cerea. La fel ca si in trecut, problemele de cuplu au ramas aceleasi; diferenta o face mediatizarea acestora in zilele noastre si incurajarea separarii atunci cand cei doi au epuizat toate resursele de reconciliere.

Unele cupluri se casatoresc inainte de a se cunoaste foarte bine si de a lua decizia certa ca isi doresc sa formeze cu adevarat o familie. Multe fete ajunse la varsta maturitatii traiesc cu dorinta de a fi mirese si accepta o cerere in casatorie sau chiar o provoaca doar din dorinta de a se simti, chiar si pentru o zi, in centrul atentiei. Pentru astfel de cupluri casatoria are loc, din pacate, doar din dorinta de a-si indeplini un vis, un capriciu. Gradul de cunoastere reciproca, in acest caz, este aproape inexistent iar capacitatea de a depasi incercarile pe care le rezerva viata in doi implica o stradanie prea mare a carui efort nu si-l pot justifica pe moment.

Unele divorturi apar in cazul persoanelor introvertite sau a celor care vor sa para altfel decat sunt in realitate, dezvaluind pentru ceilalti doar chipul acceptat social cu care au reusit de altfel sa-l si cucereasca pe partener. Asa se explica motivul pentru care, unii dinte partenerii care nu au reusit sa ajunga la miezul personalitatii celor cu care s-au casatorit, au impresia, dupa ce legamantul a avut loc, ca s-au casatorti cu alta persoana.

Exista si cupluri mature in care, desi cei doi inca se iubesc si se respecta, decid sa rupa relatia in urma reevaluari nevoilor fiecaruia. Acestia hotarasc, la un moment dat, ca este cazul sa o porneasca pe drumuri diferite.

Cu toate ca rata divorturilor este in crestere, oamenii au tendinta generala de a se alia cu o persoana de sex opus, de a forma un cuplu si de a certifica legamantul din dorinta subconstienta de a uni cele doua tendinte opuse – masculin si feminin – si de a forma un tot care sa le cuprinda pe amandoua. Recunoasterea sociala a acestui “tot” este foarte importanta pentru majoritatea oamenilor si apare pentru a satisface nevoia de mentinere a confortului psihic.

“Nu pot accepta  ideea ca s-a terminat, ca relatia noastra a luat sfarsit…”

Fraza de mai sus este foarte des repetata de cei care au trait o idila sau, mai mult de atat, au fost casatoriti si se afla in fata divortului pe care nu si-l doresc dar care este hotarat de celalalt partener.

Pentru un cuplu tanar, dependenta unuia fata de celalalt s-ar explica prin faptul ca unul dintre parteneri se refugiaza in relatia considerata “de iubire” incercand sa retraiasca de fapt anumite emotii pe care le-a trait fata de o persoana importanta din viata lui intr-o perioada de timp semnificativa din trecut.

Ceea ce pare ciudat intr-o relatie in care unul dintre parteneri are o personalitate dependenta este faptul ca acest tip de persoane tind sa mentina o astfel de relatie chiar si atunci cand sunt umilite si agresate – in acest caz se vorbeste despre dependenta de agresor. Daca in copilarie acestea au fost batute sau umilite de un adult dominator, de obicei unul dintre parinti, fara a reusi sa treaca ulterior printr-un proces de intelegere a situatiei ca fiind una independenta de ei, fara a depasi sentimentele de vinovatie, fara a se detasa si fara a integra acest episod in viata lor ca unul care a fost si s-a terminat, tendinta este sa isi caute, ca adult, un acelasi timp de partener, cat mai apropiat de modelul parintelui dominator. Aceste persoane, prin felul lor de a fi (tendinta de a fi supusi, de a cere parerea si a se feri sa ia decizii de unii singuri, neincrederea ca pot sa finalizeze singuri o actiune fara ajutorul celorlalti etc.) ajung uneori sa caute si sa se apropie, in general, de persoane dominatoare si in situatii limita sa “cerseasca” chiar dragostea si atentia partenerului.

De ce ajung in aceasta situatie? Pentru ca acesta este unicul model pe care astfel de persoane il cunosc si acest timp de relatie este singura fata de care stiu sa se raporteze. Daca in copilarie atentia parintelui era poate oferita de acesta doar atunci cand facea o boacna – si in general primea atentie negativa care era mai buna decat indiferenta – ca adult, persoana dependenta va continua dupa acelasi tipar, cersind atentia partenerului prin aceleasi metode bine cunoscute.

In cazul culpului tanar, este posibil ca insasi aceasta dependenta a unuia dintre parteneri fata de celalalt sa duca la esecul relatiei – celalalt nu mai suporta sa fie mama/tata pentru partener.

In cazul cuplului casatorit, atunci cand doar unul din parteneri doreste divortul din motive bine intemeiate (neintelegeri, agresivitate, nevoi si interese opuse etc.), se pune problema, in cazul celui care refuza divortul, a dependentei de rutina si poate, ca si in cazul de mai sus, a dependentei de celalalt care impune un model relational bine cunoscut fata de care partenerul stie sa se raporteze.

In cazul unei despartiri sau a unui divort ar fi de preferat ca partenerul care nu doreste sa faca ruptura sau ajunge in situatia de a nu putea accepta si concepe ca aceasta s-a produs sa mediteze la tipul de dependenta creat intre el si fostul partener. Raspunsul la intrebari precum: “Ce caut eu la o relatie?”, “Ce ma tine legat(a) de aceasta relatie?”, “Exista o asemanare intre relatia aceasta si alte relatii pe care le-am avut anterior?”, “Care au fost emotiile care m-au dominat in relatia aceasta?”, “Ce imi doresc de la un partener de viata?”, “Care a fost rolul meu in aceasta relatie, in afara celui de partener?”,  “Care este responsabilitatea mea legata de situatia data?”, “Care este tipul meu de relationare?” ar putea duce la o mai buna cunoastere de sine si la o posibila intelegere a cauzelor “esecurilor relationale” care pot avea la baza dependenta emotionala.

Doi tineri indragostiti, un zambet sfios, doi ochi intrebatori si jucausi, doua maini care se tin una pe celalata, o imbratisare, dorinta; indragostire, dragoste, iubire patimasa…  O poveste frumoasa… starea de bine care pare a dainui pe vecie, de siguranta… credinta ca toata lumea iti apartine si ca ai puteri absolute, ca esti invincibil. Toate acestea sunt semne ale indragostirii.

Ulterior, este aproape imposibil sa nu apara mici neplaceri si poate, daca relatia nu este foarte bine sudata, despartirea, urmata de durere in suflet si credinta ca nu mai poti trai fara celalalt, ca timpul se opreste aici si nu mai ai nici un viitor, ca te sfarsesti incetul cu incetul.

Indragostirea este un sentiment foarte frumos dar care nu tine vesnic. Dramatismul apare atunci cand unul dintre parteneri este inca indragostit si este ferm convins ca relatia ar fi putut merge mai departe dar si atunci cand unul sau poate ambii parteneri inca mai au sentimente unul pentru celalalt dar au ales sa mearga fiecare pe drumul lui din alte considerente decat lipsa sentimentului de iubire. La fel de dramatica poate parea despartirea si in conditiile in care partenerii, si de obicei unul dintre cei doi parteneri care au format un cuplu se simte deodata singur, poate parasit si scos din rutina zilnica si confortul pe care ti-l poate oferi o relatie, indiferent de sentimentele implicate. De asemenea, dependenta de celalat este capcana in care multi pica, confundand sentimentul de dragoste cu cel de dependenta.

Cum facem sa depasim un esec in dragoste si sa ne continuam viata firesc dupa o despartire, indiferent cum s-a produs ruptura si ce a stat la baza ei?

In primul rand, acceptarea sentimentului de tristete ca fiind normal este benefic dupa o astfel de decizie in cazul in care ambii parteneri au hotarat incheierea relatiei sau dupa o despartire surprinzatoare in cazul in care decizia a fost confirmata mai mult sau mai putin de celalalt partener. Ca si in cazul decesului cuiva drag si in acest caz apare durerea sufleteasca, sentimentul ca o parte din noi a murit. Este normal sa depasim o perioada critica in urma unei despartiri – o parte dintre obiceiurile noastre se schimba, uneori am putea spune ca ni se schimba chiar intreaga viata.

O buna metoda de a trece mai usor peste “durerea” unei despartiri este implicarea in activitati placute, initierea unor proiecte care erau in plan dar pe care, din diferite motive, nu au fost aplicate. Iesitul in aer liber, sportul, sunt metode excelente de eliberare.

Din punct de vedere rational este bine de “centralizat” ce a fost bun si ce nu a mers in relatie, resursele cu care a venit fiecare si ce am invatat in urma experientei respective de cuplu. O astfel de experienta ne ajuta sa ne cunoastem mai bine pe noi, sa ne cunoastem mai bine calitatile dar si defectele, sa ne cunoastem reactiile in diferite momente mai bune sau mai putin placute – de altfel relatia de cuplu, in general ne ajuta sa ne cunoastem mai bine pe noi prin celalalt.

Foarte important este ca, dupa o relatie esuata, sa nu intram repede intr-o alta relatie. Multi merg pe principiul: “gaseste pe altul/alta ca sa uiti de celalalt/cealalata”. Este o tehnica destul de riscanta avand in vedere ca putem aduce, in noua relatie, nu numai vechi obiceiuri nesanatoase dar si vechi frustrari care sa fie revarsate asupra noului partener fara ca acesta sa aiba vreo vina. Este foarte importanta autoanaliza si impacarea cu sine, cu situatia si chiar cu deciziile noastre si ale fostului partener pentru a intra, ca nou, intr-o alta relatie.

Ca urmare, “esecul” ruperii unei relatii, daca este privit din alt unghi, poate ajunge sa fie vazut ca un beneficiu. Daca privim partea plina a paharului, putem extrage roadele sufletesti ale unei casnicii/relatii de cuplu finalizate si resursele de a merge mai departe pe drumul nostru, tinand cont ca timpul nu se opreste in loc si fiecare are drumul lui in viata.

La inceput a fost el si ea, apoi au fost ei ca si cuplu. La inceput s-au indragostit, s-au iubit apoi s-au casatorit din dragoste. Dupa casatorie au inceput sa uite emotiile primelor intalniri, fluturarii din stomac pe care ii simteau cand se gandeau unul la celalalt pentru ca dragostea lor a intrat intr-o alta etapa, de maturitate in doi si astfel a aparut dorinta de a avea ceva impreuna. Emotiile si-au facut iar aparitia atunci cand au aflat ca vor avea un copil. Merg pe strada tinandu-se de mana, sunt fericiti cand ceilalti ii felicita… sunt nerabdatori sa vada cat mai repede bebelusul, produsul dragostei lor.

Si iata ca, dupa noua luni, pot tine in brate mica faptura care are atat de mare nevoie de grija, dragostea si atentia lor… Oboseala, stresul, noptile nedormite sunt doar o etapa de inceput care cu timpul devine obisnuinta. Totul se concentreaza pe copil, pentru ca el este acum centrul universului lor. Copilul, copilul si iar copilul…

Da, aparitia primului copil este o noua etapa in dezvoltarea cuplului. Acum nu mai sunt doar ei doi, sunt ei trei… de fapt sunt ei doi si el, bebelusul care este in relatie directa si foarte stransa, de dependenta totala cu ei doi si in special cu mama. Apar emotiile primului gest facut de copil, a primului zambet, a primului gangurit, a primului dintisor, a primei raceli… Fiecare gest, fiecare scancet, fiecare miscare este urmarita si analizata indeaproape…

Cei doi uita, treptat, sa se mai priveasca unul pe celalalt. Atentia exclusiva asupra copilului ii face sa uite de multe ori de ei, de nevoile lor, de dorintele lor, de placerile lor. Aceasta este capcana pe care sentimentul de proaspat parinte o intinde multora dintre cei aflati intr-o astfel de postura.

Cei doi incep sa se certe din te miri ce, in general de la lucruri care au legatura cu bebelusul: “Nu ai fost atent si a cazut din pat.”, “Uite, e iritat la fundulet… ai uitat sa-l dai cu crema speciala.”, “Vai, geamul e deschis, il trage curentul! Inchide-l!” s.a.m.d. Fiecare dintre ei crede ca stie cel mai bine sa ingrijeasca bebelusul si cu toate astea, oboseala il impiedica sa o faca bine, e atent mai mult la celalalt si il blameaza. Fiecare dintre membrii cuplului simte o stare de tensiune generala care nu are neaparat legatura, la un moment dat, cu cresterea celui mic.

Unde sunt iesirile in doi, mersul de mana, mersul la film, intalnirile cu prietenii? Timpul e mult prea scurt pentru ei doi ca si cuplu. Lucrurile nu mai stau deloc asa ca la inceputul relatiei. Copilul le umple tot timpul iar seara, dupa ce el se culca iar cei doi ar mai putea petrece timp impreuna pica de oboseala.

Reacomodarea si restructurarea relatiei de cuplu dupa aparitia primului copil necesita, in functie de momentul constientizarii schimbarilor care s-au petrecut si a importantei modificarii unor obiceiuri, un timp mai lung sau mai scurt. Este posibil ca cei doi, mai ales daca au cunoscut dinaintea aparitiei propriului copil cupluri cu copii, sa fi constientizat din timp schimbarile care vor avea loc la nivelul relatiei si sa isi fi facut un plan in acest sens. Chiar si in aceste conditii, desi au luat decizii bine structurate legate de viata lor in trei, dupa venirea pe lume a bebelusului, subiectivismul implicarii direct in situatie le poate da planurile peste cap.

Cautarea de metode potrivite care sa ii aduca impreuna pe cei doi sunt nemaipomentite. In pauzele de somn ale copilului ei pot discuta unul cu celalalt diferite probleme care-i framanta, poat aduce in discutie ganduri care ii macina, sentimente care ii incearca legate sau nu de cresterea copilului, pot privi la un film, pot face ceva dragut doar pentru ei. De asemenea, daca beneficiaza de un ajutor (bunica/bona) care poate sa aiba grija de copil ei pot iesi singuri in afara casei si face lucruri impreuna. O excursie de cateva zile, timp in care o persoana de incredere sta cu copilul, (dupa ce copilul a mai crescut putin), e ideala si sta la baza regasirii celor doi. Pe langa grija pentru copil, alte activitati pe care cuplul sa le faca impreuna sau separat sunt ideale in mentinerea unui nivel optim al stresului, in buna functionare a relatiei celor doi si crearea armoniei in interiorul familiei.

Spre exemplu, chiar daca mama sta acasa cu copilul poate gasi mici placeri care sa o scoata din rutina: cititul unei carti, vizionarea unei emisiuni/seriale, primirea unor vizite, ascultarea unor melodii preferate, readucerea la lumina a unor pasiuni mai vechi etc. Cand sotul vine de la serviciu, “pasatul copilului” imediat ce intra el pe usa sau povestirea pe nerasuflate a evenimentelor din ziua respectiva nu este tocmai cel mai bun mod de relationare – cu siguranta tatal isi va relua imediat rolul insa dupa un moment de relaj, cand va simti ca a scapat de gandurile de la serviciu si s-a reacomodat cu atmosfera de acasa.

Aparitia unui copil poate perturba, pe moment, armonia si pacea unei familii insa recunoasterea din timp a micilor probleme, comunicarea cu partenerul de viata, gasirea de solutii de depasire a neintelegerilor sunt metode care ajuta la reechilibrarea cuplului si a  familiei ca intreg.