Blog

Zeci de articole

Frica ma paralizeaza – fobiile specifice, agorafobia si fobia sociala

DSCN2273
Ti se intampla sa fii ingrozit de ceva anume, ca de exemplu de insecte, de inaltime, de calatoria cu avionul sau chiar si cu masina, de moarte sau de dentist?

Ti se intampla sa nu poti vorbi in public sau sa nu iti poti spune punctul de vedere desi stii ca ai cunostintele necesare temei discutate, esti o persoana valoroasa si capabila?

Ti se intampla sa fii ingrozit de o simpla iesire din casa sau de mersul cu mijloace de transport in comun de frica de a intra intr-o situatie fara iesire?

Toate aceste situatii au la baza frica devenita fobie. Spre deosebire insa de frica cunoscuta de fiecare dintre noi ca “stare de adanca neliniste si tulburare, provocata de un pericol real sau imaginiar”, fobia se caracterizeaza printr-o teama exagerata, persistenta si recunoscuta ca nejustificata fata de un obiect sau situatie care, de obicei, nu prezinta un pericol real. In prezenta elementului/situatiei care provoaca frica persoana trece printr-o anxietate accentata care poate lua forma unui atac de panica avand in acest caz reactii specifice acestei tulburari.

Persoana traieste o stare intensa de disperare nu doar cand se afla in fata obiectului/situatiei care ii provoaca teama ci si cand anticipeaza intalnirea cu o astfel de situatie. Astfel se face ca ajunge sa evite pe cat posibil intalnirea cu obiectul fobiei ei.

Exista trei tipuri de tulburari fobice:

  • fobia simpla, specifica – de insecte, caini, inaltime, de mersul cu avionul etc.;
  • fobia sociala – frica aparuta in diverse situatii sociale ( frica de evaluari negative, critica, respingere, frica de a manca in public, de a vorbi in public etc.);
  • agorafobia – teama acestor persoane se refera la frica de a se afla in spatii aglomerate (mijloace de transport, magazine, sali de cinema etc.), de a se afla in situatii resimtite ca “fara iesire” sau in care simt ca nu pot primi ajutor in caz de urgenta (ca de exemplu in cazul trairii unei stari de panica sau lesin); persoana se simte in siguranta acasa si este mai putin tematoare daca este insotita de cineva sau daca poarta cu ea anumite obiecte (medicamente, sticluta cu ceai/apa/suc de lamaie, un element de sprijin etc.).

In cazul fobiilor teama apare de obicei in copilarie si se dezvolta treptat, ca urmare a reptetarii unor experiente anxiogene (de exemplu, piscaturile repetate de insecte pot duce la fobia de insecte sau, contactul cu apa contrar dorintei copilului, poate duce, cu timpul, la fobia de apa). Cu toate acestea, nu se cunoaste intotdeauna cauza concreta a fobiilor, neexistand de fiecare data amintiri traumatizante in trecutul persoanelor care trec prin astfel de experiente.

Reactiile implica sfera fiziologica (accelerarea batailor inimii, transpiratie, tremur, accelerarea respiratiei, tensiune sau slabiciune musculara, senzatia de lesin, greata sau sufocare), comportamentala (tendinta de a fugi sau, dimpotriva, senzatia de blocare a corpului), subiectiva (aparitia gandurilor: “Puteam sa mor.”, “Ma paste pericolul.”, “E prea mult pentru mine.” etc.) dar si afectiva (jena, rusinea, teama, furia). Acestea nu sunt intotdeauna asociate.

In cazul fobiilor, exista o serie de situatii care mentin problema:

  • evitarea obiectului sau situatiei fobice (in acest caz persoana nu mai are ocazia sa invete ca acestea nu sunt periculoase, frica fiind intretinuta in special de imaginatia sa);
  • grija exagerata venita din partea celorlalti care fac foarte multe in locul persoanelor in cauza, “scutindu-i” de probleme, fara a realiza ca de fapt le intaresc problema;
  • gandurile negative in legatura cu situatia creata sau anticiparea ei (“Mi se intampla ceva grav.”, “Asta e sfarsitul meu.”, “Va fi ingrozitor.”).

Ca si in cazul altor tulburari, si in cazul fobiei apare un cerc vicios. Astfel, spre exemplu, in cazul fobiei de inaltime, persoana aflata in avion poate simti un tremur puternic asociat cu senzatia de sufocare si cu gandul ca este intr-o situatie fara scapare. Reactiile intaresc si mai mult simptomele si duc la tendinta de evitare, pe viitor, a unui alt zbor, la scaderea increderii ca poate trece cu bine peste o alta situatie asemanatoare si la frustrarea aparuta pe fondul ideii ca “Sunt incapabil sa fac ceea ce altii fac aproape zilnic.”

Cum se pot trata fobiile?

In absenta unei interventii psihoterapeutice, fobiile sunt extrem de greu de rezolvat.

Pentru inceput, este extrem de importanta identificarea factorilor care mentin frica si simptomele ei. De asemenea, este foarte important pentru cel care trece printr-o terapie sa stie si sa creada ca orice invat are si dezvat. Dezvatarea are loc prin metoda expunerii progresive la stimulul care produce teama ceea ce ii intareste increderea si convingerea ca situatia de care ii este foarte frica nu este periculoasa. Terapeutul are un rol foarte important, acela de calauza. Nici o confruntare cu situatia considerata periculoasa nu se face brusc, fara acordul clientului si fara stabilirea unui cadru de lucru. Fiecare pas porneste de la confruntari cu stimuli care provoaca un nivel mic de frica, gradat. Desensibilizarea sistematica, metoda pe care o foloseste terapeutul cel mai des in lucrurul cu un client care prezinta fobie se poate face in plan imaginar sau real. Este o metoda care, daca este aplicata corect, de un terapeut familiarizat cu ea, este aproape imposibil sa nu dea roade.

Un rol foarte important in rezolvarea fobiilor il are cunoasterea si aplicarea de catre client, conform instructiunilor primite de la psihoterapeut, a unor metode clare de relaxare. Totul este clar, precis si necesita o implicare serioasa atat din partea terapeutului ca si a persoanei care doreste o rezolvare a problemei.

Pe langa metodele amintite exista si alte metode eficiente care, in combinatie cu cele amintite, pot duce la o rezolvare a problemei cu care omul vine in terapie.

In momentul in care clientul s-a hotarat sa lucreze cu fobia sa trebuie cunoscuta, de asemenea, importanta obtinerii rezultatului pozitiv. Ca urmare, este important pentru client sa stie care sunt avantajele pe care le va obtine in momentul in care va scapa de frica si este necesar sa se implice cu adevarat in depasirea problemei, sa fie atent si prezent cu adevarat in sarcinile pe care psihoterapeutul i le traseaza.

Pentru depasirea fricii, persoana care s-a hotarat ca este timpul sa faca o schimbare are nevoie de perseverenta si curaj.

Si asa cum nimic nu este imposibil de rezolvat, fobia, ca si alte probleme de natura psihica, poate fi depasita astfel incat tu, cel care acum crezi ca nimic nu te va ajuta sa treci peste, sa ajungi sa functionezi din nou ca inainte, daca nu chiar mai bine!

 

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti


Ramona-Paula Axenti
Ramona Axenti este Psiholog - Psihoterapeut atestat de Colegiul Psihologilor din Romania.
Pentru mai multe detalii despre activitatea profesionala intrati aici iar pentru contact vizitati sectiunea contact.

Write a Comment

Your email address will not be published.

Fenomenul “ghosting” la tineri

Din ce in ce mai des in ultimii ani apare acest fenomen, numit “ghosting”, in special in cazul tinerilor dar nu numai. …

Mitul independentei

Suntem rezultatul actiunilor noastre. Actiunile noastre sunt rezultatul emotiilor pe care le simtim care la randul lor sunt …

Omul “rau” – despre lene, barfa, incompetenta, rautate, agresivitate

“Iar nu si-a finalizat treaba!”, “Ce urat mi-a vorbit, si-a aruncat tot veninul pe mine!”, “Toata ziua nu face …