O alta lume – cum ma adaptez la statul acasa

O alta lume – cum ma adaptez la statul acasa

Evenimentele actuale ne-au schimbat pe toti, la nivel global, si continua sa ne schimbe. Ne schimba obiceiurile, felul de a privi lucrurile, starea generala si implicit atitudinea fata de viata. Voi raporta la modul in care am trait si traiesc personal evenimentele curente.

Daca e sa urmaresc stadiile in care ne raportam la un stres major/trauma, la inceput, recunosc, am luat oarecum in ras riscul (clar, negarea si-a spus cuvantul), dupa care, vreo doua-trei zile am fost destul de furioasa si iritata din cauza ca am realizat ca nu e de gluma: riscul este major si, in cazul in care doresc sa nu contribui negativ la starea de fapt se impune sa imi schimb rutina zilnica si sa petrec muuulte zile in casa, in aceeasi formula de 3/4 (sotul e nevoit sa mai iasa). Timpul dedicat familei mi s-a parut intotdeauna foarte important iar in zilele aglomerate mai ales intotdeauna ma incerca un sentiment de vinovatie din cauza ca nu petrec prea mult timp cu cei mici . De data aceasta insa, fiind o situatie impusa, nu imi place sa recunosc, dar mi-am cam varsat nervii pe ei in primele zile. La mine, stadiul tristetii a fost impletit cu negarea – cand nu eram iritata, mai primeam cate o intrebare din partea Ioanei: “Mama, de ce esti trista?”.

Apoi, cand am realizat ca nu am alta solutie, am inceput sa derulez in cap avantajele statului acasa. Inafara faptului ca presupune un act de responsabilitate, am incercat sa vad care sunt lucrurile pe care le pot castiga pe plan personal atunci cand stau acasa. Acum simt ca as fi in stadiul de acceptare relativa si spun “relativa” pentru ca stiu ca vor mai exista momente de dificultate in care sa imi zic ca “Nu mai pot!” insa am speranta ca aceste momente vor fi putine. Creierul are nevoie de timp pentru a se obisnui cu situatii neplacute aparute brusc, cu stresul major, frica normala acum si cu limite impuse/autoimpuse, asa incat sunt constienta de importanta acceptarii faptul ca voi mai trece prin momente in care imi va fi greu.

Si acum, pentru ca tot am ajuns in stadiul acesta, relativ salvator, va voi vorbi despre ce descopar in aceste zile si despre cum ma adaptez unui stil de viata diferit decat cel de pana acum, in care timpul este petrecut in special acasa:

• Voi incepe cu ce fac chiar acum: scriu – imi place sa scriu dar nu intotdeauna am timp pentru asta si mai ales inspiratie (acum le am pe amandoua) – si, impartasind cu voi aceste ganduri, sper ca pot fi si de folos. In plus, scrisul este un act terapeuti in sine – ma ajuta in aceste momente sa ma eliberez de stres.
• Clar, valorific timpul dedicat familiei si copiilor in special: jucam jocuri propuse de ei, ii invat unele pe care de mult ma roaga sa ii invat pentru ca stiu ca imi plac si le-am starnit curiozitatea (table si Rummy) – ma folosesc de acestea ca sa fac si putina matematica aplicata cu Radu (7 ani): “Vezi ce importanta e matematica? Daca nu ai sti matematica, nu ai putea sa joci…”. Sigur, il ajut pe Radu la lectii. In plus, se gasesc jocuri online in care pot fi aplicate cunostintele didactice.

Dansam, facem miscare, cautam bancuri, ghicitori, facem glume si ne amuzam impreuna, privim fotografii si derulam amintiri. Aceasta atitudine ne ajuta si mai mult in cresterea coeziunii si crearea unei stari de bine, foarte importanta pentru sanatate.

Avem si activitati practice, arta, bucatarit (incerc retete noi), implicarea in sarcini casnice. Invatarea implicarii in sarcini casnice este foarte importanta in special pentru copii, in exersarea unor deprinderi sanatoase si a responsabilitatii. Recunosc ca pana acum, ca sa sar peste miorlaielile obositoare si rezistente, preferam sa fac eu in locul lor diferite treburi – acum am timp sa ma tin de ei sa finalizeze ceea ce pot face singuri.

Foarte importante sunt dicutiile cu copiii pe tema situatiei actuale. Nu neglijez faptul ca si ei sunt afectati, ca si mine si sotul meu de evenimentele curente. Noi suntem o familie destul de activa iar natura ne este un mare generator de energie. Pentru noi sunt rare zilele petecute in casa. Profitam intotdeauna de zilele frumoase ca sa stam cat mai mult in aer liber iar izolarea in casa pentru oameni ca noi si mai ales intr-o astfel de perioada este foarte dificila. Cu Ioana, care datorita varstei (12 ani) este mai constienta, discutam la un nivel mai inalt, expicandu-i seriozitatea situatiei, evitand stirile tragice, pentru a nu o panica; cu Radu, care de multe ori pune aceeasi intrebare, parca in dorinta de a ne testa: “Dar noi cand mai iesim afara?!”, e mai complicat, insa a inteles si el ca e important sa avem grija de sanatatea noastra si ca in aceasta perioada iesitul afara nu ne-ar face bine. In plus, regula e regula, trebuie respectata.

In momentele mai incarcate emotional, ma retrag un pic in alta camera, ma reglez si apoi revin alaturi de copii. In cazul in care ei observa (Ioana exprima mai mult decat Radu), nu neg ca sunt si eu afectata, la fel ca si ei, punand accent pe faptul ca e o situatie pentru care se va gasi in final o solutie, care va trece si ca e important ca suntem impreuna si ne avem unii pe altii.

• Citesc mai mult decat pana acum, in special carti de specialitate si ma perfectionez cat pot de mult sa imi imbunatatesc stilul de lucru – cel putin in meseria mea, dar sunt sigura ca si in altele, este foarte important. Gasesc raspunsuri la unele framantari ale mele dar si ale unor persoane care mi-au solicitat ajutorul si uneori, datorita acestui fapt, parca ma simt chiar mai desteapta si mai sigura pe mine!

Daca pana in prezent ma cam feream de sedintele online, acum simt o asa mare bucurie ca exista aceasta posibilitate si pot oferi un sprijin si in acest mod!

• Exercitiile fizice ma ajuta sa recuperez din lipsa de miscare obisnuita si sa imi mentin corpul cat de cat alert si sanatos.
• Ma dezvolt personal. Atunci cand ma voi simti coplesita de “prea multe intalniri”, imi voi aminti cum e sa trebuiasaca “sa ma feresc de ceilalti”, sa fie necesar sa nu ma vad cu nimeni fata in fata, sa apreciez mai mult socializarea, apropierea si aglomeratia din parc.

Sunt mai atenta si sa zambesc cu mai multa bucurie razei de soare care intra pe geam si ma bucur mai mult de ciripitul pasarelelor. Poate ca voi practica mai des sedintele de mindfulness in cabinet, pentru constientizarea starii prezente – par mai utile ca oricand.

Imi exersez mai mult rabdarea, mai ales atunci cand apare plictiseala si simt ca timpul de stat in acelasi mediu e prea lung. Indicatia: “Va trece si asta.” pe care le-o repet deseori persoanelor care apeleaza la sprijinul meu cand apare starea de panica in fata unor evenimente neplacute, mi-am integrat-o destul de bine si eu si e foarte linistitoare zilele acestea. De asemenea, ma ajuta amintirea momentelor frumoase din trecut si imaginarea celor placute care sper ca vor veni.

Vorbesc cu emotiile mele – neliniste, teama, anxietate si le calmez, timpul petrecut acasa, in izolare, fiind un bun prilej de dezvoltare a unor deprinderi noi. Si in aceasta situatie folosesc o fraza pe care deseori le-o spun oamenilor din cabinet: “Fiecare situatie neplacuta prin care treceti este una in care va puteti exersa autocontrolul.” pentru ca da, noi suntem responsabili de modul in care gestionam emotiile si de atitudinea pe care o avem asupra evenimentelor.

Ma folosesc de acest timp pentru a-mi reseta prioritatile si pentru a intelege mai bine care sunt cele mai impotante aspecte ale vietii. Desi stiam, mi se reconfirma faptul ca pot trai cu mai putin si pot gasi fericirea si in lucuri marunte. Intotdeauna am luat dificultatile ca si provocari din care am de invatat ceva despre mine, lucru pe care-l spun si in cabinet celor care cauta sprijin; si acest virus il iau ca pe o provocare si ca pe un mare hop peste care si eu, alaturi de ceilalti, putem trece dar care sigur va lasa in noi niste urme si depinde si de noi ce tip de urme va lasa: urme de furie, revolta sau urme de intelepciune.

Mi se confirma si faptul ca umilinta nu este un defect, este o virtute. Cand spun “umil”, nu ma refer la sentimentul de inferioritate, interpretare data in ultimii ani, cat la a privi obiectiv situatia si a accepta starea de fapt: “Da, imi este frica, este normal sa imi fie frica in aceste conditii si stiu ca unele lucruri sunt inafara controlului meu.”. Imi ramane sa ma rog si sa fac tot ce este necesar pentru a-mi pastra echilibrul si sanatatea in aceste conditii.

Imi exersez autocontrolul si in ce priveste alimentatia – stand acasa ma trezesc deseori in fata frigiderului sau a dulapiorului cu dulciuri. Aman constient, cat pot, mancatul compulsiv si fara a avea senzatia de foame, care m-ar scoate din aceasta izolare cu muulte kilograme in plus. Am observat ca daca trec de primul sfert de ora, mai pot sa rezist pana la masa urmatoare.

Acelasi autocontrol imi e util si in privinta butonarii telefonului mobil mai mult decat este necesar (pentru a lua legatura cu persoanele dragi si a fi corect informata); televizorul nu ma tenteaza in general si nu stau cu el deschis decat daca am de urmarit ceva anume.

• Foarte necesara imi este, in aceasta perioada, organizarea, planificarea sarcinilor zilnice, a unei rutine. Pentru mine ar fi foarte dificil sa ma trezesc dimineata si sa ma intreb “Oare azi ce voi face?” Cu o zi inainte, daca nu chiar mai multe, stiu exact ce urmeaza sa fac. In acest fel simt ca am un oarecare control asupra lucrurilor.
• Ma folosesc de ritmul mai lent. In general fac totul pe fuga, incercand sa cuprind cat mai multe sarcini intr-o zi si acest lucru, chiar daca imi place, devine obositor uneori. Desi intotdeauna am fost atenta sa imi dedic putin timp mie si nu m-am neglijat in favoarea altor lucruri care am stiut ca mai pot astepta sau nu sunt atat de importante, am simtit in ultima vreme ca imi pierd un pic controlul in caruselul vietii, responsabilitatile cresteau si se tot multiplicau.
• Pastrez rutina unor activitati: gatit, curatenie, exercitii fizice, sedinte online, ajutor la teme, citit, jocuri recreative, vizionarea unui serial inainte de culcare etc., mai putin iesiri in aer liber, cu care eram forte obisnuita.
• Comunic cu cei dragi mai mult – la telefon, prin mesaje sau video – suportul social este foarte important in aceasta perioada.
• Am observat in timp cum forta universului parca conlucreaza cu mintile noaste, asa ca voi scrie si asta aici: descopar iar cat este de important sa am grija ce imi doresc – mi-am dorit unele lucruri pe care acum le traiesc din plin; recunosc, nu as fi dorit sa fiu obligata sa le traiesc in acest fel si din aceste cauze. Nu ma voi opri din a-mi dori, insa voi avea mai multa grija ca dorintele mele sa nu vina din emotii negative cat din cele ale implinirii unor nevoi firesti si sa se materializeze in actiuni asupra carora am control, pe care le voi folosi sa schimb lucrurile in directia dorita si intr-un mod sanatos pentru mine dar si pentru ceilalti.

Ce NU FAC in aceasta perioada: nu privesc la stiri mai mult de 2 ori pe zi. Stiam, dar practicand asta, m-am convins o data in plus ca, fiind oarecum “departe” de realitatea care, sunt constienta ca e cruda pentru unii, canalizandu-mi mai bine si cu folos energia pentru lucruri care imi sunt utile si sub control direct, imi este mult mai bine psihic si sper, ca un folos secundar dar foarte important mai ales acum, imi si intaresc sistemul imunitar datorita unui psihic care lucreaza in favoarea si nu importiva mea.

Uneori ma ia spaima, tristetea si deznadejdea, mai ales cand vad unele stiri negative; ma pun in pielea celor greu incercati (bolnavi, cadre medicale si familiile lor) si apoi, raportand totul la mine, ma bucur ca ai mei dragi sunt sanatosi (sper ca asa sa si ramana) si ca nu am de facut altceva decat sa stau acasa. Comparativ cu situatia acestora, as putea spune ca sunt in vacanta, deci nu am de ce sa ma plang. Cum ar fi sa stau pe un pat de spital cateva saptamani sau doua saptamani izolata intr-o camera mica cu 4 pereti? Noi, cei care stam acasa, chiar nu avem motive foarte serioase sa ne plangem! Totul e sa fim responsabili!

Ca prima concluzie, cred ca pentru noi, cei care stam acasa si nu avem oameni dragi aflati in dificultate, privind aceasta perioada cu acceptare, daca reusim sa trecem cu bine, fara complicatii din punct de vedere al sanatatii, lucru care depinde in principal de noi, este posibil sa ne amintim de “statul acasa” ca de acel timp in care am setat viata pe modul lent si am dat atentie aspectelor cu adevarat importante ale ei: noi insine, cei apropiati si am facut “chestii” pe care nu le-am fi facut atat de mult si intens decat poate in scurtele vacante de vara.

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti