Influenta educatiei asupra personalitatii

Sunt zile in care tindem sa ne oprim mai mult asupra propriilor trairi, sa ne autoevaluam si chiar sa ne intrebam “Cum am ajuns eu sa fac asta, sa iau deciziile pe care le-am luat, sa aleg o varianta sau alta, sa simt intr-un fel, sa reactionez asa, sa fiu asa cum sunt?”.

Raspunsul sta in: autoeducatie, modelele preluate prin imitatie, transmitere ereditara si metodele educationale practicate de parintii nostri, acestea din urma fiind cele asupra carora voi insista in cele ce urmeaza.

Un parinte permisiv cultiva copilului curajul, indrazneala. Atunci cand parintele practica un nivel al tolerantei crescut, copilul poate ajunge un adult tupeist care nu tine cont de dorintele si sentimentele celorlalti. La polul opus, limitarea libertatii de miscare, restrictivitatea accentuata a parintilor in relatia cu copilul duce la blocarea curajului, a libertatii de alegere, frica de a nu gresi. Acelasi lucru se intampla si in cazul persoanelor care in copilarie au fost dojenite, criticate, a caror actiuni au stat mereu sub atenta apreciere a parintilor (“Nu gasesti ceva mai bun de facut? Iar stai si te uiti la cai verzi pe pereti? Uite, iar ai dat-o in bara!”).

Cocolosirea impiedica si ea dorinta de cautare si indrazneala. Adultul care a fost un copil cocolosit va avea tendinta in permanenta sa caute pe cineva care sa il sustina sau sa-i fie aproape atunci cand incearca ceva nou. El va indrazni mai greu sa ia propriile decizii si sa creada in capacitatea lui de a merge mai departe.

Un copil neglijat din punct de vedere emotional, care nu simte sprijinul parintilor, ar putea ajunge un adult care neglijeaza, un adult care poate reusi sa treaca peste diferite dificultati in viata dar care, din punct de vedere sentimental insa, va tinde mereu la dragostea si aprecierea celorlalti, la confirmari venite din afara. Este posibil sa aiba dificultati de relationare si sa isi gaseasca cu greu un partener de viata potrivit pentru ca, neavand format un atasament sigur fata de persoanele lui de referinta nu va putea avea incredere nici in cei cu care intra in contact. Cel mai rau este ca un adult care a fost neglijat in copilarie, nefiind obisnuit sa comunice, poate apela atunci cand va avea nevoie de ceilalti la cea mai usoara si nociva cale de comunicare: violenta verbala, fizica si poate chiar la acte antisociale. Pe de alta parte, tendinta unor parinti de a nu-si lasa copilul niciodata singuri, de a fi mereu langa ei si chiar de a le vorbi mereu in ideea de a-i ajuta sa inteleaga diverse fenomene sau de a-i ajuta in permanenta creeaza dependenta. Un astfel de copil poate ajunge un adult care simte nevoia sa ceara parerea celorlalti, sa astepte ajutorul, neavand convingerea ca poate reusi prin propriile forte si nici curajul de a indrazni mai mult.

Cand este foarte des certat si marginalizat (“Pleaca in camera ta!”, “Hai, mai lasa-ma!”) copilul invata sa se descurce cum poate, devine interiorizat si necomunicativ, cu o stima de sine scazuta, invata sa se fereasca de ochii celorlalti si chiar sa minta atunci cand face ceea ce crede el ca nu este permis. Ca adult, este posibil sa mentina acelasi model de comportament.

Un copil foarte laudat, apreciat, poate deveni un adult plin de sine, mandru, ingamfat sau dimportiva, un adult anxios, traind cu stresul ca nimic din ceea ce face nu este la inaltimea asteptarilor celorlalti. Critica excesiva duce si ea la tendinta spre timiditate, pierderea curajului, construirea unei stime de sine scazute, dificultatea de relationare cu ceilalti.

Sunt parinti care nu permit copiilor sa isi spuna punctul de vedere (“Esti prea mic ca sa vorbesti, tu nu stii nimic.”). Restrictiile prea dese in privita comunicarii propriilor pareri pot impiedica, si in perioada adulta, exprimarea punctului de vedere, curajul de expunere a sentimentelor si convingerilor personale.

De multe ori, din lipsa de timp, parintii nu explica copiilor deciziile luate. Ca urmare, copiii sunt dezorientati, se simt tristi, nebagati in seama (“Faci asa pentru ca asa spun eu!”). Astfel de copii pot ajunge adulti care au tendinta de supunere fara a-si exprima punctul de vedere (“Fac ce spune seful, oricum ce spun eu nu conteaza.”)

Cererile prea mari venite din partea parintilor si supraaglomerarea copilului cu diverse sarcini de rezolvat (de exemplu impunerea copilului sa stie sa citeasca si chiar sa scrie la 4 ani, sa isi spele singur hainutele la 5 etc.) duc mai tarziu la tendinta de autodepasire in general, la dorinta adultului de a face mereu mai mult si mai mult, peste puterile lui, aceste porniri avand deseori urmari dezastruoase in planul sanatatii. Altii insa, obositi de implicarea prea mare in copilarie in diverse activitati pot alege dimpotriva sa nu mai faca nimic.

Nici protectia prea mare si neimplicarea in activitati normale pentru varsta copilului (“Lasa-l ca e prea mic.”) nu are efecte favorabile – un astfel de copil poate ajunge un adult comod, un adult care asteapta ca ceilalti sa actioneze in locul lui, sa primeasca de la ceialti implinirea propriilor dorinte.

Comparatia cu altii in copilarie poate duce, in perioada adulta, la nemultumirea in legatura cu tot ceea ce adultul intreprinde. Nimic nu e bun pentru ca tot timpul va exista ceva mai bun, mai frumos, mai complet. De asemenea, comparatia poate duce si la inversunare, la tendinta de a subestima ceea ce fac ceilalti doar din dorinta inconstienta de a gasi un echilibru interior. Aceleasi efecte le poate avea si tendinta unor parinti de a-si lua copiii peste picior.

Nerespectarea fecventa de catre parinti a promisiunilor fara a li se explica motivul induce la copil tendinta de neincredere in ceilalti, de a fi suspicios, sceptic.

Mult controverstata bataie poate face din copil un adult caruia sa ii fie greu sa comunice verbal si care sa gaseasca, la randul sau, un mijloc mult mai facil de comunicare folosindu-si forta fizica sau gesturile violente.

Copiii educati intr-un mod neechilibrat pot inclina, la varsta adulta, spre o serie de tulburari de personalitate sau tulburari psihice (anxietate, depresie, tulburari somatoforme, fobii etc.).

Un model educational echilibrat ar fi idealul pentru a creste un copil sanatos din punct de vedere psihic si pentru a integra in societate un adult bine structurat.

Insa, pe langa metodele educationale practicate de parinti, foarte importanta este si mostenirea ereditara. Sunt copii care, desi au trait intr-un context limitativ din mai multe puncte de vedere, au reusit sa depaseasca unele erori educationale si au ajuns foarte sus atat din puct de vedere profesional cat si relational si spiritual.

Modelul parental este de asemenea foarte important. Parintii sunt primele persoane din viata noastra pe care le vedem si de care suntem atasati. Ei sunt cel mai usor de imitat pentru ca, pana a deveni copii mai mari si ulterior adulti, ei sunt cei care ne ofera un model de urmat pe care tindem inconstient sa-I urmam.

Pe de alta parte, am auzit multi adulti spunand: “Am invatat de la parintii mei sa nu fiu ca ei.”. Facand diferenta intre ceea ce i-a ajutat si ceea ce i-a marcat in sens negativ in copilarie, astfel de adulti reusesc, poate si dupa autoanaliza si dezvoltare personala sa depaseasca limitele impuse in principal de modul in care au fost educati.

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti