Blog

Zeci de articole

Nevoia de dragoste a copilului

DSCN2273
Ca si adultii, copii au diverse nevoi: de hrana, de odihna, de a fi ingrijiti s.a.m.d. insa au, in acelasi timp, foarte mare nevoie de afectiune, de a se simti in siguranta, de a fi ascultati si intelesi.

Dragostea fata de copil nu este o dragoste obisnuita. Nu e sufiecient sa ii spunem ca il iubim si sa ii luam dulciuri in fiecare zi in speranta ca astfel ii vom arata iubirea.

Dupa Gray Chapman si Ross Campbell, exista cinci limbaje de iubire ale copiilor, lucru detaliat in cartea “Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”. Acestia se centreaza pe copil ca individualitate aparte – nici un copil nu este la fel ca altul asa cum nici modul in care copiii percep dragostea parintilor nu este acelasi. Ca urmare, exista, din punct de vedere al modului in care percep ei dragostea:

– copii care isi doresc mai mult sa fie mangaiati;

– copii care isi doresc mai mult sa fie incurajati;

– copii care inteleg ca sunt iubiti atunci cand parintii stau mai mult cu ei – se joaca, le citesc povesti, discuta;

– copii care se simt iubiti atunci cand primesc daruri;

– copii care isi doresc parintele aproape atunci cand sunt implicati in activitati care ii solicita si pe care nu le pot face singuri, avand nevoie de ajutor.

Ca urmare, atunci cand sunt intrebati, spre exemplu, cum isi dau seama ca mama ii iubeste, copiii vor avea raspunsuri diverse, in functie de cele cinci limbaje de iubire descrise, ca de exemplu:

– “Pentru ca ma imbratiseaza de cate ori ma lasa si ma ia de la gradi si seara la culcare.”;

– “Pentru ca ma sustine in tot ce fac.”;

– “Pentru ca se joaca cu mine.”;

– “Pentru ca imi cumpara rochite frumoase.”;

– “Pentru ca ma ajuta tot timpul sa repar jucariile care se strica.”

Fiecare dintre cele cinci limbaje de iubire descrise fac parte din sfera nevoilor afective ale unui copil insa doar unul dintre acestea este predominant.

O alta nevoie a copilului este nevoia de siguranta si protectie. Pe langa siguranta si protectia oferite de adult, este foarte importanta dezvoltarea sentimentelor pe care le implica cele doua. Astfel, un copil care se va simti cu adevarat in siguranta langa parintele sau este cel care are incredere totala in adult, cel care stie ca orice s-ar intampla adultul va fi alaturi de el. Un astfel de copil va fi deschis, relaxat, echilibrat emotional. Adultul care stie cat de importanta este protectia si siguranta psihica a unui copil nu isi va permite sa faca din copil o victima a fricii si neincrederii in el si in ceilalti, nu isi va ameninta copilul cu bataia, cu abandonul si nici cu “bau-bau”.

Copilul are nevoie pentru o crestere armonioasa si de a fi inteles si ascultat – este copil si i se intampla sa greseasca destul de des; de asemenea, are nevoie si de toleranta din partea adultilor si de disponibilitatea acestora de a fi deschisi si de a-l face sa inteleaga tainele vietii pentru a putea ajunge si el, la randul sau, un adult responsabil.

A fi atent cu adevarat la nevoile copilului este esential pentru o dezvoltare armonioasa din punct de vedere psihic dar si pentru un traseu al vietii solid si lipsit de resentimente.

 

 

 

Dezvoltarea increderii in sine

DSCN2273
De mici, in marea majoritate, copiii au foarte multa incredere in ei. Un bebelus vrea sa atinga tot ce vede si, indiferent de obstacole, este foarte indarjit in a ajunge la locul dorit si a lua ce isi doreste. La doi ani, de asemenea, fiind incurajat de capacitatile noi dobandite (mersul si capacitatea de exprimare), copilul devine si mai indraznet in a-si lua, a cere sau a face ce doreste.

Cum se ajunge la scaderea  increderii in sine?

–         In copilarie, increderea in propriile capacitati scade din ce in ce mai mult atunci cand copilul constata ca parintii sau alti apropiati ii reteaza elanul de a cunoaste: “Nu pune mana, nu e voie etc.”, fara a-i explica, de cele mai multe ori, care sunt motivele pentu care ii este interzis sa experimenteze. De multe ori parintii fac greseala de a interzice copiilor una sau alta fara a le explica, pe intelesul lor, pericolul la care se expun. Din lipsa de timp si rabdare, multi parinti ajung chiar sa le opreasca avantul cunoasterii chiar si atunci cand nu exista pericole evidente si cand, doar cu putin ajutor si cateva explicatii simple, ar putea sa cunoasca lucruri noi (de exemplu, vad deseori parinti care le interzic copiilor in parc sa se apropie de lac, fara a-i lua de manuta si a le arata si explica in cateva cuvinte pericolul la care se expun daca s-ar apropia foarte mult de apa si a le da o limita pana la care ar putea sa se apriopie).

–         Expresii ca: ”Nu esti bun de nimic!”, “Stiu eu ce este mai bine pentru tine!”, “Te cunosc si stiu ce e in mintea ta.”, “Tu nu poti sa faci asta.” s.a.m.d. nu fac decat sa stirbeasca personalitatea copilului si sa il opreasca din urcusul in cunoasterea a ceea ce este nou.

–         Lipsa incurajarii duce, de asemenea, la scaderea increderii in sine a copiilor. Este foarte simplu ca, atunci cand copiii sunt in perioada de invatare si incearca lucruri noi parintii sa ii incurajeze printr-un simplu “Bravo!” ori de cate ori ei reusesc sa finalizeze o actiune inceputa (sa realizeze un desen frumos, sa isi aseze hainele, sa recite o poezie nou invatata etc.).

–       O cearta in plus sau o pedeapsa venita din partea parintilor atunci cand copilul este trist pentru ca a gresit sau nu a reusit in ceea ce si-a propus (sau a propus parintele pentru el), duce la accentuarea sentimentului de vina care atrage cu el fie frica de a mai incerca fie tendinta copilului de a munci, uneori peste puterile lui pentru a de demonstra parintilor, dar si lui, ca poate.

–         Implicarea copilului in activitati neadecvate varstei sau capacitatilor lui fizice sau psihice din acel moment poate duce la scaderea drastica a increderii in sine (de exemplu, multi parinti incearca sa ii invete pe copii sa citeasca de la varste foarte mici – 4-5 ani chiar daca copilul nu isi doreste acest lucru si nu este inca deschis sau capabil sa o faca, doar din dorinta de a fi precum colegul/prietenul care a invatat sa citeasca de la 4 ani).

–         Implicarea copilului in prea multe activitati (de exemplu, sunt foarte multi parinti care isi dau copiii la 4-5 activitati educationale ocupandu-i tot timpul cu achitarea de responsabilitati) oboseste copilul si neputinta care apare la un moment dat il poate face sa creada despre el ca nu este suficient de bun. Desi pare nefiresc, tendinta copilului devenit adult de a se implica in multe activitati intr-un timp foarte scurt (participarea la multe concursuri, frecventarea mai multor cursuri de specialitate, tendinta de a invata mult si din toate etc.) sunt semne ale lipsei increderii in sine a celui care doreste sa isi demonstreze lui dar si celorlalti ca este capabil. Este foarte important sa descoperim, de cand sunt mici, talentele copiilor si sa ii incurajam sa si le dezvolte, nu neaparat prin dedicarea timpului si atentiei, aproape integral, activitatilor extrascolare, in defavoarea jocului.

–         Comparatia cu altii care sunt “mai buni, mai destepti, stiu mai multe” induce credinta gresita ca  ”Daca nu sunt ca X, Y sau Z nu sunt suficient de bun” si la scaderea stimei de sine.

–         Atitudinea parintilor fata de ei insisi – un parinte care isi va exprima cu voce tare sau chiar prin atitudine nemultumirile in legatura cu propriile esecuri sau cu eveninentele negative din viata care nu pot fi schimbate, poate induce si la copil aceleasi sentimente. Sunt parinti care, neavand incredere in capacitatile lor, isi exprima de foarte multe ori cu voce tare frustrarile (“Viata e grea si nu sunt in stare de nimic.”) sau prin atitudine (delasare totala, lipsa de interes, retragere in sine).

Ca urmare, este foarte important, pentru dezvoltarea increderii in sine a copilului:

–         Sa fim langa copil de cate ori acesta are nevoie sa stie, sa cunoasca, sa experimenteze – prin raspunsul la intrebarile puse de copil, prin provocarea unor experimente sau fiind aproape de el si ajutandu-l atunci cand nu este capabil sa faca singur niste lucruri sau ceea ce ar incerca sa faca singur i-ar pune viata in pericol;

–         Sa nu luam decizii in locul copilului in probleme care il privesc direct fara a-l consulta si, in situatiile care o cer, fara a-i explica de ce consideram ca este mai buna varianta noastra decat a lui;

–         Sa il incurajam si valorizam (“Bravo!” dupa fiecare reusita a copilului, “Sunt fericit ca ai putut face asta.”);

–         Sa intelegem copilul si sa il acceptam atunci cand greseste neintentionat sau are nereusite si sa ii oferim propriul exemplu (“Este normal sa mai si gresesti.”, “Uneori se intampla sa uiti ce ai invatat si sa iei note mici. Mi s-a intamplat si mie cand eram de varsta ta.”) fara a-l compara cu altii sau cu noi la varsta lui – fiecare copil are propriul lui ritm de dezvoltare;

–         Sa implicam copilul in activitati specifice varstei si capacitatilor lui fizice si psihice si sa evitam implicarea lui in prea multe activitati intr-o perioada scurta de timp.

–         Sa il invatam sa ceara ajutorul, atat parintilor cat si celor cu care intra in contact in afara familiei.

–         Sa il incurajam in deciziile lui si sa ii oferim dragostea noastra, indiferent de reusitele sau nereusitele lui.

–         Sa avem o atitudine optimista si sa insuflam copilului credinta ca “va trece si peste asta” atunci cand ii este greu.

Increderea in sine se manifesta prin capacitatea individului de a indrazni sa faca ceea ce doreste si de a spune ceea ce gandeste fara a le aduce prejudicii sau daune morale celor din jur.

Increderea in sine presupune, in acelasi timp, cunoasterea propriilor limite – tendinta unora de a face mai mult decat poate face o singura persoana sau de a arata ca stiu, pot, sunt capabili prin implicarea in multe activitati in acelasi timp, prin tendinta de a vorbi mult si a explica orice actiune a lor si  de a arata mereu ca sunt capabili sunt semne ale neincrederii in sine. In plus, tendinta de a-si ocupa mereu timpul cu diverse activitati doar din dorinta de a demonstra lor si celorlalti ca sunt capabili duce, cu timpul, la scaderea resurselor si la un blocaj care poate sa apara, pe un anumit plan al vietii, de cele mai multe ori sanatatea fiind serios afectata.

Nu in ultimul rand trebuie avut in vedere si patternul psihologic cu care vine copilul pe aceasta lume. Sunt copii care, indiferent de educatie, au tendinta de a nu avea incredere in ei, tendinta pe care si-o exprima fie prin neimplicare fie prin prea multa implicare. Astfel de copii trebuie priviti cu mai multa atentie si intelegere. In functie de cele doua tendinte extreme, copilului trebuie valorizat, iubit, acceptat. In cazul copilului care are tendinta de retragere, cresterea increderii in el se poate face fiind mai des atenti la reusitele lui si folosind poate mai des decat in mod normal cuvintele de incurajare iar pentru copilul care are tendinta de a munci prea mult pentru a demonstra ca poate, limitarea de catre parinte a unor obiceiuri si accentuarea faptului ca el, ca individ, este la fel de important chiar si atunci cand este mai putin ocupat si cand nu ii iese totul perfect este o metoda care poate da rezultate.

Foarte important este sa nu cadem in capcana de a valoriza si incuraja copilul atat de mult incat sa-l facem sa creada ca el este important pentru noi doar daca este implicat, poate si face totul perfect. Dragostea neconditionata este una dintre cheile importante ale dezvoltarii increderii in sine a propriului copil.

 

 

 

Lucrul cu rabdarea

DSCN2273
De multe ori parintii ne programeaza sa nu avem rabdare atunci cand ne spun la varste fragede in care aceasta capacitate de control este imposibil de atins: “Stai linisit! Asteapta! Niciodata nu ai rabdare.”. Asa ajungem sa credem ca nu avem rabdare si chiar, adulti fiind, sa nu ne putem stapani dorinta de rezolvare in timp record a diferitelor probleme si sa ne confirmam, iar si  iar, incapacitatea de a fi rabdatori.

Un prim pas in lucru cu nerabdarea este constientizarea faptului ca purtam in noi calitatea de a fi rabdatori si ca de noi depinde in ce masura ea este mai mult sau mai putin prezenta in viata noastra. Avem libertatea sa vorbim cu rabdarea noastra, sa vedem cum se face ca ne cunoastem atat de putin. Ulterior ne putem juca cu ea crescand treptat limita de timp de care consideram ca suntem capabili in situatii care ne-o impun.

Pe de alta parte, daca simtim ca nu o putem controla si stresul e prea mare atunci cand se apropie un eveniment important sau cand ar trebui sa rezolvam o problema si nu mai avem stare, putem permite evenimentelor sa se petreaca fara sa ne gandim la rabdare si la lipsa ei. De exemplu, ne putem implica in alta activitate importanta care sa ne ia timp sau putem citi o carte, viziona ceva la TV sau reactualiza o amintire frumoasa. Este important de stiut ca atunci cand ne straduim mai mult sa scapam de un gand/sentiment/emotie etc. – in cazul acesta, de nerabdare – lucrurile se petrec exact pe dos. Astfel, cu cat incercam sa inlaturam emotiile care stau la baza nerabdarii, cu atat ele vor pune mai mult stapanire pe noi.

Un bun control atunci cand apare nerabdarea il ofera constientizarea clara a emotiilor produse de aceasta si stapanirea lor si a gandurilor care le insotesc prin practicarea relaxarii.

Nerabdarea apare de fiecare data cand, uitand de timpul prezent, incercam sa ne traim viitorul. Aceasta este marea capcana atunci cand simtim ca nu avem rabdare. Un bun exercitiu, in acest caz, este acela de a constientiza tendinta de a merge cu gandurile si simtirile acolo, in viitor, la momentul pe care il asteptam si de a uita sa traim clipa prezenta si faptele pe care le facem acum.

Este important sa avem in minte ca toate problemele se rezolva mai devreme sau mai tarziu, cu sau fara rabdare si ca totul este trecator. Este inutil sa pierdem din energie si resurse doar pentru ca ne gandim prea mult ca nu mai avem rabdare sa asteptam sau ca timpul e prea lung pana sa ne indeplinim obiectivele. Mai simplu ar fi sa ne canalizam energia si sa fim bucurosi de ceea ce facem acum si de rezolvarea obiectivelor mici care ne ajuta sa ajungem la telul nostru, la obiectivul propus.

Noi traim acum, in prezent. Ceea ce credem ca va fi in viitor si asteptam cu nerabdare este o superstitie. Nu stim niciodata ce va fi. Este posibil sa se intample si sa fim bucurosi de ceea ce vom trai la fel cum este posibil sa nu se intample si sa traim o mare dezamagire. Ca urmare, ceea ce ne ramane de trait cu adevarat este, evident, clipa prezenta. De aceasta ne putem bucura acum, din toata inima.

Depresia – generalitati

DSCN2273
Depresia este o problema de natura psihica foarte perfida. O persoana care are o astfel de problema poate parea abatuta, trista in fata celorlalti insa doar sufletul si trupul ei cunosc cu adevarat durerea care zace inauntru – este o durere care macina intreaga fiinta si care pune piedici in calea evolutiei individului.

Depresia afecteaza in general oamenii care au probleme de natura diversa (in familie, la serviciu, o alta poblema de natura psihica sau o problema somatica) si care nu isi gasesc in acel moment resursele pentru a le depasi sau a le accepta si a trai cu ele folosindu-se de posibilitatile de care dispun. Ca urmare, in loc sa se ridice deasupra dificultatilor se afunda tot mai mult si mai adanc in miezul lor. Astfel, apar probleme ca: sentimentul de tristete si inutilitate, disparitia partiala sau totala a dorintei de implicare in diferite activitati, chiar si in cele pe care le faceau cu placere, tulburari de somn, de greutate, tendinta de a fi mai lenti si de a face lucrurile mai greu decat in mod obisnuit sau agitatie psihomotorie, obseala, dificultati de concentrare, tendinta de retragere la care se adauga sentimentul de inutilitate si vinovatie si tendinta de a gandi negativ. Uneori, acestor stari li se adauga si gandurile de moarte sau chiar, in cazuri de depresia majora, de suicid.

Depresia poate aparea si intr-o forma mascata atunci cand omul nu prezinta decat foarte putine dintre simtomele prezetate mai sus. El poate fi, spre exemplu, o persoana activa la serviciu dar posaca si apasatoare in relatia cu partenerul de viata si copiii, in familie gasindu-si cu greu locul. Schimbarea unor obiceiuri in ceea ce priveste relationarea, identificarea rolului pe care il are si a activitatilor pe care le implica rolul, analiza a ceea ce poate/nu poate oferi in acest sens, analiza si dezvoltarea persoanala pot aduce unele schimbari majore in planul sau psihic. Pe de alta parte, schimbarea unui membru al familiei duce la schimbari in intregul sistem familial – in acest caz, o schimbare in bine a tatalui, spre exemplu, va fi sesizata de ceilalti membri care si ei la randul lor isi vor schimba atitudinea si modul de raportare fata de tata. In acest fel, treptat, relationarea intre memebrii familiei ca intreg se va schimba in bine.

Exista o predispozitie a unora spre depresie cu atat mai mult cu cat familia de origine nu a fost suportiva sau nu a primit de la aceasta ceea ce isi doreau. Daca tinem cont de faptul ca fiecare dintre noi a trait mai mult sau mai putin durerea sufleteasca sau disperarea si a avut momente in care a simtit ca nu are resurse sa depaseasca o dificultate, putem spune ca fiecare dintre noi a trait sentimentul “depresiei” intr-o masura sau alta.

La baza depresiei stau o serie de convingeri disfunctionale cu privire la propria persoana (in general de inutilitate, de culpa, de lipsa valorii personale) care se activeaza odata cu un eveniment pe care pesoana il considera un esec personal (un divort, un examen picat, pierderea in afaceri etc.). Ulterior apar gandurile negative legate de eveniment si o parte sau chiar toate simptomele mentionate anterior.

Identificarea convingerilor disfunctionale, a gandurilor negative si a distorsiunilor cognitive care tin pe loc persoana, a comportamentului pe care aceasta il manifesta atat in relatie cu ceilalti dar si in activitatea de zi cu zi, monitorizarea activitatilor, realizarea unor mici schimbari si analiza rezultatelor, cresterea obisnuintei de a vedea realitatea si din alt unghi decat cel de pana atunci poate duce la succes si la schimbarea in bine a modului de viata si de gandire.

O buna metoda este si detasarea de ganduri, probleme, emotii – reflectand asupra lor ca un observator neimplicat  va rezulta diminuarea emotiei provocate de durerea profunda si obtinerea starii de detasare totala, relaxare, de “vid” benefic. Golirea mintii de ganduri negative face corpul sa se simta detasat si sufletul sa se simta usurat.

 

Educatia prin acceptare

DSCN2273
Ce este important sa ii invatam pe copiii nostri?

  • Sa faca ceea ce simt si ce le face placere in limita respectului fata de ceilalti:

– Mami, daca nu poti dormi la gradi, nu e nici o problema; important este ca atunci cand stai in pat si te joci cu jucaria ta preferata sa nu ii deranjezi pe ceilalti copii si nici pe doamna.

  • Sa fie atenti la consecintele faptelor lor:

– Draga mea, inteleg ca iti place sa sari in baltoaca; problema e ca la un moment dat hainutele de pe tine vor fi atat de ude incat va trebui sa mergem in casa. In plus, daca iti va fi foarte frig, e posibil sa racesti si sa nu mai poti iesi afara cateva zile.

  • Sa tina cont de prima impresie si de ceea ce simt in legatura cu oameni, situatii, decizii:

– Daca nu iti doresti sa mergi in excursie nu e nici o problema. Si eu simt ca ar trebui sa ramai acasa de data asta…

  • Sa isi exprime punctul de vedere, respectandu-le si confirmandu-le in acelasi timp sentimentele pozitive si negative:

– Inteleg ca esti suparat din cauza ca  am petrecut mai mult timp cu fratiorul tau… Astazi a fost insa o situatie speciala: el este un pic bolnavior si avea mai multa nevoie de mine. In acest fel se va face mai repede bine si apoi voi putea petrece mai mult timp si cu tine.

  • Sa iubeasca neconditionat prin oferirea exemplului propriu:

– Tu astazi ai fost mai mofturos… ai avut motivele tale… Ceea ce vreau sa stii este ca te iubesc la fel de mult si imi doresc sa iti fie bine.

  • Sa fie atenti la nevoile celorlalti si sa le respecte, indiferent de implicarea lor in situatia creata:

– Dragul meu, il vezi pe copilul care plange? Cred ca i s-a intamplat ceva… E posibil sa il doara ceva, sa fie trist din cine stie ce motiv sau poate ii este frica de ceva.

– Uite… copilul a cazut si s-a lovit la picior. Hai sa-l ajutam sa se ridice!

– Imi pare rau ca nu pot fi atenta la ce imi spui tu dar ma simt foarte obosita acum. Promit sa vorbim maine despre asta.

  • Sa evolueze si sa fie deschisi spre invatare fara a ramane blocati in propriile esecuri:

– Inteleg ca nu poti face liniile perfect drepte. Nici eu  cand aveam varsta ta nu am reusit din prima dar am incercat de atatea ori pana mi-a iesit. La inceput e normal sa gresesti.

  • Sa fie responsabili in masura capacitatii lor:

– Hai sa ma ajuti sa asez masa. Tu vei pune tacamurile si farfuriile.

  • Sa isi asume propriile greseli:

– Draga mea, inteleg ca ai fost suparata ca fratele tau ti-a stricat castelul. Cred insa ca ai exagerat tipand la el atat de tare. El si-a cerut scuze. Hai sa iti ceri scuze si tu ca ai tipat la el.

  • Sa isi accepte propriile limite:

– Mami, cred ca iti doresti mult sa cari ambele sacose. Hai, pentru inceput, ia-o doar pe aceasta.

  • Sa fie deschisi in gandire prin gasirea alternativelor si realizarea conexiunilor logice:

– Inteleg ca esti suparata din cauza ca este aglomerat in parc si ca ai dori sa fii singura  cand te dai cu bicicleta; acelasi lucru cred ca  isi doresc si ceilalti oameni care se plimba prin parc.

– Esti suparat pentru ca nu stii ce sa faci… Hai sa gasim impreuna o solutie.

  • Sa se autoaprecieze:

– Ce bine ca m-ai ajutat! Uite, acum ma simt mai relaxata… Imi place cand esti harnicuta!

  • Sa ierte, oferindu-i propriul exemplu:

– Draga mea, m-am enervat cam tare si te-am certat degeaba. Iarta-ma te rog, nu ar fi trebuit sa procedez asa…

  • Sa fie siceri:

– Eu am fost sincera cu tine cand ti-am promis ca te las sa te uiti la desene animate si cred ca ar trebui si tu sa te tii de cuvantsi sa inchizi televizorul acum, ca s-a terminat acest episod.

  • Sa invete sa isi stapaneasca mania permitandu-le, cand sunt mici, sa se exprime chiar si intr-un mod mai putin politicos:

– Da, cred ca sunt cea mai rea mama din lume, asa cum spui tu… Daca as fi buna probabil ca te-as lasa sa mananci atatea bomboane cate doresti, pana te-ar durea burtica.

 

 

Deceptia in dragoste

DSCN2273
Doi tineri indragostiti, un zambet sfios, doi ochi intrebatori si jucausi, doua maini care se tin una pe celalata, o imbratisare, dorinta; indragostire, dragoste, iubire patimasa…  O poveste frumoasa… starea de bine care pare a dainui pe vecie, de siguranta… credinta ca toata lumea iti apartine si ca ai puteri absolute, ca esti invincibil. Toate acestea sunt semne ale indragostirii.

Ulterior, este aproape imposibil sa nu apara mici neplaceri si poate, daca relatia nu este foarte bine sudata, despartirea, urmata de durere in suflet si credinta ca nu mai poti trai fara celalalt, ca timpul se opreste aici si nu mai ai nici un viitor, ca te sfarsesti incetul cu incetul.

Indragostirea este un sentiment foarte frumos dar care nu tine vesnic. Dramatismul apare atunci cand unul dintre parteneri este inca indragostit si este ferm convins ca relatia ar fi putut merge mai departe dar si atunci cand unul sau poate ambii parteneri inca mai au sentimente unul pentru celalalt dar au ales sa mearga fiecare pe drumul lui din alte considerente decat lipsa sentimentului de iubire. La fel de dramatica poate parea despartirea si in conditiile in care partenerii, si de obicei unul dintre cei doi parteneri care au format un cuplu se simte deodata singur, poate parasit si scos din rutina zilnica si confortul pe care ti-l poate oferi o relatie, indiferent de sentimentele implicate. De asemenea, dependenta de celalat este capcana in care multi pica, confundand sentimentul de dragoste cu cel de dependenta.

Cum facem sa depasim un esec in dragoste si sa ne continuam viata firesc dupa o despartire, indiferent cum s-a produs ruptura si ce a stat la baza ei?

In primul rand, acceptarea sentimentului de tristete ca fiind normal este benefic dupa o astfel de decizie in cazul in care ambii parteneri au hotarat incheierea relatiei sau dupa o despartire surprinzatoare in cazul in care decizia a fost confirmata mai mult sau mai putin de celalalt partener. Ca si in cazul decesului cuiva drag si in acest caz apare durerea sufleteasca, sentimentul ca o parte din noi a murit. Este normal sa depasim o perioada critica in urma unei despartiri – o parte dintre obiceiurile noastre se schimba, uneori am putea spune ca ni se schimba chiar intreaga viata.

O buna metoda de a trece mai usor peste “durerea” unei despartiri este implicarea in activitati placute, initierea unor proiecte care erau in plan dar pe care, din diferite motive, nu au fost aplicate. Iesitul in aer liber, sportul, sunt metode excelente de eliberare.

Din punct de vedere rational este bine de “centralizat” ce a fost bun si ce nu a mers in relatie, resursele cu care a venit fiecare si ce am invatat in urma experientei respective de cuplu. O astfel de experienta ne ajuta sa ne cunoastem mai bine pe noi, sa ne cunoastem mai bine calitatile dar si defectele, sa ne cunoastem reactiile in diferite momente mai bune sau mai putin placute – de altfel relatia de cuplu, in general ne ajuta sa ne cunoastem mai bine pe noi prin celalalt.

Foarte important este ca, dupa o relatie esuata, sa nu intram repede intr-o alta relatie. Multi merg pe principiul: “gaseste pe altul/alta ca sa uiti de celalalt/cealalata”. Este o tehnica destul de riscanta avand in vedere ca putem aduce, in noua relatie, nu numai vechi obiceiuri nesanatoase dar si vechi frustrari care sa fie revarsate asupra noului partener fara ca acesta sa aiba vreo vina. Este foarte importanta autoanaliza si impacarea cu sine, cu situatia si chiar cu deciziile noastre si ale fostului partener pentru a intra, ca nou, intr-o alta relatie.

Ca urmare, “esecul” ruperii unei relatii, daca este privit din alt unghi, poate ajunge sa fie vazut ca un beneficiu. Daca privim partea plina a paharului, putem extrage roadele sufletesti ale unei casnicii/relatii de cuplu finalizate si resursele de a merge mai departe pe drumul nostru, tinand cont ca timpul nu se opreste in loc si fiecare are drumul lui in viata.

 

 

 

Simbolistica psihologica a darului

DSCN2273
Darul este, pe langa un lucru material pe care il oferi celuilalt, un simbol. El poate fi un simbol al respectului fata de cel caruia ii este oferit, un simbol al dragostei purtate, un “multumesc”, “ma ierti” sau “as dori sa te cunosc” spus cu alte cuvinte. Unii dintre noi daruiesc doar pentru bucuria si multumirea sufleteasca pe care i-o ofera acest gest si bucuria de a vedea oameni fericiti.

Daca ne gandim la simbolul psihologic al darului oferit vom fi poate surprinsi sa constatam, atunci cand analizam mai atent ce am oferit, cum am oferit si care au fost asteptarile legate de reactia celuilalt la primirea darului, ca darul inmagazineaza in el foarte multe dorinte si asteptari ale noastre. Astfel, un dar pe care il oferim poate reprezenta un lucru pe care ni-l dorim pentru noi (material sau sufletesc). Oferim darul cu bucurie si asteptam sa primim inapoi bucuria celuilalt. Nu de putine ori ne-am simtit tristi cand am vazut ca persoana din fata noastra nu are reactia asteptata.

Indragostitii isi fac daruri speciale. Ei vor sa isi faca partenerul fericit pentru a simti, la randul lor, fericirea de a fi in doi. Ei recurg la diverse artificii, siretlicuri, pentru ca in final sa ofere celuilalt darul. Acest efort implica prelungirea placerii si emotiei personale resimtite pana la oferirea darului.

Copiii sunt foarte incantati sa ofere daruri. Oferind daruri, ei isi exprima indirect dorinta de a primi iar ceea ce isi doresc cel mai mult sa primeasca este afectiunea. Oferind un cadou mamei ei stiu ca vor primi o imbratisare, un sarut si poate chiar “gratierea”.

Din punct de vedere psihologic, dorinta de a oferi ceva cuiva implica dorinta de a vedea bucuria celuilalt si de a ne hrani cu multumirea ca am facut pe cineva fericit, dar poate reprezenta si asteptarea de a primi in schimb satisfacerea unei nevoi personale (de afectiune in general).

 

 

Mami, tu de ce ma iubesti?

DSCN2273
“Mami, tu de ce ma iubesti?”

“Te iubesc pentru ca esti copilul meu…”

In adancul sufletului il vad pe copilul meu ca pe o prelungire a mea si il iubesc nespus. El este mic, este lipsit de aparare, este dornic sa fie ajutat, sa i se ofere atentie, sa primeasca ce este mai bun. Si eu imi doresc asta dar sub o alta forma pentru ca eu am invatat cum sa primesc si cat sa primesc. Pe langa a primi am invatat in primul rand sa ofer si imi place sa ofer ce este mai bun celui care imi este cel mai aproape… copilului meu.

De aceea te iubesc eu pe tine, puiul meu drag… pentru ca tu esti o parte din mine, esti cea mai frumoasa parte din mine, tu pastrezi in tine naivitatea, puritatea si copilaria pe care le-am avut si eu la varsta ta si pe care le pot duce mai departe prin tine. Iubesc bucuria, dragostea de viata, usurinta si detasarea cu care privesti lucrurile, zambetul tau larg, ochii sclipitori, dorinta de joc… Te iubesc atunci cand te cert pentru una si pentru alta, te iubesc atunci cand sunt suparata pe tine si tu, privindu-ma lung, ma intrebi: “Ma mai iubesti, mami?”. Te iubesc pentru ca ma accepti asa cum sunt, te iubesc cand imi spui ca nu ma iubesti pentru ca sunt cea mai rea mama din lume… Te iubesc…

Sanatatea, o alegere

DSCN2273
Deseori cand corpul nostru ne da semnale in legatura cu o problema sau alta de sanatate, mai mult sau mai putin cunoascuta, cand simtim o durere acuta de cap, ureche, spate, constientizam cu adevarat ce bine este sa fii sanatos. Atunci cand suntem bolnavi constientizam cat de pretioasa este sanatatea si cat de capabili suntem sa le facem pe toate atunci cand o avem.

Sanatatea noastra depinde de transmiterea ereditara intr-o masura mai mare sau mai mica dar si de alegerile si obisnuitelor noastre alimentare, comportamentale si nu numai. Foarte important pentru sanatate este si modul in care alegem sa privin viata si evenimentele care se succed in viata noastra, convingerile care stau la baza alegerilor noastre si care de foarte multe ori ne ghideaza in luarea deciziilor. Nici nu banuim uneori ca o anumita decizie poate sta la baza sanatatatii noastre, atat mentale cat si fizice.

Cum este posibil ca o simpla decizie sa ne influenteze sanatatea?

Sa presunpunem ca avem de ales intre doua joburi. Unul impune un program mai lung si mai stresant dar mult mai bine remunerat decat al doilea care este mai lejer si cu plata pe masura dar suficienta cat sa ne descurcam decent. Evident, primul impune un consum mai mare de energie, stres, un timp mai scurt petrecut cu familia sau prietenii spre deosebire de cel de-al doilea. In zilele noastre, marea majoritate ar alege poate primul job fara a tine cont de limitele fizice si psihice la care se expune.

Pe de alta parte, privind din perspectiva bine/rau, binele este in noi in aceeasi masura in care este si raul. Sanatatea tine si de capaciteatea noastra de a fi mai mult pozitivi sau de a ne situa mai mult la polul opus. Putem alege sa gandim in sens pozitiv sau negativ; putem alege sa iertam sau sa ne razbunam; putem alege sa oferim ajutor sau sa intoarcem spatele. Rasplata fiecarui alegeri isi are raspunsul si in modul in care ne simtim psihic si apoi fizic. Corpul nostru nu trece nimic cu vederea chiar daca, aparent, avem impresia de multe ori ca am depasit o situatie sau alta, ca unele frustrari sau nemultumiri ale noastre au fost depasite. Nu intamplator sunt dimineti in care ne trezim cu o ampla durere de cap sau in care ne doare ingrozitor stomacul. Daca rememoram faptele, alegerile facute in ultima vreme, este posibil sa descoperim fara intarzaiere si cauza psihica a durerii.

Obisnuim sa avem un program supraincarcat, sa ne punem foarte multe obiective intr-o zi, sa fim sedentari, sa mancam mult sau prea putin pentru a nu ne ingrasa… toate aceste obiceiuri se rasfrang asupra corpului nostru si mai devreme sau mai tarziu vom simti efectele.

Alegerile si obiceiurile sanatoase ne ajuta sa ne mentinem cat mai sanatosi si echilibrati din punct de vedere psihic si nu numai.

 

Cu iz de primavara

DSCN2273
Aerul de primavara, primii ghiocei, soarele, ciripitul pasarelelor, prospetimea naturii, martisorul, toate ne trezesc pofta de viata. Noi suntem in natura si natura este in noi. Noi suntem viata iar primavara este o parte din ea.

Primavara ne da parca acel curaj si elan de a face unele schimbari acolo unde este necesar, de a ne deplasa mai usor prin incaperile sufletului nostru pentru a le reimprospata si poate a renunta la ceea ce nu este de folos. Primavara este un bun prilej pentru a incepe sa facem lucruri noi, ea este forta unor noi inceputuri.

Trezind la viata primavara din noi scoatem la lumina frumusetea, pacea, armonia. Deschiderea spre aceasta parte din noi este sensul schimbarilor in bine si seva trairilor frumoase.

 

Cine sunt eu?

Este o diferență între cine suntem și cum ne-am transformat ca urmare a factorilor de mediu sau a influenței pe care …

Emoții vechi și noi

Observăm uneori cum copiii noștri trec prin dificultăți de natură emoțională asemănătoare cu cele prin care am trecut …

Rana respingerii

Rana respingerii, ca și cea a abandonului vine cu credința că nu ești bun, că ar trebui să fii într-un fel ca să …