Blog

Atunci cand am ramas insarcinata cu al doilea copil toata lumea imi spunea: “Ai grija de Ioana, sigur va fi geloasa”. Mi-am facut tot felul de strategii in minte ca sa nu faca si ea cunostinta cu gelozia si am ajuns chiar sa fiu convinsa ca ea il va primi pe cel mic cu bratele deschise.

Aparent, chiar asa a fost. Ioana il privea, il mangaia, asa incat nu mi-a atras atentia nimic nou in comportamentul ei. Singura problema a fost vina pe care o simteam pentru ca efectiv nu aveam cum sa imi petrec foarte mult timp cu ea. Inainte de botezul lui Radu care avea atunci in jur de o luna si jumatate, Ioana i s-a destainut bunicii spunandu-i ca nu mai vrea fratior si ca s-a saturat de bebe.

Evident ca, pentru orice copil, sosirea unui nou membru in familie este deranjanta, indiferent de atentia care i se acorda in continuare. Spatiul de care beneficia nu mai este acelasi, zgomotul nu mai este produs doar de el, jucariile lui sunt deranjate de prezenta altora noi. Din fericire, spre deosebire de adulti, copiii se adapteaza in general mai repede schimbarilor.

Foarte importanta este, pentru inceput,  pregatirea copilului pentru venirea pe lume al celui de-al doilea. El trebuie sa stie ca va avea un fratior/surioara, ca acesta va fi mic si ca o va solicita mult pe mama ceea ce va face ca, uneori, ea sa nu mai aiba atat de mult timp pe care sa si-l petreaca cu el (“Bebe va fi foarte mic. El nu stie sa manance singur, sa se spele, sa mearga la toaleta. Va trebui sa-l ajut sa creasca mare si sunt sigura ca si tu imi vei fi foarte de ajutor.”).

Dupa sosirea pe lume a bebelusului, foarte important este sa i se explice, in limbajul lui, fara cuvinte si fraze sofisticate, situatia data. Cel mare trebuie sa stie ca devine un aliat al mamei in cresterea celui mic, el este de ajutor. De asemenea, cel mare va fi, peste cateva luni, un fel de invatator intrucat toti fratiorii mai mici ii urmeaza pe cei mari.

De asemenea, cea mai importanta este confirmarea sentimentelor negative pe care cel mare le traieste si in nici un caz negarea sau criticarea lor (“Esti trist acum pentru ca nu ma pot juca cu tine. Dupa ce bebe se va linisti promit sa jucam ce vrei tu.” sau “Toti bebelusi au nevoie de foarte multa atentie ca sa creasca mari. Cu tine am stat la fel de mult cand erai bebelus. Inteleg ca esti suparat acum pentru ca nu am timp sa ma joc cu tine…”). De obicei sentimentele negative sunt exprimate prin mofturi, imbufnari, dificultati de comunicare etc. Ele sunt reale iar copilul nu are nici un fel de control asupra lor, el chiar trebuie ajutat.

Un alt lucru important este petrecerea timpului de calitate cu copilul. E important ca mama sa gaseasca timp pentru el – evident, nu atat de mult ca inainte de venirea pe lume a bebelusului – dar acel timp sa fie de calitate: exprimare de sentimente, discutii cu copilul, daca acesta o cere, joaca, mangaieri. Este important ca adultul sa patrunda in lumea lui si sa il asculte, sa il inteleaga, sa ii fie alaturi.

Sentimenul geloziei dupa venirea pe lume a bebelusului este insa doar o etapa iar daca copilul simte ca primeste atentia cuvenita iar parintii dirijeaza cu grija si intelegere noul inceput, cu siguranta o va depasi cu brio si nu va ramane blocat in acest stadiu.

Copiii au toane. Din te miri ce, ajung sa faca o criza de nervi de mai mare frumusetea cand ti-e lumea mai draga. Alteori se botosesc si nu mai scoti de la ei nimic.

Care sunt cauzele toanelor lor? Ele pot fi multe: oboseala accentuata, plictiseala, interpretarea gresita a unor situatii, o dorinta ascunsa si neexprimata (au vazut ceva la alt copil si doresc sa aiba si ei, cred ca parintii nu le-ar permite sa primeasca ce doresc si anticipand raspunsul lor, se supara fara a se mai exprima) etc. Oricare ar fi problema copilului, toanele lui pot deveni deranjante pentru parinte, mai ales atunci cand acestea se prelungesc, copilul nemaiputandu-si iesi foarte usor din stare. In aceste situatii, parintii au tendinta de cele mai multe ori sa devina agresivi (fizic, verbal), sa ameninte copilul, ceea ce ii poate crea un si mai mare disconfort acestuia. Nu de putine ori am auzit mame spunand: “Ma aduce la capatul rabdarii, nu-mi pot controla nervii”. De asemenea, dupa ce conflictul a luat sfarsit si apele s-au mai calmat, aceeasi parinti regreta ca nu si-au putut controla emotiile negative.

Este foarte adevarat, este de preferat sa fim calmi, sa discutam cu copilul sau, daca acesta nici nu vrea sa ne auda sau sa ne simta aproape, e de preferat sa ii dam ragaz pentru a se linisti singur. Sunt situatii insa in care nu beneficiem de timpul necesar pentru ca metodele educationale corecte sa fie puse in aplicare (parintii se grabesc sa isi duca copiii la gradinita si sa fuga la serviciu, pierderea trenului etc.). In acest caz, este de preferat fie anticiparea problemelor si, in cazul copiilor mofturosi dimineata, de exemplu, trezirea sa fie facuta mai devreme.

Alteori, anticipand situatia, parintele ii poate explica din timp copilului ce urmeaza sa se petreaca astfel incat se poate evita un raspuns negativ din partea acestuia (“Astazi vom merge la doctor. El se va uita in gatut, te va consulta si apoi ne va spune ce sa facem ca sa nu mai tusesti. Hai sa ne jucam de-a doctorul. Deschide gurita…”).  In alte cazuri, cand conflictul nu a putut fi evitat, este bine ca atunci cand spiritele s-au mai calmat, parintele sa discute cu copilul despre situatia creata (cauze, consecinte) iar daca parintele considera ca a gresit pentru ca, din diferite motive nu si-a putut controla nervii desi ar fi putut sa o faca, sa explice copilului acest lucru (“Ma ierti, dar am fost nervos/obosit pentru ca… si am fost cam dur cu tine.”).

Toanele copiilor pot fi exprimate in diferite moduri insa nu totdeauna adultul isi poate controla emotiile negative astfel incat sa ajute la detensionarea situatiei. Este absolut normal ca uneori noi ca adulti sa nu avem la indemana toate resursele necesare pentru a  ne putea sprijini copilul asa cum ne-am dori intr-un astfel de moment insa nici remuscarile de dupa nu ne sunt intotdeauna de folos.

Eu am renuntat sa imi spun ca vreau sa fiu cea mai buna mama, eu imi doresc sa fiu o mama cat se poate de buna…