Toanele copiilor – cum trecem peste?

Copiii au toane. Din te miri ce, ajung sa faca o criza de nervi de mai mare frumusetea cand ti-e lumea mai draga. Alteori se botosesc si nu mai scoti de la ei nimic.

Care sunt cauzele toanelor lor? Ele pot fi multe: oboseala accentuata, plictiseala, interpretarea gresita a unor situatii, o dorinta ascunsa si neexprimata (au vazut ceva la alt copil si doresc sa aiba si ei, cred ca parintii nu le-ar permite sa primeasca ce doresc si anticipand raspunsul lor, se supara fara a se mai exprima) etc. Oricare ar fi problema copilului, toanele lui pot deveni deranjante pentru parinte, mai ales atunci cand acestea se prelungesc, copilul nemaiputandu-si iesi foarte usor din stare. In aceste situatii, parintii au tendinta de cele mai multe ori sa devina agresivi (fizic, verbal), sa ameninte copilul, ceea ce ii poate crea un si mai mare disconfort acestuia. Nu de putine ori am auzit mame spunand: “Ma aduce la capatul rabdarii, nu-mi pot controla nervii”. De asemenea, dupa ce conflictul a luat sfarsit si apele s-au mai calmat, aceeasi parinti regreta ca nu si-au putut controla emotiile negative.

Este foarte adevarat, este de preferat sa fim calmi, sa discutam cu copilul sau, daca acesta nici nu vrea sa ne auda sau sa ne simta aproape, e de preferat sa ii dam ragaz pentru a se linisti singur. Sunt situatii insa in care nu beneficiem de timpul necesar pentru ca metodele educationale corecte sa fie puse in aplicare (parintii se grabesc sa isi duca copiii la gradinita si sa fuga la serviciu, pierderea trenului etc.). In acest caz, este de preferat fie anticiparea problemelor si, in cazul copiilor mofturosi dimineata, de exemplu, trezirea sa fie facuta mai devreme.

Alteori, anticipand situatia, parintele ii poate explica din timp copilului ce urmeaza sa se petreaca astfel incat se poate evita un raspuns negativ din partea acestuia (“Astazi vom merge la doctor. El se va uita in gatut, te va consulta si apoi ne va spune ce sa facem ca sa nu mai tusesti. Hai sa ne jucam de-a doctorul. Deschide gurita…”).  In alte cazuri, cand conflictul nu a putut fi evitat, este bine ca atunci cand spiritele s-au mai calmat, parintele sa discute cu copilul despre situatia creata (cauze, consecinte) iar daca parintele considera ca a gresit pentru ca, din diferite motive nu si-a putut controla nervii desi ar fi putut sa o faca, sa explice copilului acest lucru (“Ma ierti, dar am fost nervos/obosit pentru ca… si am fost cam dur cu tine.”).

Toanele copiilor pot fi exprimate in diferite moduri insa nu totdeauna adultul isi poate controla emotiile negative astfel incat sa ajute la detensionarea situatiei. Este absolut normal ca uneori noi ca adulti sa nu avem la indemana toate resursele necesare pentru a  ne putea sprijini copilul asa cum ne-am dori intr-un astfel de moment insa nici remuscarile de dupa nu ne sunt intotdeauna de folos.

Eu am renuntat sa imi spun ca vreau sa fiu cea mai buna mama, eu imi doresc sa fiu o mama cat se poate de buna…

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti