De la o tuse usoara la psihoza

M-am gandit un pic daca sa scriu aceste randuri, cu atat mai mult cu cat suntem suprasaturati de acest subiect, insa pentru ca tot am meseria pe care o am si la cabinet ma intalnesc cu diferite povesti de viata si in acest context, de pandemie, cu puncte de vedere diferite pentru ca oamenii vad aceeasi realitate dar cu ochi diferiti, am hotarat sa exprim ceea ce am constatat eu pana in punctul in care suntem acum.

O voi lua cu inceputul: din martie si pana acum ni s-a transmis pe toate canalele cat de periculos este acest virus si ca trebuie sa stam acasa ca sa nu il luam. Ni s-a creat o idee si o imagine despre acest virus, ca fiind ceva extrem de periculos. De atunci si pana in aceasta luna (noiembrie), am mai aflat diverse lucruri despre el: in ce conditii riscul de contaminare este crescut, ca unele persoane pot fi asimptomatice, ca exista un tratament pentru cei cu simptome usoare, ca exista altul pentru cei cu simptome medii si severe, ca e important sa actionam imediat daca observam o anumita simptomatologie.

Am observat ca exista mai multe tipuri de atitudini fata de virus: exista o categorie de oameni care din martie si pana acum nu a iesit din casa decat in situatii de extrema urgenta, oameni care au fost atenti si au respectat masurile care se impun mentinand un nivel de vigilenta echilibrat si oameni care in continuare nu respecta regulile decat pentru ca li se impun si de frica amenzii.

Ma voi opri aici la categoria celor care sunt extrem de panicati si care au dezvoltat o adevarata psihoza cu privire la pericolul pe care il vad in acest virus – psihoza in sensul de a vedea in virus un pericol mai mare decat este in sine, de a crede ca pot sa il contacteze imediat ce ies din casa sau chiar scot capul pe geam sau de a fi convinsi ca, in caz ca ar exista riscul imbolnavirii, nu mai au nici o speranta de viata. Aceasta categorie de persoane ajung sa nu mai faca diferenta intre ceea ce reprezinta in mod real acest virus si realitatea curenta, fiind extrem de rezistenta la contraargumente sau la puncte de vedere diferite.

M-am intrebat daca aici este o problema a oamenilor in mod specific sau o problema a modului in care autoritatile si presa au prezentat problema. Cred ca este si una si alta. Persoanele vulnerabile, care si inainte de pandemie aveau o serie de simptome de natura anxioasa sau depresiva sau o personalitate emotiva au inregistrat o crestere a nivelului de anxietate si de depresie pe fondul urmaririi stirilor negative in fiecare zi, a rememorarii unor scene negative vazute sau auzite, a tendintei de a discuta cu ceilalti din jur doar despre acest subiect. De cealalta  parte, autoritatile si presa au prezentat zilnic cifre, imagini, informatii uneori poate mai mult decat este necesar, mentinand la un nivel inalt gradul de panica.

In anxietate si depresie apar ganduri de tipul: “Este groaznic ce se intampla.”, “Viata mea s-a oprit aici.”, “Nu pot duce aceasta situatie.”, “Daca lui i s-a intamplat asta e clar ca si mie mi se va intampla, chiar mai rau.”, “Simt ca o iau razna.”, “Virusul ma va ucide” s.a.m.d.. Ruminarea acestor ganduri zilnic duce la intarirea a ceea ce eu acum numesc psihoza prin faptul ca reactiile si comportamentul oamenilor devin desprinse de context, de realitate si de normalitate. Mentinand aceasta gandire de tip catastrofic aceste persoane ajung ca atunci cand sunt nevoite sa iasa din casa sa treaca pe cealalta parte a drumului cand vad un om pe strada desi este bine cunoscut deja ca a avea contact direct cu cineva contaminat nu inseamna a trece pe langa cineva contaminat, au atacuri pe panica daca vad mai mult de 2 oameni pe strada (asociaza silueta unui om cu ceva negativ si periculos), mentin o stare fizica de rau cu senzatie de dureri in piept, gat, cap prin atentia selectiva asupra acestor parti ale corpului dar si prin controlul permanent al temperaturii sau nivelului de oxigen.

Persoanele care din martie si pana acum au mentinut un nivel exagerat de protectie, stand mai mult in casa si avand grija de ele intr-un mod excesiv, isi creaza o lume a lor in care ajung sa vada sigur doar interiorul casei lor si total nesigur ceea ce este in exterior, pe principiul: “Lumea este un pericol. Tot ce este afara este contaminat.”. Asa ajung sa isi intareasca nivelul de anxietate, sa faca atacuri de panica si multi dintre ei sa devina agorafobici, asa incat exista riscul ca si atunci cand nivelul restrictiilor se va diminua urmare a imbunatatirii situatiei, acestia sa mentina un nivel de atentie exagerat si irational si sa mai functioneze, probabil o lunga perioada de timp, dupa aceleasi obiceiuri deprinse acum.

In mod normal, adica RATIONAL,  odata ce stim cam ce e cu virusul asta si cam ce ar trebui sa facem ca sa nu il luam dar si ce trebuie sa facem daca il luam, virusul mare si colorat din martie ar fi fost normal sa devina mai mic in ochii nostri, in primul rand pentru ca il cunoastem mai bine. De asemenea, daca ne uitam in istorie, au mai existat virusi si alte bacterii care au afectat organismul uman intr-un mod mult mai agresiv si cu toate acestea s-a gasit o solutie. Acum, in secolul XXI, ne putem pastra speranta pentru o mai rapida depasire a situatiei.

Da, este adevarat, multe persoane sunt afectate in mod real de acest virus si odata cu ele si familiile lor, insa panica si frica generala a dus la situatia in care oamenii isi pierd mult increderea in capacitatea lor de autoaparare, in autoritati dar si unii in altii. Multi au ajuns sa creada ca a merge la medic este rau pentru ca acolo te poti contamina si refuza sa solicite ajutorul medicilor chiar si atunci cand situatia o cere – de aici, cred eu (poate gresesc), si formele grave si chiar mortalitatea ridicata a celor care asteapta o imbunatatire a starii lor de sanatate pana in momentul in care nu mai sunt prea multe solutii. De asemenea, oamenii se feresc unii de altii, pentru ca ni s-a tot spus sa pastram “distanta sociala” – mai corect ar fi fost “distantare fizica” – care s-a transferat din pacate si asupra relatiilor dintre oameni unii dintre ei ajungand sa nu isi mai vorbeasca.

Imi amintesc ca intr-o vreme, citeam zilnic in drum spre scoala, pentru ca era scris pe un panou: “Mens sana in corpore sano.” (“Minte sanatoasa in corp sanatos.”). Imi rasuna in minte si acum aceste cuvinte in momentele in care mai alunec si eu in partea de panica. Cred ca ar fi important ca autoritatile sa inceapa sa ne repete acest lucru, intr-o forma sau alta.

Practic, este foarte important sa punem sanatatea pe primul loc, cu tot ce presupune ea si in afara de a respecta masurile care le luam acum, sa dam atentie si curateniei mintii (sa aducem in mintea noastra si lucruri frumoase, amintiri placute, ganduri pozitive si rationale in acelasi timp), sa ne alimentam sanatos, sa facem sport (stim ca odata cu practicarea sportului hormonii fericirii sunt activati), sa ne odihnim suficient (cunoastem ca stresul scade mult timpul si calitatea somnului), sa ne orientam privirea si auzul catre lucuri care ne plac. Cred ca toate acestea la un loc vor duce la cresterea nivelului de rezistenta a organismului si la o capacitate de a-i face fata mai usor virusului in cazul in care il vom contacta.

Sanatate sa avem, fizica si psihica, si incredere in corpul nostru, ca stie ce face!

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti