Category: Din viata

Cauzele psihologice ale tendintei de respingere a celorlalti

Zilele trecute am fost intrebata “De ce oamenii nu au rabdare sa ii cunoasca pe ceilalti si se poarta cu ei in functie de prima impresie? De ce unii oameni te resping din prima fara sa aiba rabdarea sa te cunoasca cu adevarat?

Este o intrebare care framanta in special adolescentii insa nici adultii nu sunt feriti de astfel de experiente care ii nedumeresc. Am sa dau cateva explicatii posibile:

– Oamenii fac asocieri si in functie de acestea se apropie mai usor sau mai greu de ceilalti. In acest caz acceptam sau respingem persoana cu care intram in contact in functie doar de caracteristicile fizice sau de anumite atitudini sau comportamente semnificative pe care celalalt le are si pe care le interpretam in functie de experientele trecute care au fost placute sau nu. Spre exemplu, tindem sa respigem oameni care seamana cu un profesor care ne-a marcat negativ adolescenta.

– Ne apropiem de oameni in functie de propriile noastre nevoi. Astfel se explica de ce persoanele carismatice au in jurul lor mai multe persoane (pentru ca exista tendinta generala de a ne apropia de oameni care ne fac sa zambim, sa ne simtim bine) si de ce persoanele critice, pesimiste, negativiste tind sa fie ocolite, respinse.

– Contextul in care cunoastem un om este iarasi foarte important. Daca este un context placut, in care testam experiente placute, exista mai multe sanse sa tindem sa mentinem legaturi, sa dorim sa mai fim impreuna cu cei pe care i-am cunoscut acolo. La fel se intampla cand, intr-un context neplacut dar care creeaza cadrul pentru oameni sa se uneasca pentru a izbuti sa depaseasca o situatie tensionata se leaga cele mai stranse prietenii. Asa se explica si intalnirile de 10-20 de ani dupa terminarea liceului.
Oamenii care se intalnesc intr-un context respingator, traumatic, este posibil sa respinga, pe viitor, pe cei cunoscuti in acel context. Spre exemplu, pot trece ani in care nu vorbim si chiar ne ferim sa dam ochi in ochi cu un participant la o actiune de salvare la care am fost victima prin mecanismul psihologic de negare sau detasare de acel eveniment cu impact psihologic negativ ridicat.

– Experientele de viata sunt alte date care stau la baza alegerilor noastre relationale. Zilele acestea am vazut in parc o mamica care avea doi copii: unul de vreo 10 ani care era imobilizat intr-un scaun cu rotile si care avea varsta mentala de vreo 2 ani si unul de 3 ani. Raportarea mamicii la cei doi copii era diferita; personal, mi s-a parut ca avea foarte multe pretentii de la copilul de 3 ani care trebuia sa stie, sa faca si sa spuna multe raportat la varsta lui mentala; nu avea insa aceleasi pretentii si de la cel de 10 pe care il intelegea ca nu poate. Exista multe astfel de exemple. Daca am fost persoane bolnavicioase sau am avut o problema de sanatate grava pe care am reusit sau nu sa o depasim, ne vine greu sa intelegem pe cei care se plang de o simpla durere in gat. Cei care nu au copii nu inteleg epuizarea celor care au copii iar cei care au copii nu ii inteleg pe cei care neavand copii ajung in situatia de supraincarcare si lipsa de timp.

– Psihologia grupului poate sta la baza respingerii unui anumit tip de personalitate. Astfel, un grup sudat pe baza anumitor convingeri comune tinde sa respinga o persoana sau un grup de persoane care au convingeri diferite. Atunci cand este vorba de o persoana aceasta se poate simti la un moment dat exclusa sau izolata si poate nu intelege care sunt motivele pentru care grupul o respinge. De exemplu, in scoli sunt multe astfel de cazuri. Si in familii se vorbeste despre “oaia neagra”, “persoana non grata”. Aceasta poate fi o persona care este foarte critica sau o persoana care face probleme (deranjeaza prin comportament, atitudine etc.) si care ajunge sa fie respinsa. In cazul adolescentilor mai exista si situatii de tineri respinsi de grup din cauza ca, la nivel inconstient, sunt vazuti ca fiind prea buni pentru grup sau “anormal” de deosebiti (de exemplu: cei care au o inteligenta superioara sau cei care au un fizic foarte placut si ar putea crea concurenta).

– Autorespingerea ar fi o alta problema. Sunt persoane care dintr-un motiv sau altul – timiditate, esec repetat in indeplinirea unor obiective – si-au pierdut stima de sine si se automarginalizeaza. Acestia, prin atitudinea pe care o au, nu permit celorlalti sa se apropie de ei. De multe ori acestia dau vina pe ceilalti – “Nimeni nu ma vrea.”, continuand in acest fel cercul vicios in care se afla.

In prima faza nu avem rabdarea sa-i intelegem pe cei cu care intram in contact. Daca aceste persoane sunt mai timide si retrase, cu atat mai mult nu facem eforturi sa ii cunoastem. Suntem luati de valul propriilor noastre probleme, ganduri, preocupari si nu avem rabdarea sa ne oprim pentru a reflecta asupra contextului de viata al celorlalti, asupra incarcaturii emotionale a celorlalti. Ne nastem egoisti. La inceput primeaza nevoile fiziologice si de atasament. Daca privim piramida lui Maslow, la baza se afla nevoile fiziologice iar in partea superioara nevoile de autorealizare. Oscilam intre aceste trebuinte si tot in functie de ele ne raportam si la ceilalti. Cand suntem foarte echilibrati emotional si avem satisfacute nevoile fiziologice si de securitate nu avem nevoie de aprecierea celorlalti pentru a fi siguri de capacitatile noastre si pentru ne simti increzatori in noi. Cand insa trecem prin momente mai dificile, neglijam nevoile de autovalorizare si ajungem la o treapta a trebuintelor care impune relationarea cu ceilalti sau chiar atasamentul si securitatea.

In relatia cu o persoana aducem cu noi trairi, sentimente, ganduri, experiente pe care le avem in spate. Daca suntem atenti la noi vom constata ca relationam diferit cu fiecare om in parte. Chiar si natura rolului pe care il avem si care ne impune sa ne raportam la ceilalti dintr-un anumit punct de vedere este uneori depasit si ajungem sa incalcam niste regului. Aceasta poate fi una dintre explicatiile faptului ca unii sunt iertati altii nu de inspectorul care le-a trecut pragul; raportarea diferita a unui profesor fata de doi elevi aproximativ egali ca si nivel al cunostintelor s.a.m.d.

Tendinta de respingere a celorlalti poate avea cauze specifice sau intercalate. De cele mai multe ori nici nu realizam de ce respingem pe cineva. Uneori nici nu ne dam seama ca prin atitudinea noastra respingem; realizam asta ulterior sau niciodata. Alteori poate nu respingem insa atitudinea celuilalt despre sine si viata il pune in situatia de a se simti respins sau de a crede, nejustificat, ca este respins.

Prietenia virtuala

DSCN2273
Pe langa gandire, functie prin care specia umana se deosebeste de animale, omul are nevoie sa socializeze. Putini sunt cei care au tendinta de izolare si chiar si in aceste conditii nevoia omului este de a fi alaturi de altii ca el. Oamenii au personalitati diferite, temperamente diferite, insa asta nu ii opreste sa simta mai mult sau mai putin nevoia de a relationa cu alte persoane.

Pentru ca suntem fiinte sociale, de cele mai multe ori ne controlam instinctele – ca urmare nu sarim in bratele celui/celei fata de care simtim din prima o atractie speciala – insa cautam sa fim impreuna cu altii ca noi. Unii au mai multi prieteni, altii mai putini – si aici intervine temperamentul si nevoile fiecaruia de a avea in jurul lui mai multe/mai putine persoane – insa nu am intalnit pana astazi o persoana care sa imi spuna cu mana pe inima ca persoana lui ii este sufienta si nu are nevoie de nimeni, poate doar in cazul unor tulburari psihice, dar aceasta este o alta poveste.

Nu intotdeauna avem in preajma noastra prietenii pe care ni-i dorim sau fiintele care sa ne satisfaca intru totul dorintele. Pentru unii este posibil ca dorinta de a-si intemeia o familie sa primeze, pentru altii, dorinta de a iesi mai des, de a petrece timpul langa alte persoane, de a cunoaste persoane noi este esentiala. In cazul anumitor persoane dorinta de a socializa este atat de mare incat nu este suficienta simpla prietenie legata la serviciu cu unii colegi sau mentinerea unor relatii de prietenie printre fostii colegi sau prieteni din copilarie asa incat recurg la cautarea unei relatii de prietenie virtuala, se inscriu pe site-uri de socializare si intra in conversatii pe diverse teme cu persoane pe care nu le cunosc dar de la care pot afla pareri.

Putem vorbi despre prietenie cand principala legatura pe care o avem cu celalalt este tastatura?

Va invit sa analizam un pic… Cine ar putea fi cel din spatele monitorului? Celalalt poate fi o persoana care s-a inscris pe un site de socializare pentru ca ii place sa socializeze sau o persoana care sta toata ziua in fata calculatorului pentru ca altceva mai bun nu are de facut sau o persoana careia ii place sa starneasca niste sentimente si sa se simta ulterior mandria ca “a sedus si a abandonat” sau o persoana care chiar cauta o prietenie sincera, de durata, poate o relatie…

Asa cum spuneam mai sus, nevoia de socializare, de a fi cu cineva, de a vorbi cu cineva este foarte diferita de la o persoana la alta. Se intampla ca doua persoane sa se cunoasca mai intai prin intermediul unui site de socializare dupa care sa aiba o frumoasa relatie in viata reala. Aceste cazuri sunt insa destul de rare pentru ca nu intotdeauna cel din spatele ecranului este sincer – pe langa faptul ca nu apare in fata celuilalt in adevarata lui splendoare si nu isi poate exprima felul de a fi si prin limbajul verbal si nonverbal, limbaj care ne spune multe despre omul din fata noastra, nu il putem cunoaste nici dupa alte semnalmente:  miros, caracter,  temperament, felul in care se misca s.a.m.d.

Chimia intre doi oameni nu se poate simti la calculator. In general oamenii au anumite asteptari de la ceilalti cu care intra intr-un anumit tip de relatie. Daca este vorba despre relatia sentimentala sfera aspiratiilor devine si mai complexa pentru ca tine cont si de aspectele fizice pe care le cautam la pertener.

Pentru ca o relatie sa mearga este absolut necesar ca valorile unuia sa fie cel putin asemanatoare cu valorile aflate pe primele pozitii in topul valorilor celuilalt partener; este imposibil sa pot duce o viata frumoasa si linistita langa un om antisocial in conditiile in care eu sunt o fire extrem de prietenoasa sau sa traiesc langa un mincinos in conditiile in care minciuna este una dintre defectele pe care le resping cel mai mult.

Structura de valori ale unei persoane este indicele fata de care relatiile au sau nu stabilitate in timp. Putem vorbi mult depre cat e de urat sa minti, sa inseli, sa treci peste altii pentru a te inalta pe tine insa vorbele sunt de prisos daca ceea ce facem este exact pe dos.

In general, in cazul relatiilor virtuale, ca si intr-o emisiune in direct, oamenii tind sa se manifeste in functie de normele sociale clar definite: vorbesc frumos, spun ce cred ca altii ar vrea sa auda sau sunt directi pentru ca “nu le place ipocrizia”… Nuantele pe care le au comportamentele oamenilor, nuante care au la baza structura lor de personalitate, este insa esentiala. Asa se face ca nu ne putem intelege la fel de bine cu toata lumea (de exemplu imi place omul direct dar nu cel agresiv atunci cand isi exprima punctul de vedere).

Este bizar sa afirmam ca avem multi prieteni daca acestia sunt doar prieteni virtuali. Da, putem avea multe like-uri la motto-ul nostu de viata, putem avea multe like-uri la prezentarea pe care am avut-o asta seara, dar asta nu ne face prieteni cu ceilalti. Oamenii se impart in grupuri in functie de valorile comune, de un scop comun, de profesie, dar asta nu inseamna ca pot fi cu totii prieteni desavarsiti.

Ca urmare, o prietenie virtuala nu poate fi intotdeauna o prietenie reala; pentru a fi reala trebuie sa traiesti alaturi de celalalt, sa il vezi, sa il simti in momentele importante. O prietenie virtuala iti ofera mesaje care te pot face, precum un bestseller, sa ajungi la cele mai inalte trairi prin folosirea propriei imaginatii. Viata din carte si cea din imaginatie nu este insa viata reala si nici viata noastra, este ceea ce presupunem ca ne-am dori si ne-ar face fericiti!

 

 

Furia – cum apare si cum o putem gestiona

DSCN2273
Furia este o stare pe care oamenii si-o exprima de obicei verbal, folosind cuvinte dure, jignitoare la adresa unor situatii sau la adresa oamenilor care le-au intermediat trairea acestui sentiment sau nonverbal, prin mimica dar si prin gesturi mai ample sau chiar agresive. In astfel de situatii unele persoane se  retrag sau evita unele situatii specifice, altele plang sau isi exprima furia folosind agresivitatea fizica.

Daca pentu unii oameni furia odata exprimata se risipeste ca un nor de fum, pentru altii, de obicei pentru persoanele introvertite, care nu isi exprima in nici un fel conflictele interioare, furia tinde sa se mentina si chiar sa creasca asemeni unui balon umflat.

In multe cazuri vedem oameni care reactioneaza la o situatie aparent nesemnificativa intr-un mod vulcanic. Daca ii auzim spunand “Gata, mi s-a umplut paharul!” este evident ca acele persoane nu au reactionat sau mai bine zis nu si-au exprimat furia sau nemultumirea in diferite situatii asemanatoare pana in acel moment si, firesc, ajung sa se exprime intr-o buna zi intr-un mod care poate parea pentru ceilalti exagerat.

Alte persoane, invatate poate de mici ca e mai bine sa nu intervii, sa nu iti exprimi sentimentele, sa nu te arati revoltat intr-o situatie care nu iti convine din diverse motive (pentru a da bine, pentru ca e mai bine sa nu stie ceilalti ce gandesti, pentru a nu fi judecat etc.), crescute cu credinta si obisnuinta de a nu isi exprima sentimentele, ajung sa nu isi exprime furia poate niciodata dar sa traiasca cu diverse boli de natura somatica care s-au instalat urmare a “inghitirii” sau “ruminarii” sentimentelor neexprimate.

Cum apare furia?

Furia apare ca urmarea a unei dezamagiri, a unei nemultumiri, neimpliniri, a nesatisfacerii unor nevoi. Cand asteptarile in raport cu o situatie sunt mari si rezultatul in sine este altul decat cel dorit, apare un dezechilibru in plan emotional care poate provoca furia.

Cum ne putem gestiona furia astfel incat ea sa nu ajunga se ne invalideze si nici sa nu afecteze pe ceilalti?

Exista mai multe moduri prin care oamenii isi pot exprima nemultumirile legate de o situatie in care sunt implicate alte persoane:

  • exprimarea propriilor sentimente in raport cu situatia creata intr-un mod care sa nu deranjeze persoanele implicate – de exemplu: “Ma intristeaza faptul ca vin si nu te gasesc acolo.“;
  • intelegerea nevoilor celorlalti si punerea in situatia acelei persoane pe care o gasim raspunzatoare de declansarea sentimentului neplacut;
  • constientizarea faptului ca uneori este imposibil sa schimbi situatii, contexte, relatii si acceptarea lucrurilor asa cum sunt (spre exemplu, putem fi furiosi pe parintii care nu ne-au oferit suficienta afectiune in copilarie, dar acest lucru nu va schimba cu nimic situatia);
  • in cazul in care situatia nu se poate schimba sau celelalte persoane implicate nu pot face schimbarile cerute, se poate recurge fie la detasare (neconcentrarea pe problema) sau chiar retragere (renuntarea la contextul in care problema se manifesta) – aceste doua solutii sunt utile doar in situatia in care cel implicat stie ca a facut tot ce era posibil pentru ca nevoile sa-i fie satisfacute.

Furia este o stare care ne apartine si care poate fi diferita de la om la om in functie de amploare, de credintele sale fata de o situatie sau alta, de nevoile fiecaruia dintre noi, de modul in care am fost crescuti si implicit invatati (direct sau indirect) sa ne exprimam sentimentele. Furia este un sentiment normal, omenesc. Furia produce schimbari in planul emotional dar si fizic ceea ce impune uneori o atentie mai mare asupra modului in care este exprimata si mai ales a modului in care este gestionata.

 

Dependenta de calculator vs viata

DSCN2273
Discutam zilele trecute cu o prietena mai in varsta care imi spunea ca poate face diferenta intre timpul de acum 30 de ani si timpul de acum si ca timpul s-a comprimat. In urma cu 30 de ani, desi avea serviciu si, implicit, mai putin timp liber, avea totusi ragazul de a sta la o sueta cu prietenele, organiza petreceri, facea vizite etc. Acum, desi este pensionara, realizeaza ca noaptea vine foarte devreme si nu mai are timp de multe lucruri pe care le facea in trecut.

Stiu ca exista o serie de studii si demonstratii stiintifice care demonstreaza realitatea acestui fapt insa cred ca viata de astazi este foarte diferita de viata de acum 30 de ani. Inainte era timp de vizite pentru  ca nu ajungeai acasa de la serviciu si te asezai in fata calculatorului; era timp sa mergi la o petrecere si sa stai pana la miez de noapte, daca nu chiar pana dimineata, pentru ca nu aveai 100 de programe TV cu cine stie cate emisiuni pe care ti-ai dori sa le vizionezi chiar in acelasi timp; nu existau mall-uri in care sa te plimbi cand este frig afara si sa spui ulterior… “Stii, cand eram mic stateam mai mult timp in aer liber, acum nu mai am timp!

Ceea ce mi se pare trist este ca, din pacate, daca noi parintii nu am face un minim efort, copiii nostri nu ar sti ce inseamna sa mergi la derdelus, sa alergi prin ploaie si desi esti ud leoarca sa nu iti vina sa te opresti din a simti cum curge apa pe tine, sa petreci timp plimbandu-te pe cararile padurii, sa stai in casa si sa joci “Nu te supara frate” inlocuind in acest fel iesitul la mall, vizionarea desenelor animate care nu mai sunt cu program, statul la calculator sau la televizor s.a.m.d.

Cati parinti in ziua de azi nu se plang ca ai lor copii sunt dependenti de calculator? Cati dintre noi, maturii, nu realizam ca a trecut ziua si in cea mai mare parte a timpului am stat la calculator? Dar pana la urma cine alege sa permita copiilor sau lor insile sa stea la calculator? Tot noi, adultii, suntem liberi sa alegem dintre activitatile pe care vrem sa le facem si, daca vrem sa nu ne autonumim “dependenti de calculator”, sa alegem sa TRAIM.

Trag concluzia ca nu timpul este neaparat o problema cat ceea ce facem noi cu el. Putem sa ne ingropam in jocul interesant si palpitant de la calculator care ne tine in priza suplinind nevoia noastra de viata sau sa vorbim diverse si nimic pa site-urile de socializare sau putem alege sa traim fiecare clipa cu adevarat, sa socializam cu adevarat, sa ne intalnim cu adevarat cu prietenii si sa jucam cu ei carti ca pe vremuri. Putem chiar sa rasfoim o carte si nu doar paginile de la internet, doar de dragul de a simti ca interactionam altfel cu lumea asta, folosind cat mai multe din simturile noastre. Este alegerea fiecaruia cum vrea sa isi traiasca viata insa exista o serie de riscuri pe care le implica petrecerea timpului la calculator sau televizor fara program, mai ales in cazul copiilor sau a persoanelor fara serviciu:

  • dificultati mari de socializare si relationare cu ceilalti;
  • dificultati de intelegere corecta a realitatii;
  • idealism exacerbat;
  • lipsa prietenilor;
  • agresivitate ridicata – din cauza sentimentului unei profunde neimplinirii deoarece realitatea in care omul dependent de calculator/televizor traieste este una virtuala si total diferita de adevarata realitate;
  • trairea unui profund si suparator sentiment al inutilitatii personale.

Simplul efort de a iesi din obiceiul de a petrece timp cu “prieteni” virtuali  este un pas in schimbarea stilului de viata si in abandonul unei vieti iluzorii si in primul rand este un pas important in patrunderea in viata reala. Acest lucru poate fi facut prin constientizarea situatiei create si gasirea altor ocupatii interesante, placute, utile dar si prin implicarea in munca.

 

 

Experiente care se repeta

DSCN2273
Vi se intampla sa va dati seama ca o luati periodic de la capat, ca ajungeti sa fiti pusi in fata acelorasi experiente care parca sunt fara sfarsti sau ca aveti perioade in care o situatie sau problema se repeta iar si iar?

Vi se intampla sa ajungeti de nenumarate ori in situatia de a considera cel mai bun prieten un om care de fapt nu a urmarit decat sa profite de pe urma voastra?

Vi se intampla sa va alegeti mereu parteneri de viata abuzatori, necomunicativi, distanti sau care va insala?

Vi se intampla ca toti sefii pe care i-ati avut sa fie rigizi si de neclintit?

Vi se intampla periodic sa ramaneti fara un loc de munca?

Voi incerca, in cele ce urmeaza, sa explic cum stau lucrurile din punct de vedere psihologic.

Aceste experiente care se repeta periodic, parca dupa un tipar dinainte conceput, se numesc patternuri.

Exista mai multe explicatii ale acestor fenomene aparent “ciudate” care se intersecteaza din punct de vedere al cauzalitatii si al motivelor profunde si de cele mai multe ori inconstiente care stau la baza lor:

1. Noi suntem stapanii vietilor noastre si ca urmare noi facem alegerile!

Poate va ganditi ca nu ati fost stapanii vietilor voastre atunci cand erati minori sau cand inca mai locuiati cu parintii. Poate nici acum, adulti, la voi acasa, nu sunteti stapanii vietilor voastre pentru ca depindeti de sot/sotie, de copii, de un parinte bolnav s.a.m.d. Asa este, suntem mereu intr-o dependenta de ceilalti. Cand spun ca suntem stapanii vietilor noastre ma refer strict la alegerile pe care le facem in viata. Poate ca noi vrem una si sotul/sotia alta si ajungem mereu sa facem cum vrea el/ea si poate sa constatam ca am gresit, ca daca am fi ales dupa cum simteam noi ca e bine am fi ajuns intr-o situatie mai avantajoasa si astfel evitam sa ne gasim iar in situatia de a regreta.

Chiar si in acest simplu exemplu este vorba de alegerea noastra. Sa luam drept exemplu o femeie care a ales sa ii permita sotului sa faca alegerile importante si poate a preferat, in mod inconstient, sa aiba un motiv de a-i reprosa ca nu a facut alegerile bune. De fapt, atunci cand a decis sa se casatoreasca cu el a ales sa isi traiasca viata alaturi de un barbat asemanator tatalui care era o persoana rigida si nu ii permitea ei, copil fiind, sa isi spuna punctul de vedere. Acum obiceiul de a se lasa condusa de el – tatal inconstient reprezentat de sotul sau – a ramas dar are puterea de a-i scoate in evidenta mereu deciziile gresite si o face cu varf si indesat pana cand el, satul de atata bataie de cap, decide sa divorteze.

Dupa o vreme, trista, ingrijorata ca a ramas singura, isi gaseste un alt partener. Sigur pe el, hotarat, acesta o place imediat cu atat mai mult cu cat ea este supusa si face totul dupa cum comanda el. De altfel, e ofiter. Dar mai trec cateva luni iar ea incepe din nou sa se revolte pentru ca nu intotdeauna deciziile cele mai bune pentru el sunt cele care ii aduc si ei satisfactii. Si iata ajunsa in aceeasi situatie: ii reproseaza, el rezista o vreme apoi se satura si pleaca in timp ce ea ramane cu intrebarea: “De ce mi se intampla mie toate astea? De ce fac intotdeauna astfel de alegeri? De ce toti pleaca de langa mine atunci cand incep sa spun ca vreau si altceva?”.

2. Provocam anumite situatii.

Ca sa fiu mai explicita voi da un exemplu: se poate ca un sef sa fie vazut ca bland de un angajat care i-a descoperit coarda sensibila si i se adreseaza exact cum ii place lui sau, dimpotriva, sa fie vazut ca foarte rigid de un angajat terorizat de ideea autoritatii si care, prin atitudinea lui mereu umila, poate provoca un comportament autoritar din partea sefului. Ca urmare, in primul caz, angajatul ar putea spune ca nimereste intotdeauna sefi foarte de treaba iar in al doilea caz, angajatul ar putea spune ca nimereste intotdeauna sefi rigizi. Depinde, in cazul fiecaruia, ce comportament provoaca la cel din fata lui.

Mai concret, un tip de personalitate implica un anumit tip de raspuns. Firesc, tipul de raspuns depinde si de personalitatea celui care raspunde. Poti emite un acelasi semnal si poti primi raspunsuri diferite. Personalitatile accentuate insa tind sa primeasca, de la mai multe persoane, cam acelasi tip de raspuns. Astfel, persoanele dependente vor avea in jurul lor in permanenta oameni care sa le spuna ce sa faca; personalitatile negativiste vor atrage oameni care sa le confirme NU-urile; personalitatile agresive vor gasi intotdeauna motive pentru a se implica in conflicte s.a.m.d.

3. Este importanta atentia pe care o acordam unui anumit tip de experiente.

Daca suntem mai atenti la problemele noastre de o anumita natura (de exemplu: ne centram in mod special pe relationarea noastra deficitara cu autoritatea, la dificultatile de a ne face prieteni, la pierderile pe care le avem in viata) vom avea tendinta sa spunem ca se repeta acel gen de experiente. Astfel, lucrurile devin importante in functie de atentia pe care le-o acordam.

4. Cautam situatii care sa ne puna in fata experientelor familiare.

Noi suntem obisnuiti cu un anumit mod de a trai, cu anumite obiceiuri care, chiar daca nu sunt neaparat cele mai bune si stim asta, le alegem in favoarea altora considerate eficiente doar pentru ca ne-am obisnuit cu acel mod de a trai.

Ce ne impinge sa facem anumite alegeri si sa ne centram mai mult pe anumite tipologii de oameni?

Spre exemplu, d-na Z se afla mereu in situatia de a alege un partener de viata violent. Este vorba aici de incercarea ei de a recrea un context din trecut in care sa puna in scena si sa rezolve problemele pe care nu le-a rezolvat in copilarie cu tatal abuzator. Subconstientul ei vrea sa ii demonstreze ca poate face fata, ca poate fi puternica, ca il poate face sa inteleaga ca violenta nu este cea mai buna solutie sau ca poate schimba o astfel de tipologie de om dar ajunge ca de fiecare data sa esueze in incercarile ei si sa realizeze ca nu asta este drumul ei.

Pe de alta parte, ea a fost atrasa de o persoana familiara ei, un barbat care seamana cu tatal ei. Chiar daca nu e cel mai bun mod de a-si trai existenta, in violenta, este cam singurul mod in care ea a invatat sa traiasca si care, in mod paradoxal, ii ofera o stabilitate.

Cum facem sa nu mai ajungem in aceste situatii critice si sa facem alegerile potrivite?

Iata o serie de metode:

– este foarte important sa stim care ne sunt nevoile si ce fel de persoane dorim sa avem langa noi – este vorba aici nu doar de partenerul de viata ci si de colegi, prieteni, confidenti;

– ca niste observatori obiectivi este foarte important ca uneori sa observam ce este asemanator, ce se repeta in contextele de viata asemanatoare cu care ne confruntam – la prima vedere pot parea difuze sau inexistente asemanarile dar cu siguranta, daca privim mai atent, exista ceva care se repeta;

sa gasim echilibrul intre instinct si ratiune – daca suntem atrasi de o persoana sau simtim ca o alegere este mai buna decat alta nu trebuie sa negam ceea ce simtim si sa fugim ci sa punem in balanta puntele pozitive cu cele negative ale viitoarei alegeri.

Unii oameni trec print-o serie de experiente tragice care se repeta si care ii fac sa isi puna intrebarea “De ce am parte eu de asa ceva? De ce mi se intampla numai mie?”. Ma refer aici la acele experiente care nu pot fi trecute cu vederea si fata de care, aparent sau nu, persoana in cauza nu are nici un control: nu poti controla si nu iti doresti sa fii in mijlocul actiunii in cazul unui dezastru natural sau sa vezi cum cei dragi tie parasesc aceasta viata trecand prin suferinte mari. In aceste cazuri nu ne ramane decat sa acceptam ca este vorba despre adevaratele lectii de viata care trebuiesc invatate. Practic este vorba de experiente peste care nu putem trece usor si se repeta tocmai pentru a ne face mai rezistenti si mai capabili sa fim pregatiti in viitor, intr-o situatie asemanatoare.

Dupa unii ne nastem cu o karma si trebuie sa indeplinim, pe acest pamant, o misiune. Aceasta pare sa fie una dintre modalitatile prin care ne putem da explicatii logice la lucrurile ilogice care ni se intampla. Multi ajung sa spuna: “Asta imi este menirea!” si numai ei stiu de ce si cum au ajus la aceasta concluzie care, desi pare spusa de un om resemnat, este spusa de un om puternic care a invatat, pana la urma, sa accepte.

Acceptarea ca atare a experientelor care se repeta si pentru care nu gasim explicatii logice ramane, pana la urma, cheia depasirii situatiilor dificile si in ea sta puterea de a trece prin viata intr-un mod demn astfel incat, la finalul ei, sa putem avea multumirea ca am trait-o din plin si am invatat ceva. Aceasta nu exclude analiza situatiilor la care suntem expusi in mod repetat si corectarea, daca este cazul, a propriilor obiceiuri care atrag raspunsuri asemanatoare.

 

 

Stresul, o problema a zilelor noastre

Zgomot, agitatie, aglomeratie, presiune, temperatura scazuta sau prea ridicata, zile mohorate sau mult prea insorite… toti sunt factori care pentru unii sau altii pot deveni la un moment dat stresanti.

Stresul este o problema care afecteaza pe fiecare dintre noi intr-o masura sau alta. Nu exista om care sa poata afirma ca nu a trait o stare de agitatie sau de nemultumire asociata unui sentiment de supraincarcare si de dorinta de a scapa de sarcinile care-l preseaza.

Definitia stresului poate fi data de fiecare dintre noi, cei care am trait mai mult sau mai putin momente de stres si care, in functie de problema reflectata, il simtim mai pregnant sau nu.

Exista persoane dependente de stres care, atunci cand nu-l resimt la o anumita intesitate, il cauta si isi organizeaza viata in asa fel incat sa ajunga in starea respectiva.

Exista insa si persoane care nu pot trai cu povara unei supraincarcari emotionale, profesionale sau de alta natura si care fie se streseaza mai mult incercand sa scape de cauzele care au declansat stresul fie revin usor si fara foarte mult efort la starea de relaxare prin neimplicarea sau evitarea situatiilor care stiu ca le fac rau.

Dupa cum se stie, un anumit nivel de stres este benefic prin faptul ca pune omul in miscare, il activeaza, il sustine in tendinta lui de crestere pe scara valorilor sociale si nu numai. Problema se pune atunci cand nivelul stresului depaseste o limita de suportabilitate si incepe sa macine nu doar psihicul dar si fizicul omului.

Ce trebuie facut in acest caz?

  • Activitatea organizata este una dintre cheile evitarii stresului atat la serviciu cat si in oricare alt domeniu al existentei. Atata timp cat omul poate controla ceea ce face si isi poate organiza existenta poate trai intr-un oarecare confort. Dar, cum acest lucru nu poate fi intotdeauna posibil, este de preferat o anticipare a situatiilor ipotetic neplacute care ar putea aparea si a modului de actiune in aces caz.
  • Planificarea concediilor si a zilelor libere in care sa va desprindeti de activitatile rutiniere si sa va relaxati este binevenita – pentru ca si rutina poate fi o cauza a stresului.
  • Constientizarea elementelor care favorizeaza stresul si evitarea acestora; in cazul in care situatiile provocatoare de stres nu pot fi evitate din diferite motive, puteti lucra cu imaginatia voastra si in acelasi timp cu psihicul vostru, programandu-va la un raspuns mai pozitiv care sa implice un consum mai mic de energie si, de asemenea, un stres mai mic.
  • Acceptarea ca atare a acelor situatii limita in care stresul este evident si practic de neinlocuit. Daca gandul ca mai exista si alte persoane care au trecut, trec si vor trece prin asta va face bine, puteti gandi si in felul acesta. Practic, in acele momente critice prin care trecem, fiecare dintre noi, suntem intr-o legatura invizibila cu multi altii care trec prin aceleasi emotii si stari.
  • O buna cunoastere de sine ca si o buna cunoastere si acceptare a limitelor proprii este foarte importanta in tolerarea si detasarea de situatiile stresante sau potential stresante.

Lupta cu stresul sau cu factorii stresanti  nu ne ajuta deloc. Putem mai degraba sa devenim prietenii acestora acceptand ca fac parte din viata sau, daca nu este posibil sa ii acceptam, ne putem acomoda cu ei punand in actiune capacitatile cele mai deosebite ale psihicului nostru astfel incat factorii care provoaca stresul sa nu puna stapanire pe viata noastra.

Cum ne gasim fericirea

DSCN2273
Orice as face nu reusesc sa fiu fericit!”, “Nimic nu ma multumeste!”, “Totul imi merge prost!” sunt doar cateva afirmatii pe care le auzim destul de des. Ne aflam mereu in cautarea fericirii. Dar unde o putem gasi? Cum putem fi fericiti daca nu avem bani sa ne platim datoriile, nu avem libertatea de a face tot ce dorim oricand dorim, nu avem, nu putem, nu stim… si tot ce avem sunt doar o suita nesfarsita de NU-uri.

Cuvantul “fericire” reflecta doar o stare a ceea ce insemna de fapt multumire, echilibru, satisfactie. Cum ar fi sa o tinem din petrecere in petrecere, sa mancam mereu doar felul de mancare preferat, sa bem mereu aceeasi bautura preferata sau sa fim mereu in extaz? Cu siguranta ni s-ar acri de atata fericire si am cauta si partea mai putin frumoasa a vietii pentru a putea savura momentele placute care apar ulterior.

Ca urmare, problema care se pune este ce cautam: fericirea sau echilibrul intre placere si neplacere , fericirea sau multumirea?

Ce ne poate ajuta sa fim din ce in ce mai liberi, mai multumiti, mai relaxati sau sa ne facem viata mai frumoasa in fiecare zi?

Exista o serie de metode simple pe care, daca le vom pune in aplicare, cu siguranta vom putea sa ne usuram de povara NU-urilor, sa ne facem viata mai frumoasa si chiar sa avea ocazia sa ne intalnim atat cat trebuie cu momentele de fericire mult dorite:

  • evitarea, pe cat posibil, a gandirii absolutiste de tipul “totul sau nimic”, a generalizarilor (“intotdeauna”, “niciodata”), a tendintei de concentrare asupra aspectelor negative ale vietii si a desconsiderarii aspectelor pozitive, a tragerii unor concluzii pripite;
  • rezervarea unor clipe doar pentru noi in fiecare zi, in care sa fim doar noi cu noi si in care sa facem ce dorim – putem practica, spre exemplu, o metoda de relaxare care stim ca da roade (metodele preferate se diferentiaza de la om la om), putem viziona un serial preferat, putem citi o carte care sa ne incante sau ne putem rezerva 15-30 minute zilnic pentru o plimbare in care sa ne punem in legatura cu intreaga noastra fiinta;
  • sa fim atenti la lucrurile “marunte” si sa ne bucuram de ele; spre exemplu, simplul fapt ca bem cafeaua din ceasca preferata ne face sa ne simtim bine sau faptul ca am organizat unele lucruri altfel in casa, de asemenea, ne da o stare diferita, mai buna;
  • trairea la maxim a fiecarui moment – chiar si evenimentele mai putin fericite pot fi transformate in evenimente fericite prin simplul fapt ca le traim si le simtim cu adevarat, ne implicam in rezolvarea lor cu toata fiinta noastra; astfel, boala, durerea, pierderea, pot fi evenimente marcante care, odata ce ne-am implicat cat am putut de mult in rezolvarea lor putem simti acea multumire si fericire ca am facut tot ce era omeneste posibil;
  • gasirea echilibrului in toate aspectele viatii noastre – emotional, profesional, familial, social – atat in cadrul fiecarui separat cat si in ansamblul lor; este important sa stim cata importanta are fiecare aspect in viata noastra si cata energie si atentie merita sa investim pentru el, la fel cum este important ca fiecare aspect in parte sa se afle in echilibrul care sa ne multumeasca;
  • fericirea noastra tine si de fericirea celorlalti; ca urmare, atata timp cat vom trai cu multumirea ca am putut ajuta un om sau am putut sa-i oferim ceva ce are nevoie si-l face fericit, putem sa ne declaram si noi fericiti.

Fericirea este o stare, o emotie. Emotia succede gandul iar gandul este rezultatul procesului nostru de constiinta. Daca constientizam natura gandurilor noastre si ne straduim ca acestea sa se mentina intr-o stare de echilibru astfel incat gandurile negative sa nu ia locul gandurilor pozitive iar gandirea sa reflecte si sa accepte realitatea asa cum e, in echilibrul in care se afla ea, vom putea afirma ca am gasit acceptarea si multumirea de care avem nevoie pentru a ne declara satisfacuti si chiar fericiti.

Singuratatea de sarbatori

DSCN2273
Singuratatea este vidul interior pe care il poate percepe o persoana indiferent de relatia in care se afla, de persoanele care o inconjoara, de dragostea pe care i-o arata cei din jur. In aceste conditii, fiecare dintre noi poate fi singur.

De sarbatori lumea se aduna, cei plecati departe se intorc in sanul familiilor lor, oamenii tind sa se organizeze in grupuri, sa isi aranjeze timpul pentru a fi impreuna cu ceilalti.

Dupa cum spuneam mai sus, “impreuna” nu exclude insa sentimentul de singuratate pe care unii dintre noi il pot resimti. Poti fi inconjurat de zeci de persoane care rad si sorb un pahar de vin in timp ce tu, in sufletul tau, simti un gol imens, un vid pe care parca nimic nu il poate umple.

De multe ori am perceput tristetea si uneori disperarea din vocile oamenior care nu au avut cu cine sau unde petrece sarbatorile. Multe persoane, in perioada sarbatorilor, sunt lovite de depresie din cauza ca privesc in jur si vad pe altii stabilind impreuna programul de sarbatori, cumparand cadouri pentru cei dragi; deschid televizorul si raman impresionati de reclamele fastuoase in care spiritul sarbatorilor este prezent ceea ce ii intristeaza cu atat mai mult cu cat ei nu au impreuna cu cine sa petreaca sarbatorile. In acele momente devin si mai constienti de sentimentul singuratatii.

Cum puteti petrece frumos sarbatorile in conditiile in care nu aveti un partener sau nu aveti unde sa le petreceti in afara propriei case?

Pentru a face din zilele de sarbatoare zile speciale, aveti la dispozitie cateva indicii:

– faceti cumparaturile necesare si preparati felurile de mancare favorite de a caror gusturi sa va bucurati in acele zile;

– oferit-va un cadou special pe care sa-l desfaceti in prima zi de sarbatoare;

– daca va pregatiri de Craciun, ornati-va un brad care sa va incante privirea;

– inchiriati-va cateva CD-uri cu cele mai bune filme pe care ati dorit sa le vedeti dar nu ati avut timp inca sau fiti atent la orele de derulare a emisunilor TV/radio favorite;

– cititi ceva ce va place si va linisteste;

– iesiti in natura – plimbarile sunt binevenite oricand;

– la fel, sportul aduce un plus de energie, un tonus aparte si alunga efectele gandurilor negative;

– ascultati si dansati pe muzica preferata – chiar daca nu va vine sa dansati, faceti un efort; la fel cum pofta vine mancant si buna dispozitie vine atunci cand organismul se destinde;

– faceti ordine printre lucurile in care nu ati mai umblat de mult si  nu numai – ordinea in casa aduce, de foarte multe ori, ordine in ganduri dar si in viata;

– puteti face din timp o planificare a zilelor care vor urma astfel incat sa evitati monotonia care, de cele mai multe ori, aduce cu ea ganduri negative si sentimente neplacute;

– faceti cateva invitatii – gandul ca urmeaza sa aveti musafiri va va mobiliza;

– telefonati unor vechi prieteni cu care nu ati mai vorbit de mult;

– puteti face orice va face placere si nu ati avut timp sau ocazia sa faceti intr-o zi obisnuita (puteti picta, puteti gati ceva deosebit, puteti confectiona articole hand-made, asambla un joc de puzzle etc.);

– faceti ceva special care sa bucure pe ceilalti si sa va aduca si voua, in in primul rand, multumire sufleteasca – faceti un dar-surpriza cuiva, trimiteti o scrisoare/mesaj unui prieten drag in care sa ii spuneti ca va este dor de el si ce inseamna el pentru voi, fiti initiatorul unei surprize placute;

– organizati o mica petrecere/intalnire cu prieteni comuni.

De multe ori credem ca suntem singuri cand de fapt credinta si sentimentul singuratatii este doar in mintea noastra, accentuat in acelasi timp de ideea ca trebuie sa petrecem sarbatorile undeva sau cu cineva.

Indiferent de motivul pentru care va simtiti singuri amintiti-va mereu ca fiinta voastra este speciala prin faptul ca se deosebeste de celelalte fiinte de pe acest pamant si poate gasi in orice moment cheia speciala de petrecere a unui moment placut si de calitate pe care e posibil sa nu-l uitati niciodata. In acelasi timp, tineti minte: nimeni nu e singur, cu atat mai mult cu cat fiecare se are pe el insusi!

 

Indiferenta fata de ceilalti – o atitudine invatata in copilarie

DSCN2273
Indiferenta fata de nevoile celorlalti, zgarcenia, egoismul, nepasarea sunt o serie de atitudini din ce in ce mai intalnite in zilele noastre si, desi mi-a fost greu sa cred si sa ajung sa recunosc, din ce in ce mai valorizate.

Am ajuns sa cred ca bunavointa, deschiderea catre nevoile celorlalti si afectiunea aratata aproapelui sunt vazute de unii ca nonvalori si tot ce am invatat in familie ca este bun, drept si cinstit este de fapt exact pe dos; ca ar trebui sa dau din coate, sa ma afirm, sa ma pun cu “cine trebuie” ca sa ajung sa obtin ceea ce de fapt merit sa obtin pentru ca am muncit pentru asta.

Si avand o serie de experiente neplacute, am ajuns sa imi pun problema si sa ma intreb, cum ajung unii oameni asa, de ce se schimba oamenii cand dau de gustul banului, de ce ajung sa nu te mai cunoasca dupa o vreme in conditiile in care am plecat impreuna cam din acelasi punct. Si spun, cam din acelasi punct pentru ca nu vreau sa omit experienta de viata pe care fiecare dintre noi o are in spate.

Cred ca fiecare dintre noi am avut parte de iubire; macar intr-o anumita perioada a existentei, imi place cred ca cineva ne avea dragi – si ma refer la perioada copilariei, cand sufletul e atat de pur, sincer si inocent incat e aproape imposibil sa nu starneasca acest sentiment. Problema este cum au stiut adultii sa ne arate dragostea si cum am stiut, fiecare dintre noi, sa o percepem si, mai mult, sa o simtim.

Ma uit in jur si ma intreb unde va ajunge lumea, unde vor ajunge copiii de azi in tumultul si tensiunea in care traiesc vazandu-si modelele – si aici ma refer in special la parinti – intr-o continua miscare, vesnic antrenati in actul muncii si a castigarii banilor. Oare ce inteleg copiii din asta? Ca banul este cel mai important lucru in viata, ca viata nu e nimic fara bani si ca a trai inseamna sa ai bani, sa aduni si sa agonisesti cat mai mult? Poate…

Si cum poate un copil sa creasca interiorizand de mic valorile, pe care eu le consider valori, si sa fie atent si la ceilalti aflati la nevoie daca el invata ca tot ce face trebuie sa faca doar pentru el, pentru ca asa a fost invatat sau pentru ca asta a putut invata din ce a vazut?

Cum poate un adult sa inteleaga nevoile celuilalt daca atunci cand era mic nu reactiona nimeni la nevoile lui?

Ca urmare, am ajuns la o singura concluzie: intr-o lume activa, in care parintii nu au timp pentru copiii lor, lasandu-i pe mana cui se nimereste si bazandu-se ca au bani sa plateasca pe cineva care sa le stea cu copilul, copiii nu isi gasesc sursa de afectiune, atentie si satisfacere a propriilor nevoi.

Ca urmare, adultii care in copilaria lor nu s-au simtit intelesi si ascultati nu reactioneaza nici ei la nevoile altora. E greu sa poti raspunde si rezona la nevoile altora daca tu, la randul tau, ai un vid emotional pentru ca, in trecut, nimeni nu a rezonat la nevoile tale de afectiune, apropiere si intelegere. E greu, dar nu imposibil, cred eu, atata timp cat suntem capabili sa ne autoeducam si sa invatam din greseli.

Dezamagiri, intrebari si raspunsuri

DSCN2273

Si cand credeam ca am ajuns la un oarecare echilibru emotional iata ca viata ma baga intr-o situatie care imi demonstreaza ca nu le stiu pe toate…

De ce? De ce mi s-a intamplat mie? De ce mi se intampla acum?

Si cand credeam ca am atins o varsta cat de cat respectabila iata ca viata ma aduce din nou cu sufletul si sentimentele la anii copilariei in care uneori ma simteam umilita, luata peste picior, tratata ca si cum nu sunt suficient de matura ca sa inteleg, sa sper sau sa aspir, ca si cand nu sunt destul de pregatita ca sa obtin ceea ce imi doresc, ca si cum nu sunt capabila sa reusesc.

Poate ca merit sa fiu tratata asa, poate ca nu merit deschiderea si respectul celorlalti, poate am provocat intr-un fel ceea ce mi se intampla…

Si cand credeam ca le stiu pe toate iata ca viata imi arata si cealalta fata a ei!

Poate ca fara sa vreau am fost ignoranta, poate ca ar fi trebuit sa fiu la randul meu mai empatica, mai deschisa, mai putin retinuta…

Plang, ma framant, ma intreb, ma razgandesc dar nu gasesc decat un raspuns: nimic nu este intamplator si aceasta este o experienta din care am de invatat!

Nu ma pot opri aici. Eu ma cunosc cel mai bine si stiu ce pot la fel de bine cum imi asum si ceea ce nu pot, eu stiu ce si cum sunt si stiu ca intentiile mele nu au fost niciodata indreptate impotriva celorlalti chiar daca uneori, poate, au fost interpretate gresit.

Deschiderea si intelegerea acordata celorlalti sunt calitati care se perfectioneaza in timp iar daca aceste calitati nu sunt deloc perfectionate merita sa ni le dezvoltam pentru confortul nostru ca oameni care intram in contact cu ceilalti dar si pentru confortul celor cu care interactionam. Asa cum noi meritam, la fel si ceilalti merita sa fie ascultati si intelesi cu adevarat!

Amintiti-va mereu sa fiti atenti, deschisi si empatici si nu in ultimul rand, ascultati dincolo de cuvinte! Suntem oameni intre oameni si meritam sa ne respectam unii pe ceialalti, indiferent de varsta, profesie, statut social. NIMENI NU ESTE UN NIMENI!

Mesaj catre TATAL meu din Ceruri

Draga talicule, imi este greu sa iti scriu acum cand nu mai esti fizic printre noi si cu atat mai greu cu cat nici in timpul …

Cand “Vreau neaparat” duce la depresie

Depresia are la baza o multitudine de factori care tin atat de ereditate cat si de educatie si de mediu. Acestia, in corelatie …

Cauzele psihologice ale tendintei de respingere a celorlalti

Zilele trecute am fost intrebata “De ce oamenii nu au rabdare sa ii cunoasca pe ceilalti si se poarta cu ei in functie …