Fricile copilariei

Copilul intra in viata fara a fi familiarizat cu zgomotele, lumina prea puternica, gusturile sau mirosurile ciudate, altele decat cele percepute de el in viata intrauterina. Treptat invata ca lumea este constituita din senzatii date de sunete, culori, mirosuri, gusturi etc. Se obisnuieste, incetul cu incetul, cu o paleta de senzatii care ii devin familiare, care nu il deranjeaza si care ii fac cunostinta cu sentimentul de frica doar in momentul in care acestea devin accentuate ca intensitate (lumina prea puternica, intuneric bezna pentru copiii obisnuiti sa doarma cu o lampla deschisa, un zgomot puternic etc.).

Poate nici in acest caz copilului nu i-ar fi frica daca, sperietura sau atentia indreptata inspre senzatia nou aparuta nu i-ar fi accentuata de remarcile unor adulti: “Te-ai speriat?”, de reactiile acestora imediate: luatul in brate, mangaiatul sau chiar de reactia de frica a adultului pe care copilul o imita de altfel cel mai usor (frica de zgomote, frica de insecte etc.).

Multor copii le este frica de animale fie pentru ca, traind doar la oras, nu au avut ocazia sa vada si chiar sa atinga unele animale fie din cauza supraprotectiei venite din partea celor apropiati: “Fereste-te de catel!”. “Nu te apropia prea tare de gaini ca sa nu te ciupeasca!”.

Fricile copilariei nu se limiteaza doar la senzatii, ci se pot extinde si la comportamente iar in acest caz sunt, de cele mai multe ori, rezultatul educatiei, intaririlor negative venite din partea adultilor sau interpretarilor eronate. Ca urmare, nu de putine ori vedem copii timizi carora le este jena sa spuna si “buna ziua” de frica unei eventuale conversatii sau copii carora le este frica sa scrie sau sa citeasca pentru a nu fi ulterior criticati ca nu au indeplinit sarcina perfect. Chiar si acum, adulti fiind, ne mai rasuna parca in minte expresii ca: “Ai grija sa nu gresesti!”, “Sa nu te prind ca ma faci de ras!”.

Unele frici sunt rezultatul traumelor emotionale suferite de copil. De exemplu, claustrofobia poate aparea pe fondul pedepselor repetate care constau in inchiderea copilului intr-o camera singur; frica de apa se poate mentine in urma insitentelor repetate ale adultilor care ii obliga pe copii sa ia contact cu apa (la mare, la piscina) in pofida refuzului lor repetat si accentuat. Multe din obligatiile pe care le are copilul de indeplinit doar la insistenta adultului, fara sa isi doreasca neaparat, pot deveni adevarate fobii, in decursul existentei. Astfel se explica de ce multi adulti refuza cu desavarsire sa se implice in anumite activitati doar pentru ca isi amintesc sentimentul profund neplacut pe care il aveau atunci cand, copii fiind, erau obligati de parinti sa le indeplineasca (de exemplu: sa se catere pe munte, sa mearga cu barca, sa demonstreze cat este de curajos cand aluneca de pe cel mai inalt tobogan din parc etc.).

Copilul a carui curiozitate este stapanita de interdictia adultului se opreste din a incerca lucruri noi si, cu timpul, ajunge chiar refuze sa faca lucruri simple, elementare dar esentiale pentru o viata sanatoasa (sa alerge, sa se catere, sa socializeze, sa se exprime etc.).

Unele frici sunt adaptative – este bine ca la o anumita varsta copilului sa ii fie frica de foc sau de apa atat cat sa inteleaga ca, depasind o anumita limita este in pericol. Asta nu inseamna ca el nu trebuie sa stie ce inseamna “fierbinte” sau “adanc” sau ca anumite activitati (joaca cu apa, de exemplu) trebuie sa dispara cu totul sau nu trebuie sa stie la ce este util focul si ca pana la o anumita varsta doar oamenii mari pot folosi bricheta pentru a aprinde aragazul. Un anumit nivel al fricii este util pentru ca daca nu ar exista, copilul nu si-ar mai dezvolta constiinta pericolului.

Problema se pune atunci cand copilul dezvolta adevarate fobii, frica devenind atat de suparatoare incat invalideaza viata sau o parte din existenta normala a copilului (fobia de insecte, fobia de animale, fobia de inaltime, fobia de intuneric etc.). In acest caz se impune o interventie specializata, de cele mai multe ori desensibilizarea sistematica sub atenta coordonare a unui psihoterapeut avand rezultate foarte bune.

Fricile copilariei de obicei se rezolva in timp de la sine. Exista insa si cazuri in care, fricile aparute in copilarie se mentin, poate intr-o alta forma sau mai estompat, si in viata de adult (frica de a vorbi in public, frica de evaluare, frica de spatii inchise etc.). In acest caz, constientizarea, dorinta de a depasi problema si dezvoltarea personala au un rol deosebit.

 

 

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti