Blog

Zeci de articole

Cum ne imunizam psihic copiii in pandemie

Azi-noapte am avut un vis. Se facea ca eram copil si mama imi spunea sa stau la cel putin un metru distanta de ceilalti, cu masca pe fata, sa nu ma imbratisez cu nimeni, sa evit cat mai mult sa ma apropii de oameni si sa ma dezinfectez cat pot de des pe maini. Brusc, din copilul vesel, prietenos, care se imbratisa cu ceilalti dragi, a trebuit sa devin copilul care si-a construit un zid in fata care sa ma tina la distanta de ei. Noroc ca m-am trezit repede, inainte sa-mi vad copilaria si mai ales viitorul influentat de aceste vremuri. Eu sunt adult si ca adult ma straduiesc, din greu ce-i drept, sa ma adaptez. Dar imi privesc zilnic copiii si ma intreb cum e pentru ei cu adevarat, ce mi-ar spune sufletelele lor mici daca ar putea exprima tot ce simt ele.

Dar hai sa vedem cateva scenarii care au la baza reactii ale adultilor pe care le observ in jurul meu:

Scenariul 1:

    – De ce trebuie sa fac toate astea, sa stau departe de ceilalti, de prietenii mei? Eu vreau sa inceapa scoala si sa ma intalnesc cu Alex. De-abia astept sa ne imbratisam!

    – Ca sa ramanem sanatosi, sa nu luam si sa nu dam virusul, daca il avem.

    – De ce trebuie sa port masca mami??!

    – Ca sa nu te imbolnavesti si mai ales sa nu imbolnavesti pe ceilalti. Persoanele in varsta, de exemplu, se pot imbolnavi mai usor. Nu vrei sa ma imbolnavesti pe mine sau pe bunica sau pe bunicul, nu?

“Sa nu imbolnavesc pe ceialti… pe mama, bunica…?”, isi zice copilul. “E periculos. Daca mor ei din cauza mea?

Peste cateva zile, bunicul se imbolnaveste si cade la pat din cauza unei probleme de sanatate cronice. Copilul sta zile in sir cu gandul la el, facandu-si fel de fel de procese de constiinta, in felul lui de copil… Intreaba des cum este bunicul, cere parintilor sa il vada, se ingrijoreaza si asta il tine departe de preocuparile  lui de copil. Se joaca mai putin, somnul ii este intrerupt de momente in care se trezeste cu inima batandu-i repede, transpirat si incordat. Altadata viseaza cum un deget aratator mare il arata pe el si o voce ii spune: “Din cauza ta s-a imbolnavit bunicul!”. Se trezeste speriat. Ramane cu un puternic sentiment de vinovatie.

Copilul creste mare. Se simte la fel de vinovat insa vina nu mai e atat de vizibila pentru ca s-a transformat intr-o grija permanenta fata de ceilalti, uneori chiar sufocanta. E mereu atent la nevoile celorlalti, sare in ajutor, le spune celorlalti cum sa faca, ce sa faca si mai ales cum sa isi traiasca viata sanatos. Nu intelege de ce unii il evita iar partenerul de viata ii reproseaza ca e prea sufocant in timp ce el considera ca nu vrea decat binele celorlalti, doar este o persoana extrem de responsabila si atenta!

Scenariul 2:

Alteori, copilul devenit adult dezvolta o frica paralizanta de boala. Orice senzatie, oricat de mica – fie ca il doare usor in partea dreapta, spatele, capul – o pune pe seama unei boli grave, sora cu moartea. Ajunge sa isi traiasca viata mergand din doctor in doctor si sa isi analizeze corpul obsesiv. La un moment dat afla ca aceasta preocupare pentru boala are o denumire: ipohondrie.

Scenariul 3:

Copilul se simte respins. Bunicii il privesc de la distanta, cu frica, iar el vede asta in ochii lor. Nu s-au mai imbratisat de luni de zile. Ravneste dupa mana bunicii prin parul lui, insa acesta este doar un vis frumos.

Adult fiind, are momente in care simte ca partenerul/prietenul e distant si atunci revine automat la acel sentiment din copilarie, de tristete, dezamagire, respingere, neacceptare. Sufera in tacere fara sa inteleaga ca asociaza inconstient un gest sau o privire nevinovata a acestuia cu sentimentul respingerii traite undeva demult, in vremea pandemiei.

Scenariul 4:

    – Dragule, sa nu te apropii de colegii tai de clasa! Ii saluti de la distanta!

    – Mama, dar de-abia asteptam sa ii vad!

    – Te rog, intelege! Nu cred ca vrei sa iei virusul!

Copilul, trist, se conformeaza. Daca asa spune mama… plus ca nici el nu isi doreste sa se imbolnaveasca, clar. “Daca asa trebuie… sa stam la distanta…”. Ii e foarte greu insa aceasta este regula si, mai mult, legea. La scoala va sta departe de prietenii lui, dupa ore va merge direct acasa, fara sa mai ramana in parc, ca altadata.

Copilul creste mare. Dintr-un copil sociabil a devenit unul rece, distant. S-a straduit mult sa poata renunta la partea lui ludica si sociabila, sa devina omul de fier, asa incat aceasta atitudine pare parte din personalitatea lui acum. A tinut atat de mult la distanta pe ceilalti incat acum a ajuns “la distanta” de sentimentele celorlalti. E un om fara scrupule. “Taie in carne vie”, cum e zicala. Este un sef dur care nu vrea sa auda ce au ceilalti de zis pentru ca nu il intereseaza.

Scenariul 5:

    – Poarta masca!

    – Mama, dar cum voi mai vedea eu zambetul doamnei? Este atat de frumos…

    – Trebuie sa avem grija sa nu ne imbolnavim, deci trebuie sa ascultam si sa respectam legea! Destul cu explicatiile!

Merge la scoala, cu masca. Se uita in jur. Toata lumea acoperita. Nici un zambet, nici o grimasa trista sau nervoasa sau furioasa sau entuziasta sau dezgustata. Uneori, mai identifica dupa gesturi cand doamna e suparata sau vesela, dar e destul de greu, pentru ca e doar in clasa a I si are nevoie sa vizualizeze mimica celui din fata lui si sa o asocieze cu gesturile.

Copilul devenit adult poate vedea emotiile celorlalti exprimate pe fata lor dar zidul acela din panza parca mai e acolo asa ca ramane destul de insensibil la sentimente. Cel de langa el sufera si ii spune in cuvinte ca ar avea numite asteptari de la el, ar dori sa fie inteles, insa el ramane rece. Partenerii vin si pleaca si el nu intelege de ce nu poate pastra o relatie stabila.

Scenariul 6:

    – Spala-te si dezinfecteaza-te dupa fiecare atingere a unui obiect strain!

    – Mama, dar uit, nu imi amintesc de fiecare data!

    – Obisnuieste-te, altfel te poti imbolnavi!

Copilul mai uita din cand in cand si atunci cand e observat de mama este mustrat, asa ca incepe sa fie din ce in ce mai atent la acest aspect. Inainte se spala pe maini in special inainte de masa si cand intra in casa. Acum trebuie sa umble cu sticluta de dezinfectant dupa el si sa se dezinfecteze mereu.

Copilul devenit adult ar dori sa renunte la acest obicei insa acum este adanc inradacinat in sistemul lui de deprinderi si chiar de valori – “Curatenia inainte de toate!“. A aflat de curand ca acest comportament, de a se spala de cel putin 50 de ori pe zi pe maini si de a se simti in continuare murdar, alaturi de dificultatea de a-si stapani acest impuls are si o denumire: tulburare obsesiv-compulsiva.

Scenariul 7:

    – De maine, ne-a anuntat doamna, veti invata online!

    – Nu mai merg la scoala…?!

Copilul traieste sentimente contradictorii. E bine sa nu mergi o vreme la scoala, dar pe termen lung, e rau pentru ca nu se mai intalneste cu colegii, nu isi mai urmeaza visurile, renunta la multe dintre planurile de viitor. Invata insa repede ca se poate si asa. Poate face totul de acasa.

Adult fiind, obinuit sa stea mai mult intr-un loc si sa aiba relatii virtuale, dezvolta o stare depresiva asociata cu un puternic sentiment de izolare. La aceasta se adauga si imaginea negativa despre el ca intreg – nu ii place cum arata pentru ca a devenit obez si, desi i-ar face placere sa mai iasa, nu isi da seama cum sa o faca pentru ca este lipsit de abilitatile de a-si gasi lucruri de facut in afara casei si mai ales de a seta o intalnire. Traieste o puternica frica de relationare.

Scenariul 8:

    – Trebuie sa porti masca la scoala toate orele si sa stai doar in banca, inclusiv in pauze!

    – Cum?!

Copilul se adapteaza si rezista o vreme insa 6 ore cu masca, stand doar in banca, e prea mult pentru el. La un moment dat isi da seama ca cele 5 minute cat profesorul/invatatorul a iesit din sala de clasa, el isi poate lua singur libertatea de a face ce vrea – se ridica, alearga, se imbratiseaza cu ceilalti copii. Astfel, invata de mic sa incalce regulile.

La maturitate, a invatat deja ca legea poate fi “fentata” si ca “se poate si asa”, chiar si in situatii in care se impune respectarea ei.

Scenariul 9:

In alta situatie, adultul submisiv crescut cu acest “trebuie”, invata sa faca doar ce ii spun ceilalti, sa se orienteze in viata doar dupa indicatiile venite dinafara. El traieste sub umbrela “responsabilitatii”, uitand insa de el si de propriile lui nevoi. Devine treptat tot mai nemultumit de viata, trist, abatul si lipsit de placere inclusiv in ceea ce priveste lucruri care altadata il bucurau. A renuntat inca de mic sa ia decizii de unul singur…

Scenariul 10:

    – De maine iar stati acasa. Eu merg la serviciu, ca altfel nu am ce sa iti dau sa mananci!

    – Dar mama, daca se opreste internetul? Ma pune absent!

    – Si ce vrei sa-ti fac? Descurca-te. Mie mi-a ajuns!

Copilul isi doreste sa fie la scoala dar stie ca nu se poate. Ar vrea sa se descurce singur, insa acum e prea mic pentru a le sti pe toate. “Cred ca e prea greu pentru parintii mei… Sunt o povara pentru ei…

Devenit adult, ajunge o persoana stinghera, cu frica de a nu-i deranja pe ceilalti. In grup, are impresia ca e in plus sau ca e respins.

Aici sunt expuse doar cateva scenarii posibile. Cu siguranta sunt multe altele care pot fi influentate de personalitatea fiecarui copil (cum este fierea lui), de educatie (cum este educat si ce i se transmite), de mediu (ce vede copilul), de gene (ce a mostenit ereditar).

Cum traiesc copiii in pandemie? O parte, mai mari, incearca sa se adapteze, sa schimbe obiceiuri vechi si sa renunte la unele placeri; altii, mai mici, preiau noile reguli ca atare. Ei probabil o vor lua ca pe un dat – “Asa e viata, asa se traieste.”. Ei nu vor sti decat din carti ca s-a trait si altfel. Probabil pentru cei mai mici, in pofida instictelor pur omenesti, de apropiere, joaca alturi de altii, va fi mai simplu: vor invata ca fiecare e cu treaba lui, nu e necesar sa iti faci multe relatii si sa te apropii de oameni. Ba chiar, pentru copiii mai putin sociabili, introvertiti, va fi cu atat mai simplu cu cat nu vor mai fi indemnati de parinti sa isi construiasca relatii sociale. Efectele pot fi diferite insa extreme si, cum bine stim, nici o extrema nu este binevenita.

Care vor fi efectele insa peste ani? Acest “stil autist” de educatie va avea efecte nu doar asupra lor, ca persoane individuale, ci si asupra societatii ca intreg, prin crearea unei distante nu doar fizice ci si emotionale, prin intarirea incapacitatii de a se pune in pielea celorlalti, de a intelege emotiile si sentimentele celor din jur, de a crea contacte si de a lucra in grup pentru un tel comun.

Cum vad eu toate acestea si mai ales ce solutii gasesc in conditiile in care virusul exista si pentru unii poate fi letal?

  • In primul rand, vorbim copiilor despre virus dar nu inoculam in nici un caz ideea ca el, copilul, poate fi responsabil de imbolnavirea sau chiar moartea cuiva. Ii spunem ca este important sa aiba grija ca el si cei din jurul lui sa fie sanatosi (asta ii spuneam si inainte cand il tineam acasa pentru ca era racit), fara a accentua ideea ca poate fi direct responsabil de imbolnavirea cuiva.
  • Le explicam ca nu suntem de acord cu toate masurile acestea in conditii normale; acum, fiind insa o situatie speciala si dificila, prin care toti trecem fara sa ne-o fi dorit, ne straduim sa le mentinem fara insa a fi extremi, habotnici in incercarea de a le respecta. Eu obisnuiesc sa le spun copiilor ca “Va trece perioada asta in care trebuie sa ne comportam altfel si sa fim mai atenti. Ne vom invata sa traim cu virusul si la un moment dat ne vom simti mai liberi, chiar si in prezenta lui, pentru ca el nu va mai avea atata putere. Noi avem deja o serie de unelte prin care il putem combate – spalatul pe maini/dezinfectatul inainte de masa sau inainte de a duce mana la ochi, nas sau gura scade mult riscul de contactare a virusului “.
  • Sa incurajam intalnirile cu alti copii, in aer liber si mentinerea prieteniilor.
  • Sa nu-i intrebam obsesiv cum se simt – le putem monitoriza starea de sanatate in taina. Parintii isi cunosc si mai ales simt copiii si rare sunt momentele in care nu observa cand ceva se schimba in starea lor fizica.
  • Sa ii ascultam, sa ii provocam sa ne impartaseasca temerile lor si sa le confirmam faptul ca si pentru noi este dificil sa trecem prin aceasta perioada insa cu rabdare si cu o minima prudenta, ne vom putea bucura si de vremuri mai bune.
  • Sa aducem cat mai multa normalitate in viata copiilor nostri prin implicarea cat se poate de mult in activitati de care ei se bucurau si inainte de pandemie.

Asa cum avem grija de bunicii bolnavi, este imperios necesar sa avem grija si de sufletelele proaspete si usor influentabile ale copiilor nostri. Ei sunt viitorul societatii noastre. Acum isi formeaza credintele de baza, acum pun baza valorilor si principiilor morale dupa care se vor ghida. Ce vad in jurul lor…? Panica, anxietate, parinti disperati care nu stiu unde si cu cine sa ii lase, parinti care ar vrea cu toata fiinta sa le asigure un parcurs decent insa au ramas fara loc de munca si fara resurse pentru a le asigura suportul educational. Ce ajung…? Adulti stresati, anxiosi, depresivi, inadaptati, delicventi. Stiu ca unii pot deveni mai puternici dupa ce ies dintr-un eveniment negativ,unii devin responsabili, poate prea responsabili, stiu ca se face “selectia naturala” si “cei puternici ies invingatori”, insa, din pacate, nu toti sunt croiti astfel iar un psihic sanatos se sprijina pe o educatie echilibrata, pe modele echilibrate, pe un start sanatos. Deci, care este oare viitorul pe care ni-l dorim pentru copiii nostri si implicit pentru noi? Ce facem cu ei in plina pandemie?

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti


Ramona-Paula Axenti
Ramona Axenti este Psiholog - Psihoterapeut atestat de Colegiul Psihologilor din Romania.
Pentru mai multe detalii despre activitatea profesionala intrati aici iar pentru contact vizitati sectiunea contact.

Write a Comment

Your email address will not be published.

Fenomenul “ghosting” la tineri

Din ce in ce mai des in ultimii ani apare acest fenomen, numit “ghosting”, in special in cazul tinerilor dar nu numai. …

Mitul independentei

Suntem rezultatul actiunilor noastre. Actiunile noastre sunt rezultatul emotiilor pe care le simtim care la randul lor sunt …

Omul “rau” – despre lene, barfa, incompetenta, rautate, agresivitate

“Iar nu si-a finalizat treaba!”, “Ce urat mi-a vorbit, si-a aruncat tot veninul pe mine!”, “Toata ziua nu face …