Category: Din viata

Convingerile sunt parerile noastre ferme asupra unor lucruri (“Fericirea mea depinde de fericirea familiei mele.”) care au la baza anumite ganduri automate (“Cat timp fratele meu este bolnav eu trebuie sa fiu ingrijorat.”).

Convingerile disfunctionale sunt cele care duc la diferite tulburari psihice (depresie, atacuri de panica, anxietate generalizata, tulburari obsesiv-compulsive etc.). Adresand intrebari pentru a le identifica, testand in plan experimental adevarul lor, fiecare individ isi poate schimba credintele, modul de raportare fata de diferite situatii de viata si implicit, modul in care isi traieste viata.

Spre exemplu, multi adolescenti traiesc cu convingerea ca odata cu despartirea de iubit toata viata li se va narui si ca “aerul si viata mea este el/ea”. Unii, din pacate, ajung la acte suicidare, ca in “Romeo si Julieta”. Ce i-a impins pe acei adolescenti la un asemenea gest? Tocmai o astfel de convingere negativa. Credinta ca dincolo de viata alaturi de cel iubit nu mai este nimic este atat de puternica incat pot renunta foarte usor la ea.

Convingerile se formeaza inca din copilarie, in special in primii 7 ani cand modelul parental este de cele mai multe ori unicul pe care-l avem si-l asimilam. Astfel, spre exemplu, pedepsele pentru notele mici pot dezvolta la copil convingerea ca “Doar fiind cel mai bun pot fi iubit.” si la un comportament automat de implicare in multe activitati si de straduinta continua spre a le face bine. In cazul in care lucrurile nu mai merg in afaceri este posibil ca, in cazul persoanelor care au astfel de convingeri, sa nu mai mearga bine nici in familie pentru ca, “firesc, daca nu fac lucrurile cum trebuie, sotia/sotul sigur nu ma mai apreciaza si nu ma mai iubeste ca la inceput”. De la o astfel de convingere pot aparea, la un moment dat, probleme neasteptate si de neinteles intr-un cuplu aparent bine sudat.

In situatia in care unele convingeri disfunctionale (“Nimeni nu iti vrea binele.”) sunt intarite de situatii care le aproba (in cazul acesta, spre exemplu, de o serie de intamplari in care persoana a fost inselata sau dezamagita), convingerea personala se intareste si, mai mult de atat, in mod inconstient, aceasta va avea tendinta in viitor sa caute situatii care sa ii confirme si mai mult convingerile. Spre exemplu, in acest caz, persoana in cauza se va indrepta si va cere ajutorul in special persoanelor despre  care stie ca nu sunt de incredere.

Convingerile pozitive sunt cele care ne ajuta sa mergem mai departe indiferent de dificultati: “Viata merita traita indiferent de obstacole.”, “Tot raul este spre bine.”, “In orice situatie dificila sigur se va gasi cineva sa imi dea o mana de ajutor.” s.a.m.d.

Convingerile sunt cele care ne dirijeaza viata. Ele stau la baza gandurilor noastre care, la randul lor, ne dirijeaza alegerile si  implicit faptele.

Uneori este dificil sa cautam si sa gasim, in noianul de ganduri care ne strabat zilnic mintea, convingerile care stau la baza gandirii noastre. Poate fi mai usor, in acest caz, sa analizam faptele, alegerile si chiar atitudinea pe care o avem fata de o situatie sau alta, dar in special fata de acele situatii care pentru noi sunt semnificative si care ne trezesc emotii puternice, dupa care sa ne punem intrebari in legatura cu acele situatii: “Ce m-a determinat sa reactionez asa? Ce a starnit aceasta situatie in mine? De ce mi-a adus aminte aceasta intamplare? Cum m-am simtit in trecut cand am fost pus intr-o astfel de ipostaza? ”.

Viata ne este ghidata de propriile convingeri. In acest fel alegem sa tintim mai sus sau mai jos, sa avem un copil, doi sau sa nu avem copii, sa fim fericiti sau tristi.

De multe ori parintii ne programeaza sa nu avem rabdare atunci cand ne spun la varste fragede in care aceasta capacitate de control este imposibil de atins: “Stai linisit! Asteapta! Niciodata nu ai rabdare.”. Asa ajungem sa credem ca nu avem rabdare si chiar, adulti fiind, sa nu ne putem stapani dorinta de rezolvare in timp record a diferitelor probleme si sa ne confirmam, iar si  iar, incapacitatea de a fi rabdatori.

Un prim pas in lucru cu nerabdarea este constientizarea faptului ca purtam in noi calitatea de a fi rabdatori si ca de noi depinde in ce masura ea este mai mult sau mai putin prezenta in viata noastra. Avem libertatea sa vorbim cu rabdarea noastra, sa vedem cum se face ca ne cunoastem atat de putin. Ulterior ne putem juca cu ea crescand treptat limita de timp de care consideram ca suntem capabili in situatii care ne-o impun.

Pe de alta parte, daca simtim ca nu o putem controla si stresul e prea mare atunci cand se apropie un eveniment important sau cand ar trebui sa rezolvam o problema si nu mai avem stare, putem permite evenimentelor sa se petreaca fara sa ne gandim la rabdare si la lipsa ei. De exemplu, ne putem implica in alta activitate importanta care sa ne ia timp sau putem citi o carte, viziona ceva la TV sau reactualiza o amintire frumoasa. Este important de stiut ca atunci cand ne straduim mai mult sa scapam de un gand/sentiment/emotie etc. – in cazul acesta, de nerabdare – lucrurile se petrec exact pe dos. Astfel, cu cat incercam sa inlaturam emotiile care stau la baza nerabdarii, cu atat ele vor pune mai mult stapanire pe noi.

Un bun control atunci cand apare nerabdarea il ofera constientizarea clara a emotiilor produse de aceasta si stapanirea lor si a gandurilor care le insotesc prin practicarea relaxarii.

Nerabdarea apare de fiecare data cand, uitand de timpul prezent, incercam sa ne traim viitorul. Aceasta este marea capcana atunci cand simtim ca nu avem rabdare. Un bun exercitiu, in acest caz, este acela de a constientiza tendinta de a merge cu gandurile si simtirile acolo, in viitor, la momentul pe care il asteptam si de a uita sa traim clipa prezenta si faptele pe care le facem acum.

Este important sa avem in minte ca toate problemele se rezolva mai devreme sau mai tarziu, cu sau fara rabdare si ca totul este trecator. Este inutil sa pierdem din energie si resurse doar pentru ca ne gandim prea mult ca nu mai avem rabdare sa asteptam sau ca timpul e prea lung pana sa ne indeplinim obiectivele. Mai simplu ar fi sa ne canalizam energia si sa fim bucurosi de ceea ce facem acum si de rezolvarea obiectivelor mici care ne ajuta sa ajungem la telul nostru, la obiectivul propus.

Noi traim acum, in prezent. Ceea ce credem ca va fi in viitor si asteptam cu nerabdare este o superstitie. Nu stim niciodata ce va fi. Este posibil sa se intample si sa fim bucurosi de ceea ce vom trai la fel cum este posibil sa nu se intample si sa traim o mare dezamagire. Ca urmare, ceea ce ne ramane de trait cu adevarat este, evident, clipa prezenta. De aceasta ne putem bucura acum, din toata inima.

Darul este, pe langa un lucru material pe care il oferi celuilalt, un simbol. El poate fi un simbol al respectului fata de cel caruia ii este oferit, un simbol al dragostei purtate, un “multumesc”, “ma ierti” sau “as dori sa te cunosc” spus cu alte cuvinte. Unii dintre noi daruiesc doar pentru bucuria si multumirea sufleteasca pe care i-o ofera acest gest si bucuria de a vedea oameni fericiti.

Daca ne gandim la simbolul psihologic al darului oferit vom fi poate surprinsi sa constatam, atunci cand analizam mai atent ce am oferit, cum am oferit si care au fost asteptarile legate de reactia celuilalt la primirea darului, ca darul inmagazineaza in el foarte multe dorinte si asteptari ale noastre. Astfel, un dar pe care il oferim poate reprezenta un lucru pe care ni-l dorim pentru noi (material sau sufletesc). Oferim darul cu bucurie si asteptam sa primim inapoi bucuria celuilalt. Nu de putine ori ne-am simtit tristi cand am vazut ca persoana din fata noastra nu are reactia asteptata.

Indragostitii isi fac daruri speciale. Ei vor sa isi faca partenerul fericit pentru a simti, la randul lor, fericirea de a fi in doi. Ei recurg la diverse artificii, siretlicuri, pentru ca in final sa ofere celuilalt darul. Acest efort implica prelungirea placerii si emotiei personale resimtite pana la oferirea darului.

Copiii sunt foarte incantati sa ofere daruri. Oferind daruri, ei isi exprima indirect dorinta de a primi iar ceea ce isi doresc cel mai mult sa primeasca este afectiunea. Oferind un cadou mamei ei stiu ca vor primi o imbratisare, un sarut si poate chiar “gratierea”.

Din punct de vedere psihologic, dorinta de a oferi ceva cuiva implica dorinta de a vedea bucuria celuilalt si de a ne hrani cu multumirea ca am facut pe cineva fericit, dar poate reprezenta si asteptarea de a primi in schimb satisfacerea unei nevoi personale (de afectiune in general).

Deseori cand corpul nostru ne da semnale in legatura cu o problema sau alta de sanatate, mai mult sau mai putin cunoascuta, cand simtim o durere acuta de cap, ureche, spate, constientizam cu adevarat ce bine este sa fii sanatos. Atunci cand suntem bolnavi constientizam cat de pretioasa este sanatatea si cat de capabili suntem sa le facem pe toate atunci cand o avem.

Sanatatea noastra depinde de transmiterea ereditara intr-o masura mai mare sau mai mica dar si de alegerile si obisnuitelor noastre alimentare, comportamentale si nu numai. Foarte important pentru sanatate este si modul in care alegem sa privin viata si evenimentele care se succed in viata noastra, convingerile care stau la baza alegerilor noastre si care de foarte multe ori ne ghideaza in luarea deciziilor. Nici nu banuim uneori ca o anumita decizie poate sta la baza sanatatatii noastre, atat mentale cat si fizice.

Cum este posibil ca o simpla decizie sa ne influenteze sanatatea?

Sa presunpunem ca avem de ales intre doua joburi. Unul impune un program mai lung si mai stresant dar mult mai bine remunerat decat al doilea care este mai lejer si cu plata pe masura dar suficienta cat sa ne descurcam decent. Evident, primul impune un consum mai mare de energie, stres, un timp mai scurt petrecut cu familia sau prietenii spre deosebire de cel de-al doilea. In zilele noastre, marea majoritate ar alege poate primul job fara a tine cont de limitele fizice si psihice la care se expune.

Pe de alta parte, privind din perspectiva bine/rau, binele este in noi in aceeasi masura in care este si raul. Sanatatea tine si de capaciteatea noastra de a fi mai mult pozitivi sau de a ne situa mai mult la polul opus. Putem alege sa gandim in sens pozitiv sau negativ; putem alege sa iertam sau sa ne razbunam; putem alege sa oferim ajutor sau sa intoarcem spatele. Rasplata fiecarui alegeri isi are raspunsul si in modul in care ne simtim psihic si apoi fizic. Corpul nostru nu trece nimic cu vederea chiar daca, aparent, avem impresia de multe ori ca am depasit o situatie sau alta, ca unele frustrari sau nemultumiri ale noastre au fost depasite. Nu intamplator sunt dimineti in care ne trezim cu o ampla durere de cap sau in care ne doare ingrozitor stomacul. Daca rememoram faptele, alegerile facute in ultima vreme, este posibil sa descoperim fara intarzaiere si cauza psihica a durerii.

Obisnuim sa avem un program supraincarcat, sa ne punem foarte multe obiective intr-o zi, sa fim sedentari, sa mancam mult sau prea putin pentru a nu ne ingrasa… toate aceste obiceiuri se rasfrang asupra corpului nostru si mai devreme sau mai tarziu vom simti efectele.

Alegerile si obiceiurile sanatoase ne ajuta sa ne mentinem cat mai sanatosi si echilibrati din punct de vedere psihic si nu numai.

Aerul de primavara, primii ghiocei, soarele, ciripitul pasarelelor, prospetimea naturii, martisorul, toate ne trezesc pofta de viata. Noi suntem in natura si natura este in noi. Noi suntem viata iar primavara este o parte din ea.

Primavara ne da parca acel curaj si elan de a face unele schimbari acolo unde este necesar, de a ne deplasa mai usor prin incaperile sufletului nostru pentru a le reimprospata si poate a renunta la ceea ce nu este de folos. Primavara este un bun prilej pentru a incepe sa facem lucruri noi, ea este forta unor noi inceputuri.

Trezind la viata primavara din noi scoatem la lumina frumusetea, pacea, armonia. Deschiderea spre aceasta parte din noi este sensul schimbarilor in bine si seva trairilor frumoase.

Uneori avem obiceiul sa pastram lucruri vechi, sa ne cumparam suveniruri pentru a ne aminti peste ani de locuri pe care le-am vizitat, de a tine jurnale in care sa notam cu lux de amanunte ce am facut, cand, unde, cine a fost implicat s.a.m.d. Aceste obiceiuri ne ajuta sa mentinem o stare de bine de care fiecare dintre noi poate avea nevoie atunci cand ii este mai greu sau se simte cazut in prapastia deznadejdii.

Se intampla insa ca amintirile sa nu fie intotdeauna cele mai placute dar sa fie bine venite in situatii in care avem impresia ca mai rau de atat nu se poate sau ca acum trecem prin perioada cea mai grea din viata.

Exista evenimente in viata care merita punctate (implinirea unei varste semnificative, participarea la un concert pe care l-am asteptat ani de zile, nasterea unui copil si chiar decesul unei persoane dragi). Sunt etape care pot marca un sfarsit si poate un nou inceput sau urcarea unei noi trepte a evolutiei.

Amintirile pot fi o punte de legatura intre prezent si trecut dar si intre prezent si viitorul care se intinde in fata iar rolul lor cel mai important este acela de a fi o resursa pentru cei care reusesc sa gaseasca, atat in amintirile placute cat si in cele neplacute, o sursa de depasire a obstacolelor prezente.

Uneori amintirile par ca ne tin pe loc si ne este greu, de dragul lor, sa renuntam la vechi ritualuri si obisnuinte. Este important, in acest caz, de cautat sensul acelor amintiri si de reconsiderat atitudinea noastra fata de evenimente asemanatoare. Fiecare alegere in viata isi are rolul ei in acel moment iar alegerile importante puncteaza momente importante care cu siguranta ne vor ramane in amintire.

Ca urmare, daca uneori avem impresia ca suntem tinuti pe loc de o serie de amintiri semnificative este de preferat sa cautam in noi resurse de desprindere de unele vechi obiceiuri pentru a ne permite in felul acesta un viitor predominat de amintiri frumoase.

Vi s-a intamplat vreodata sa va turnati in pahar apa minerala si sa credeti ca ati turnat apa plata? Va amintiti senzatia pe care ati simtit-o atunci? Este una foarte ciudata… te astepti la un gust, la o senzatie si brusc te loveste din plin o cu totul alta, destul de acida in cazul acesta…

Asa se intampla si in viata… ai anumite asteptari de la anumiti oameni, de la anumite situatii si te trezesti pe neasteptate la realitate atunci cand realizezi ca ceea ce este in mintea ta fost doar o plasmuire. Cel mai ciudat este cand asteptarile se raporteaza la tine iar tu te pui singur in situatii dificile. Atunci dezamagirea este cu atat mai mare si ajungi sa te intrebi unde ti-a fost capul.

Cum facem sa nu mai fim dezamagiti?

Putem alege sa fim mai atenti – sa nu mai gresim atunci cand vrem sa ne potolim setea cu apa plata – sau sa numai avem asteptari.

Putem fi insa mereu atat de precisi sau atat de indiferenti? Raspunsul sta in experienta fiecaruia dintre noi. Puterea experientelor ne poate ajuta sa nu mai gresim atat de des si in acelasi timp sa ne acceptam suficient de bine pe noi incat sa ii intelegem si pe ceilalti atunci cand nu sunt la inaltimea asteptarilor noastre. De altfel, autocunoasterea si autoacceptarea sunt uneltele care stau la baza mentinerii unui nivel echilibrat de toleranta a celorlalti.

A nu fi dezamagit atunci cand asteptarile nu ne sunt implinite sau a avea capacitatea de a permite lucrurilor sa se petreaca fara a vrea sa avem un control asupra lor este o capacitate care se educa, care se capata in timp si rar poate cineva sa spuna ca o are pe deplin. Este aproape imposibil, avand in vedere ca existenta fiecaruia dintre noi este dominata de sentimente si emotii, ca suntem fiinte sociale, interactionam unii cu altii si avem dorinte si aspiratii, sa putem fi pe deplin detasati de rezultatele interactiunii noastre cu ceilalti si cu viata in general.

Putem insa sa lucram mai mult cu noi, sa ne cunoastem mai bine gandurile, emotiile si faptele si sa admitem ca ceilati din jurul nostru ne sunt asemanatori in unele privinte si total diferiti in altele. Puterea acceptantei sta in noi…

In viata tindem sa fim de multe ori obedienti, sa facem ce spun altii pentru ca ii consideram mai importanti decat noi, mai siguri pe ei, mai capabili de a lua decizii sau doar pentru ca nu avem curajul de a ne spune punctul de vedere de frica, de jena ca interlocutorul ne-ar putea critica. Desi parerile noastre nu coincid intotdeauna cu ale celuilalt, uneori tindem sa ne supunem deciziei lui sau grupului. Chiar daca in viata ne ghidam dupa anumite reguli bine stabilite pentru toata lumea si avem niste limite in functie de care ne reglam conduita si libertatea de miscare, fiecare dintre noi are un punct de vedere care merita exprimat si care uneori poate face diferenta.

Capacitatea de a spune ce gandim ne-o formam de mici copii. Daca atunci cand am vrut sa spunem ce gandim am primit o palma peste gura sau am auzit cuvinte ca: “taci, esti prea mic ca sa vorbesti”, “tu nu ai dreptate”, “vezi-ti de treaba ta”, ne-am pierdut treptat acest curaj. Desi am crescut si am inteles ca este bine sa ne spunem punctul de vedere, sa stim sa tinem o conversatie chiar si in conditiile in care avem pareri diferite de ale interlocutorului, obisnuinta de a spune “da, ai dreptate” sau de a nu spune nimic, pe care am dobandit-o in copilarie, ne franeaza libera exprimare. Astfel, facem de multe ori opusul a ceea ce dorim doar pentru ca e este greu sa spunem “nu”, “eu sunt de alta parere” sau “eu cred ca…”.

Mai tarziu, ca adult, poate am avut ghinionul sa dam peste un sef care sa ne “pedepseasca” asemeni parintelui in felul sau si folosindu-se de puterea de care dispune, atunci cand nu am fost in acord cu cerintele lui.

Dificultatea de a spune ceea ce gandim sau de a spune “nu” duc la acumularea frustrarilor, a stresului si chiar la dezvoltarea unor probleme somatice. Astfel se explica de ce ne trezim cu unele probleme de sanatate inexplicabile si carora nu le putem gasi rezolvarea.

Capacitatea de a spune ce gandim se poate educa. Daca la inceput poate fi mai dificil sa ne exprimam punctul de vedere, incetul cu incetul, odata ce ne-am propus aceasta schimbare de atitudine, ne putem corecta. Important este sa ne dorim schimbarea si sa facem pasi mici in sensul acesta.

Sunt situatii in care, spre exemplu, cand ne aflam intr-un grup in care se discuta o problema mult controversata, va fi mai greu sa luam cuvatul cu atat mai mult cu cat in astfel de situatii putem intalni persoane care monitorizeaza discutia. Atata timp insa cat suntem stapani pe punctul nostru de vedere si ni-l exprimam tare si raspicat, ne putem face auziti.

Desi poate parea dificil, exercitiul exprimarii punctului de vedere poate deveni, cu timpul, un obicei care sa ne aduca multumire, siguranta de sine si chiar sanatate.

Echilibrul psihic este o calitate pe care si-o doreste fiecare dintre noi. El presupune un bun control al emotiilor, o buna stapanire de sine in situatii limita. Echilibrul psihic nu anuleaza trairile autentice, fiesti pe care oricare dintre noi le poate avea in momente limita sau care implica un stres emotional (pierderea slujbei, deceptie, moartea unei persoane dragi, catastrofe etc.). El este cel care ajuta persoana aflata in astfel de momente sa isi adune toate fortele fizice si psihice si sa treaca peste momentele de cumpana. Echilibrul psihic face diferenta intre cei care reusesc sa depaseasca relativ usor un moment tensionat si altii care, dupa trairea unui eveniment marcant negativ nu reusesc, uneori poate niciodata, sa isi mai revina la starea de dinainte. Aceste persoane sunt cele despre care se spune, de exemplu: “dupa ce i-a murit sotia parca a imbatranit cu 10 ani” sau “s-a inchis in el dupa pierderea slujbei; nu-l mai vezi iesind din casa” s.a.m.d.

Cum se face ca unii oameni sunt echilibrati psihic, altii sunt mult prea sensibili si pica usor prada emotiilor puternice si destabilizatoare?

Echilibrul psihic se formeaza inca din copilarie atunci cand parintii ajuta la intarirea increderii copiilor. Increderea se obtine nu neaparat prin lauda cat prin evidentierea reusitelor copilului, prin evidentierea potentialului acestuia intr-un domeniu sau altul si sustinerea lui in tot ce isi doreste sa faca.

O alta componenta importanta care contribuie la formarea echilibrului psihic este dragostea neconditionata si atasamentul sigur pe care copilul il are fata de persoana de referinta (el se simte sigur langa parintele sau persoana sa de referinta, are incredere totala in ea).

Un adult echilibrat psihic este un adult care poate sa isi spuna in orice conditii punctul de vedere urmare a faptului ca a fost un copil caruia i s-a permis sa vorbeasca si sa spuna ce simte si ce gandeste fara frica pedepsei.

Fireste, copiii ca si adultii stabili emotional au trecut negresit prin momente in care si-au pus intrebari, au fost nesiguri pe fortele proprii, nu au stiut cum sa interpreteze o situatie sau alta. Asta insa nu le-a blocat capacitatea de a merge mai departe.

Fiecare persoana are momente de rascruce, momente in care isi pune intrebari despre el si despre ceialti, acest lucru facand parte din evolutia fiecaruia dintre noi. Continua cautare, dorinta de cunoastere si autocunoastere, de dezvoltare personala pe toate planurile pe parcursul intregii vieti este insa cheia catre mentinerea echilibrului psihic.

Chiar daca, copii fiind, nu am trait intr-un mediu echilibrat care sa ne intareasca dobandirea aceastei insusiri extraordinare putem, ca adulti, sa ne autoanalizam si sa lucram cu noi, sa indraznim sa ne implicam in proiecte la care poate pana acum am visat doar si sa ne slefuim astfel aceasta capacitate.