Blog

Zeci de articole

Despre el si ea Din viata By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Prietenia virtuala

DSCN2273
Pe langa gandire, functie prin care specia umana se deosebeste de animale, omul are nevoie sa socializeze. Putini sunt cei care au tendinta de izolare si chiar si in aceste conditii nevoia omului este de a fi alaturi de altii ca el. Oamenii au personalitati diferite, temperamente diferite, insa asta nu ii opreste sa simta mai mult sau mai putin nevoia de a relationa cu alte persoane.

Pentru ca suntem fiinte sociale, de cele mai multe ori ne controlam instinctele – ca urmare nu sarim in bratele celui/celei fata de care simtim din prima o atractie speciala – insa cautam sa fim impreuna cu altii ca noi. Unii au mai multi prieteni, altii mai putini – si aici intervine temperamentul si nevoile fiecaruia de a avea in jurul lui mai multe/mai putine persoane – insa nu am intalnit pana astazi o persoana care sa imi spuna cu mana pe inima ca persoana lui ii este sufienta si nu are nevoie de nimeni, poate doar in cazul unor tulburari psihice, dar aceasta este o alta poveste.

Nu intotdeauna avem in preajma noastra prietenii pe care ni-i dorim sau fiintele care sa ne satisfaca intru totul dorintele. Pentru unii este posibil ca dorinta de a-si intemeia o familie sa primeze, pentru altii, dorinta de a iesi mai des, de a petrece timpul langa alte persoane, de a cunoaste persoane noi este esentiala. In cazul anumitor persoane dorinta de a socializa este atat de mare incat nu este suficienta simpla prietenie legata la serviciu cu unii colegi sau mentinerea unor relatii de prietenie printre fostii colegi sau prieteni din copilarie asa incat recurg la cautarea unei relatii de prietenie virtuala, se inscriu pe site-uri de socializare si intra in conversatii pe diverse teme cu persoane pe care nu le cunosc dar de la care pot afla pareri.

Putem vorbi despre prietenie cand principala legatura pe care o avem cu celalalt este tastatura?

Va invit sa analizam un pic… Cine ar putea fi cel din spatele monitorului? Celalalt poate fi o persoana care s-a inscris pe un site de socializare pentru ca ii place sa socializeze sau o persoana care sta toata ziua in fata calculatorului pentru ca altceva mai bun nu are de facut sau o persoana careia ii place sa starneasca niste sentimente si sa se simta ulterior mandria ca “a sedus si a abandonat” sau o persoana care chiar cauta o prietenie sincera, de durata, poate o relatie…

Asa cum spuneam mai sus, nevoia de socializare, de a fi cu cineva, de a vorbi cu cineva este foarte diferita de la o persoana la alta. Se intampla ca doua persoane sa se cunoasca mai intai prin intermediul unui site de socializare dupa care sa aiba o frumoasa relatie in viata reala. Aceste cazuri sunt insa destul de rare pentru ca nu intotdeauna cel din spatele ecranului este sincer – pe langa faptul ca nu apare in fata celuilalt in adevarata lui splendoare si nu isi poate exprima felul de a fi si prin limbajul verbal si nonverbal, limbaj care ne spune multe despre omul din fata noastra, nu il putem cunoaste nici dupa alte semnalmente:  miros, caracter,  temperament, felul in care se misca s.a.m.d.

Chimia intre doi oameni nu se poate simti la calculator. In general oamenii au anumite asteptari de la ceilalti cu care intra intr-un anumit tip de relatie. Daca este vorba despre relatia sentimentala sfera aspiratiilor devine si mai complexa pentru ca tine cont si de aspectele fizice pe care le cautam la pertener.

Pentru ca o relatie sa mearga este absolut necesar ca valorile unuia sa fie cel putin asemanatoare cu valorile aflate pe primele pozitii in topul valorilor celuilalt partener; este imposibil sa pot duce o viata frumoasa si linistita langa un om antisocial in conditiile in care eu sunt o fire extrem de prietenoasa sau sa traiesc langa un mincinos in conditiile in care minciuna este una dintre defectele pe care le resping cel mai mult.

Structura de valori ale unei persoane este indicele fata de care relatiile au sau nu stabilitate in timp. Putem vorbi mult depre cat e de urat sa minti, sa inseli, sa treci peste altii pentru a te inalta pe tine insa vorbele sunt de prisos daca ceea ce facem este exact pe dos.

In general, in cazul relatiilor virtuale, ca si intr-o emisiune in direct, oamenii tind sa se manifeste in functie de normele sociale clar definite: vorbesc frumos, spun ce cred ca altii ar vrea sa auda sau sunt directi pentru ca “nu le place ipocrizia”… Nuantele pe care le au comportamentele oamenilor, nuante care au la baza structura lor de personalitate, este insa esentiala. Asa se face ca nu ne putem intelege la fel de bine cu toata lumea (de exemplu imi place omul direct dar nu cel agresiv atunci cand isi exprima punctul de vedere).

Este bizar sa afirmam ca avem multi prieteni daca acestia sunt doar prieteni virtuali. Da, putem avea multe like-uri la motto-ul nostu de viata, putem avea multe like-uri la prezentarea pe care am avut-o asta seara, dar asta nu ne face prieteni cu ceilalti. Oamenii se impart in grupuri in functie de valorile comune, de un scop comun, de profesie, dar asta nu inseamna ca pot fi cu totii prieteni desavarsiti.

Ca urmare, o prietenie virtuala nu poate fi intotdeauna o prietenie reala; pentru a fi reala trebuie sa traiesti alaturi de celalalt, sa il vezi, sa il simti in momentele importante. O prietenie virtuala iti ofera mesaje care te pot face, precum un bestseller, sa ajungi la cele mai inalte trairi prin folosirea propriei imaginatii. Viata din carte si cea din imaginatie nu este insa viata reala si nici viata noastra, este ceea ce presupunem ca ne-am dori si ne-ar face fericiti!

 

 

Despre el si ea By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Relatia de cuplu care creste

DSCN2273
Cand doi oameni se casatoresc din dragoste sunt convinsi de faptul ca toata viata vor trai fericiti pana la adanci batraneti fara a se gandi nicio clipa ca, la un moment dat, pot aparea neintelegeri sau pot ajunge in situatia de a avea nevoi si interese diferite sau ca va veni o zi in care, ca din senin, se vor simti straini unul fata de celalalt. In acest stadiu, multe cupluri ajung la separare sau la divort, de multe ori fara a mai incerca compromisul vietii in doi si fara a sta prea mult pe ganduri. Daca cuplul nu are copii este mai usor pentru cei doi sa puna stop.

De multe ori, in stadiul in care relatia este zdruncinata de diferite obstacole care o destabilizeaza, cei doi ajung sa-si puna intrebarea: “De ce a trebuit sa ma casatoresc?”

Ce este casatoria? Casatoria este uniunea dintre doua suflete care ajung sa se intalneasca si sa hotarasca sa isi petreaca viata impreuna. Prin casatorie fiecare dintre membrii unui cuplu creste alaturi de si impreuna cu celalalt. Deciziile sunt luate impreuna, copiii se cresc impreuna, viata celor doi, de la tinerete pana la batranete se parcurge impreuna cu partenerul. Casatoria este uniunea a doua suflete intr-unul, fiecare dintre ele sprijinindu-l si sustinandu-l pe celalalt sa asceada in principal spre cunoasterea de sine, evoluand din punct de vedere spiritual. Relatia de cuplu care creste este cea in care ambii parteneri evolueaza.

Cuplul se poate forma avand la baza un principiu sau o serie de nevoi ale partenerilor, de cele mai multe ori neconstientizate de nici unul dintre membrii ei. Acestea sunt cele care mentin un cuplu in viata dar tot ele sunt si cele care pot, in aceeasi masura, sa si destabilizeze cuplu. Astfel, prin schimbarea nevoilor unuia sau ambilor parteneri acestia ajung sa constate ca relatia lor s-a consumat si sa nu mai inteleaga rostul vietii impreuna. Spre exemplu el a trait intr-o familie in care modelul patern era unul bazat pe autoritate, model pe care l-a preluat ca normal si pe care l-a urmat atunci cand s-a casatorit cu o femeie dependenta. Dupa ce a trait o serie de evenimente care i-a intarit increderea in sine, ea a “a prins aripi” si a constatat ca modelul acesta de relatie – el autoritar, ea supusa – nu o mai satisface astfel ca relatia lor a ajuns intr-un punct de cumpana. In acest moment relatia are de depasit o etapa critica: ea se afla in situatia de a-i transmite lui care ii sunt nevoile iar el este in situatia de a intelege care sunt nevoile si sentimentele ei iar depasirea impasului are la baza combinatia de credinte, valori si principii de viata ale celor doi dar si respectul pe care fiecare il are fata de el si fata de partener.

Exista si situatii in care doar unul dintre parteneri simte nevoia de schimbare, celalalt neintelegand decizia acestuia. In acest caz, nevoile celui care doreste schimbarea nu mai corespund cu nevoile cu care a intrat in relatie la inceput, in timp ce nevoile partenerului au ramas aceleasi.

Relatia de cuplu are propria ei personalitate. Ea este o combinatie intre personalitatea, nevoile si dorintele fiecarui membru al cuplului, credintele si valorile fiecaruia. Ea are la baza mostenirea genetica a celor doi dar si educatia si autoeducatia fiecaruia, capacitatea fiecaruia de schimbare si de acceptare a celuilalt, de toleranta, de intelegere.

O relatie de cuplu care creste este o relatie de cuplu in care fiecare dintre parteneri evolueaza prin oglindirea in celalat, prin sustinerea lui si prin gasirea bucuriei de a o face si in primul rand prin gasirea echilibrului sufletesc alaturi de partener.

Din viata By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Furia – cum apare si cum o putem gestiona

DSCN2273
Furia este o stare pe care oamenii si-o exprima de obicei verbal, folosind cuvinte dure, jignitoare la adresa unor situatii sau la adresa oamenilor care le-au intermediat trairea acestui sentiment sau nonverbal, prin mimica dar si prin gesturi mai ample sau chiar agresive. In astfel de situatii unele persoane se  retrag sau evita unele situatii specifice, altele plang sau isi exprima furia folosind agresivitatea fizica.

Daca pentu unii oameni furia odata exprimata se risipeste ca un nor de fum, pentru altii, de obicei pentru persoanele introvertite, care nu isi exprima in nici un fel conflictele interioare, furia tinde sa se mentina si chiar sa creasca asemeni unui balon umflat.

In multe cazuri vedem oameni care reactioneaza la o situatie aparent nesemnificativa intr-un mod vulcanic. Daca ii auzim spunand “Gata, mi s-a umplut paharul!” este evident ca acele persoane nu au reactionat sau mai bine zis nu si-au exprimat furia sau nemultumirea in diferite situatii asemanatoare pana in acel moment si, firesc, ajung sa se exprime intr-o buna zi intr-un mod care poate parea pentru ceilalti exagerat.

Alte persoane, invatate poate de mici ca e mai bine sa nu intervii, sa nu iti exprimi sentimentele, sa nu te arati revoltat intr-o situatie care nu iti convine din diverse motive (pentru a da bine, pentru ca e mai bine sa nu stie ceilalti ce gandesti, pentru a nu fi judecat etc.), crescute cu credinta si obisnuinta de a nu isi exprima sentimentele, ajung sa nu isi exprime furia poate niciodata dar sa traiasca cu diverse boli de natura somatica care s-au instalat urmare a “inghitirii” sau “ruminarii” sentimentelor neexprimate.

Cum apare furia?

Furia apare ca urmarea a unei dezamagiri, a unei nemultumiri, neimpliniri, a nesatisfacerii unor nevoi. Cand asteptarile in raport cu o situatie sunt mari si rezultatul in sine este altul decat cel dorit, apare un dezechilibru in plan emotional care poate provoca furia.

Cum ne putem gestiona furia astfel incat ea sa nu ajunga se ne invalideze si nici sa nu afecteze pe ceilalti?

Exista mai multe moduri prin care oamenii isi pot exprima nemultumirile legate de o situatie in care sunt implicate alte persoane:

  • exprimarea propriilor sentimente in raport cu situatia creata intr-un mod care sa nu deranjeze persoanele implicate – de exemplu: “Ma intristeaza faptul ca vin si nu te gasesc acolo.“;
  • intelegerea nevoilor celorlalti si punerea in situatia acelei persoane pe care o gasim raspunzatoare de declansarea sentimentului neplacut;
  • constientizarea faptului ca uneori este imposibil sa schimbi situatii, contexte, relatii si acceptarea lucrurilor asa cum sunt (spre exemplu, putem fi furiosi pe parintii care nu ne-au oferit suficienta afectiune in copilarie, dar acest lucru nu va schimba cu nimic situatia);
  • in cazul in care situatia nu se poate schimba sau celelalte persoane implicate nu pot face schimbarile cerute, se poate recurge fie la detasare (neconcentrarea pe problema) sau chiar retragere (renuntarea la contextul in care problema se manifesta) – aceste doua solutii sunt utile doar in situatia in care cel implicat stie ca a facut tot ce era posibil pentru ca nevoile sa-i fie satisfacute.

Furia este o stare care ne apartine si care poate fi diferita de la om la om in functie de amploare, de credintele sale fata de o situatie sau alta, de nevoile fiecaruia dintre noi, de modul in care am fost crescuti si implicit invatati (direct sau indirect) sa ne exprimam sentimentele. Furia este un sentiment normal, omenesc. Furia produce schimbari in planul emotional dar si fizic ceea ce impune uneori o atentie mai mare asupra modului in care este exprimata si mai ales a modului in care este gestionata.

 

Despre copii si educarea lor Pentru suflet By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Meseria de parinte

Citim carti, tratate, comunicam cu alti parinti, poate avem si un loc de munca unde intram in contact direct cu copii de diferite varste si din diferite medii sociale si, cu toate acestea, tot nu putem spune ca suntem suficient de instruiti in meseria de parinte. Oricat am cauta o solutie salvatoare in situatii specifice de viata in care ne trag copiii nostri, tot nu putem afirma sus si tare ca o solutie sau alta este cea mai buna pentru copilul nostru pana nu o incercam si vedem ca merge. Si chiar si asa putem constata la un moment dat ca in anumite situatii solutia a dat roade, in altele nu.

Cat de usor dadeam sfaturi despre cresterea copilului atunci cand nu eram parinte! Cat de usor spuneam altora ce este bine si ce este gresit atunci cand era vorba de educatie!

Dupa o vreme, atunci cand am avut primul copil, am constatat ca aveam in brate o mica faptura plina de nevoi cu care nici nu stiam sa interactionez. Atunci am realizat pentru prima oara ca meseria de parinte este cea mai grea. Nimeni si nimic nu imi putea spune clar cum sa imi cresc propriul copil. Idei aveam de peste tot dar oricum nu puteam aplica toate metodele odata cu atat mai mult cu cat unele dintre ele erau total opuse. Am constatat, cu timpul, ca instinctul de mama imi poate spune cum ar fi mai bine sa reactionez, ce ar fi mai bine sa ofer sau sa nu ofer in relatie cu copilul meu.

Am constatat ca imi erau de folos cartile, metodele lor, discutia cu alti parinti si cu proprii parinti dar ca cea mai importanta ramanea tot atentia pe care o acordam eu copilului meu si intelegerea nevoilor lui, disponibilitatea si flexibilitatea mea in relatie cu el si nu in ultimul rand acceptarea lui ca fiinta umana si a statultului lui de persoana independenta de mine care pana la urma are viata si libertatea ei – atat cat poate sa o aiba pana se va desprinde de mine pentru a-si alege propriul drum in viata. In aceasta relatie sunt parinte cu tot ce implica meseria de parinte in functie de varsta copilului  meu si de nevoile lui specifice.

In calitate de parinte am trait diverse emotii. Am trecut de la bucurie la tristete, de la elan la disperare. E ciudat sa constati, in acelasi timp, ca esti foarte fericit sa dai viata unei fiinte unice, sa fie a ta intru totul, dependenta de tine si, pe de alta parte, sa iti dai seama ca aceasta mica fiinta te ingradeste, ca oricat ai dori nu mai ai parte de acelasi timp al tau, nu mai poti respecta aceeasi rutina, ca uneori esti foarte obosit si stresat si ca nici atunci nu te poti odihni pentru ca bebe are colici sau, mai tarziu, pentru ca vrea sa se joace cu tine sau are nevoie de atentia ta intr-un moment special.

Cu trecerea timpului constati ca relatia cu copilul tau se schimba, devine din ce in ce mai matura, incepi sa apreciezi progresele pe care le face si sa te simti usor mandru ca ai dat nastere unui asemenea copil si ai sadit in el “seminte bune”. Alteori, cand vezi ca apar niste probleme te superi iar stima de sine iti este la pamant cand te gandesti ca ai muncit atat si parca rezultatele muncii tale nu se vad sau se concretizeaza intr-un comportament al copilului greu de tolerat.

Anii trec si inveti, treptat, ca inainte de toate esti om si ai nevoi, la fel ca omuletul din fata ta, ca oricat ai incerca sa faci din copilul tau ce vrei tu – poate ce ti-ai fi dorit tu sa devii – el are nevoile lui la fel cum tu le ai pe ale tale, el are problemele lui, de multe ori diferite de ale tale.

Meseria de parinte este cea mai grea pentru ca de multe ori nu reusim sa vedem granita dintre noi si ei, (copiii nostri), pentru ca am vrea sa facem cum este mai bine pentru ei si uneori avem impresia ca am facut ce este mai rau, pentru ca avem anumite asteptari din partea copiilor pe care acestia nu ni le satisfac, pentru ca statutul de parinte ni se pare total diferit de cel de om cu drepturi si nevoi depline, pentru ca ne identificam de multe ori cu copiii nostri intratat incat uitam ca de fapt ce simte el este diferit de ce simtim noi si uitam ca noi suntem noi iar ei sunt ei!

Din viata Probleme de natura psihica By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Dependenta de calculator vs viata

DSCN2273
Discutam zilele trecute cu o prietena mai in varsta care imi spunea ca poate face diferenta intre timpul de acum 30 de ani si timpul de acum si ca timpul s-a comprimat. In urma cu 30 de ani, desi avea serviciu si, implicit, mai putin timp liber, avea totusi ragazul de a sta la o sueta cu prietenele, organiza petreceri, facea vizite etc. Acum, desi este pensionara, realizeaza ca noaptea vine foarte devreme si nu mai are timp de multe lucruri pe care le facea in trecut.

Stiu ca exista o serie de studii si demonstratii stiintifice care demonstreaza realitatea acestui fapt insa cred ca viata de astazi este foarte diferita de viata de acum 30 de ani. Inainte era timp de vizite pentru  ca nu ajungeai acasa de la serviciu si te asezai in fata calculatorului; era timp sa mergi la o petrecere si sa stai pana la miez de noapte, daca nu chiar pana dimineata, pentru ca nu aveai 100 de programe TV cu cine stie cate emisiuni pe care ti-ai dori sa le vizionezi chiar in acelasi timp; nu existau mall-uri in care sa te plimbi cand este frig afara si sa spui ulterior… “Stii, cand eram mic stateam mai mult timp in aer liber, acum nu mai am timp!”

Ceea ce mi se pare trist este ca, din pacate, daca noi parintii nu am face un minim efort, copiii nostri nu ar sti ce inseamna sa mergi la derdelus, sa alergi prin ploaie si desi esti ud leoarca sa nu iti vina sa te opresti din a simti cum curge apa pe tine, sa petreci timp plimbandu-te pe cararile padurii, sa stai in casa si sa joci “Nu te supara frate” inlocuind in acest fel iesitul la mall, vizionarea desenelor animate care nu mai sunt cu program, statul la calculator sau la televizor s.a.m.d.

Cati parinti in ziua de azi nu se plang ca ai lor copii sunt dependenti de calculator? Cati dintre noi, maturii, nu realizam ca a trecut ziua si in cea mai mare parte a timpului am stat la calculator? Dar pana la urma cine alege sa permita copiilor sau lor insile sa stea la calculator? Tot noi, adultii, suntem liberi sa alegem dintre activitatile pe care vrem sa le facem si, daca vrem sa nu ne autonumim “dependenti de calculator”, sa alegem sa TRAIM.

Trag concluzia ca nu timpul este neaparat o problema cat ceea ce facem noi cu el. Putem sa ne ingropam in jocul interesant si palpitant de la calculator care ne tine in priza suplinind nevoia noastra de viata sau sa vorbim diverse si nimic pa site-urile de socializare sau putem alege sa traim fiecare clipa cu adevarat, sa socializam cu adevarat, sa ne intalnim cu adevarat cu prietenii si sa jucam cu ei carti ca pe vremuri. Putem chiar sa rasfoim o carte si nu doar paginile de la internet, doar de dragul de a simti ca interactionam altfel cu lumea asta, folosind cat mai multe din simturile noastre. Este alegerea fiecaruia cum vrea sa isi traiasca viata insa exista o serie de riscuri pe care le implica petrecerea timpului la calculator sau televizor fara program, mai ales in cazul copiilor sau a persoanelor fara serviciu:

  • dificultati mari de socializare si relationare cu ceilalti;
  • dificultati de intelegere corecta a realitatii;
  • idealism exacerbat;
  • lipsa prietenilor;
  • agresivitate ridicata – din cauza sentimentului unei profunde neimplinirii deoarece realitatea in care omul dependent de calculator/televizor traieste este una virtuala si total diferita de adevarata realitate;
  • trairea unui profund si suparator sentiment al inutilitatii personale.

Simplul efort de a iesi din obiceiul de a petrece timp cu “prieteni” virtuali  este un pas in schimbarea stilului de viata si in abandonul unei vieti iluzorii si in primul rand este un pas important in patrunderea in viata reala. Acest lucru poate fi facut prin constientizarea situatiei create si gasirea altor ocupatii interesante, placute, utile dar si prin implicarea in munca.

 

 

Despre copii si educarea lor By Ramona-Paula Axenti 2 Comments

Perioada pubertatii si problemele de relationare cu adultii

DSCN2273

Perioada pubertatii (10-14 ani) se distinge printr-o serie de caracteristici specifice:

  • copilul are atitudini contradictorii intarite de trecerea de la obiceiuri copilaresti la atitudini si conduite achizitionate sub impulsul cerintelor interne sau externe;
  • pubertatea duce la o mai mare independenta din partea copilului;
  • apare distanta dintre ceea ce vrea si ceea ce poate acest lucru manifestandu-se prin  diverse forme de raspuns comportamental;
  • din punct de vedere biologic apare maturizarea insa din punct de vedere psihic nu este maturizat pe deplin;
  • dezvoltarea fizica, alaturi de discrepantele aparute la nivelul intelegerii raportarii lui la viata in general, cu tot ceea ce reprezinta ea, duce la momente de oboseala, la dureri de cap, iritabilitate, neliniste, nesiguranta si agitatie dar si la alternanta dintre vioiciune, infantilitate si oboseala, apatie si conflict interior si exterior;
  • din punct de vedere psihic apar moment de inadaptare sociala, personalitatea copilului fiind marcata de stari de acceptare si respingere in raport cu adultii cu atat mai mult cu cat unii dintre ei, obisnuiti cu un anumit stil educational, au tendinta sa ii trateze in continuare ca pe niste copii aflati intr-o relatie de dependenta;
  • se contureaza, de asemenea, distanta culturala dintre parintii si copii ceea ce duce la aparitia frecventelor conflicte de relationare;
  • intre 12 si 14 ani exista o dominanta a puseului de crestere disproportionata (membrele sunt mai lungi si disproportionate fata de restul corpului, schimbarea vocii etc.) ceea ce sta la baza tensiunilor psihice, la confuzii si stari de disconfort.

Care sunt nevoile copilului aflat la perioada pubertatii?

Copilul, de cand se naste, are nevoi: nevoi primare dar si cele de siguranta si apoi de dragoste si apartenenta. La varsta pubertatii predomina nevoia copilului de a fi inteles, iubit, nevoia de a i se conferi incredere si libertate, nevoia de intimitate, nevoia de stimulare care se adauga la cea de invatare, nevoia de joaca si miscare dar si nevoia de a aduce un plus de unicitate. In relatia cu parintii predomina nevoia de a fi inteles, iubit si acceptat asa cum este, de a i se oferi sansa sa fie liber in masura in care poate fi liber dar si nevoia de avea intimitate si de a fi acceptat asa cum este.

Ce determina aparitia problemelor in relationarea cu parintii?

Parintii pot fi autoritari sau prea permisivi. In functie de tipul de educatie oferit de parintele caruia ii este greu sa aleaga calea de mijloc – si anume aceea de a fi flexibil, de a negocia cu copilul tinand cont de nevoile ambilor parteneri aflati in relatie – atunci cand se simt ingraditi, neintelesi sau nu li se ofera suficienta incredere sau atentie, cand au anumite dorinte iar parintii le interzic infaptuirea lor, copiii gasesc o varietate de metode prin care isi manifesta razvratirea. Astfel, unii copii fug de acasa sau ameninta ca fug, unii fura, altii aleg o vestimentatie vulgara doar pentru a atrage atentia, altii devin apatici, visatori si fara chef, altii devin extrem de agitati si nervosi, raspund urat parintilor, trantesc usi si in final raman muti si nu mai vor sa comunice etc.

Cum poate gestiona un parinte problemele aparute in relationarea cu copilul preadolescent care o ia parca constient pe un drum gresit?

Copiii, ca si parintii, sunt unici, au personalitati diferite, nevoi si asteptari diferite. Nu exista metode universal valabile sau magice care, odata aplicate in relationarea cu copiii, sa duca la imbunatatirea relatiei adult-copil. Ar putea exista insa unele solutii, in mare parte bazate pe comunicarea dintre cei doi:

  • intelegerea reala a nevoilor copilului la care se poate ajunge doar prin apropierea de acesta, acordarea atentiei si exprimarea interesului fata de el;
  • discutarea cu copilul despre problemele care-l preocupa si identificarea sentimentelor copilului in legatura cu situatiile delicate in care se afla;
  • deschiderea adultului si impartasirea propriilor experiente de copil;
  • ignorarea faptelor negative a caror consecinte nu sunt foarte importante – nu pun in pericol viata sau integritatea copilului;
  • constanta in aplicarea unor metode educationale;
  • responsabilizarea copilului – facand totul in locul lui adultul nu face decat sa ii spuna, indirect, ca nu crede in capacitatile lui de reusita;
  • permisiunea ca preadolescentul sa traiasca consecintele negative ale faptelor lui – in viata este inevitabil sa nu ai si probleme;
  • identificarea si sustinerea aptitudinilor copilului;
  • intocmirea impreuna cu copilul si respectarea unui program specific;
  • evitarea, pe cat posibil, a etichetarilor, a cuvintelor jignitoare si a exprimarii neincrederii in posibilitatile copilului;
  • asigurarea parintelui ca si-a facut “datoria” de a explica copilului care ar putea fi consecintele negative care pot sa apara daca continua sa manifeste un anumit comportament negativ;
  • oferirea de recompense si aprecierea copilului – cu masura pentru a nu deveni un obicei distructiv;
  • identificarea celei mai mici schimbari pe care parintele o poate pune in aplicare astfel incat sa se ajunga la o imbunatatire a relatiei cu copilul (schimbarea poate tine de atitudine sau de context);
  • stabilirea clara de limite si sanctiuni si urmarirea respectarii lor asociata cu permisiunea de a avea libertatea de miscare permisa pentu varsta pe care copilul o are si de nevoile celorlalti – de cele mai multe ori, implicarea copilului in gasirea sotutiilor pe care sa le puna in aplicare toti membrii familiei este foarte eficienta;
  • identificarea problemelor copilului si distingerea clara a acestora de problemele parintelui este foarte eficienta – de multe ori parintii preiau problemele copiilor ca fiind ale lor si incearca inutil si fara reusita sa le rezolve;
  • identificarea propriilor nevoi in relationarea cu copilul (de exemplu, faptul ca un copil nu isi asculta parintele poate duce la aparitia nevoii adultului de a sti cum sa se faca ascultat);
  • sportul este un bun remediu pentru detensionare, in cazul copiilor agitati.

Cum poate un parinte sa se apropie de copil atunci cand acesta ii tranteste usa in nas sau cum sa reactioneze atunci cand a furat iar bani din casa in conditiile in care mai ieri a avut loc o discutie pe aceasta tema?

Relationarea cu un copil razvratit este foarte dificila, obositoare si din pacate poate fi atat de complicata incat parintele, stresat si de alte probleme, poate abandona pur si simplu lupta. Insasi acest abandon poate fi una dintre solutii. Practic, neconcentrarea pe problemele copiilor poate detensiona putin conflictul si poate duce la o apropiere din partea acestuia. Acest lucru se intampla in cazul copiilor ai caror parinti au tendinta de a le oferi mereu atentie negativa prin remarci ca: “Niciodata nu esti capabil!”, “Ti-am mai spus sa nu…” etc. sau care au tendinta sa eticheteze negativ copilul (“Esti un ratat!”).

Exista insa si cazuri de copii scapati de sub control din cauza lipsei de implicare a parintilor care, ocupati cu propriile probleme, considera ca acesta este destul de mare si capabil sa se descurce singur si ajung sa constate, la un moment dat, ca acesta a adoptat un comportament total inadecvat varstei care poate avea urmari grave. In acest caz, o mai multa atentie acordata nevoilor copilului este foarte importanta.

Oricare ar fi problemele intampinate de parinti in relationarea cu copiii este bine de stiut ca una este problema ce tine de copil si alta este problema ce tine de parinte. Atunci cand problema este a copilului, parintele ar putea sa ii ofere acetuia increderea ca o poate rezolva singur si il poate sustine. Daca insa problema copilului il afecteaza pe parinte atunci se impune o discutie cu copilul in care parintele sa ii sublinieze sentimentele si nevoile lui si in care sa solicite luarea unor solutii de comun acord.

Nu exista neaparat un vinovat atunci cand copilul a scapat de sub control desi de foarte multe ori se tinde spre gasirea unuia. Problema este undeva la mijloc. O schimbare mica implica schimbari mari iar in relationarea copil – adult, de cele mai multe ori, adultul este cel mai capabil sa o provoace.

Ceea ce este foarte important de retinut este ca parintele sa arate copilului ca este interesat de el. Un copil se dezvolta frumos si isi respecta parintii daca simte ca parintii il iubesc, accepta si ca sunt interesati de nevoile lui iar aceasta presupune ca parintii, la randul lor, sa arate respect pentru copilul lor care are propria lui viata, separata de ce a adultului.

 

Din viata By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Experiente care se repeta

DSCN2273
Vi se intampla sa va dati seama ca o luati periodic de la capat, ca ajungeti sa fiti pusi in fata acelorasi experiente care parca sunt fara sfarsti sau ca aveti perioade in care o situatie sau problema se repeta iar si iar?

Vi se intampla sa ajungeti de nenumarate ori in situatia de a considera cel mai bun prieten un om care de fapt nu a urmarit decat sa profite de pe urma voastra?

Vi se intampla sa va alegeti mereu parteneri de viata abuzatori, necomunicativi, distanti sau care va insala?

Vi se intampla ca toti sefii pe care i-ati avut sa fie rigizi si de neclintit?

Vi se intampla periodic sa ramaneti fara un loc de munca?

Voi incerca, in cele ce urmeaza, sa explic cum stau lucrurile din punct de vedere psihologic.

Aceste experiente care se repeta periodic, parca dupa un tipar dinainte conceput, se numesc patternuri.

Exista mai multe explicatii ale acestor fenomene aparent “ciudate” care se intersecteaza din punct de vedere al cauzalitatii si al motivelor profunde si de cele mai multe ori inconstiente care stau la baza lor:

1. Noi suntem stapanii vietilor noastre si ca urmare noi facem alegerile!

Poate va ganditi ca nu ati fost stapanii vietilor voastre atunci cand erati minori sau cand inca mai locuiati cu parintii. Poate nici acum, adulti, la voi acasa, nu sunteti stapanii vietilor voastre pentru ca depindeti de sot/sotie, de copii, de un parinte bolnav s.a.m.d. Asa este, suntem mereu intr-o dependenta de ceilalti. Cand spun ca suntem stapanii vietilor noastre ma refer strict la alegerile pe care le facem in viata. Poate ca noi vrem una si sotul/sotia alta si ajungem mereu sa facem cum vrea el/ea si poate sa constatam ca am gresit, ca daca am fi ales dupa cum simteam noi ca e bine am fi ajuns intr-o situatie mai avantajoasa si astfel evitam sa ne gasim iar in situatia de a regreta.

Chiar si in acest simplu exemplu este vorba de alegerea noastra. Sa luam drept exemplu o femeie care a ales sa ii permita sotului sa faca alegerile importante si poate a preferat, in mod inconstient, sa aiba un motiv de a-i reprosa ca nu a facut alegerile bune. De fapt, atunci cand a decis sa se casatoreasca cu el a ales sa isi traiasca viata alaturi de un barbat asemanator tatalui care era o persoana rigida si nu ii permitea ei, copil fiind, sa isi spuna punctul de vedere. Acum obiceiul de a se lasa condusa de el – tatal inconstient reprezentat de sotul sau – a ramas dar are puterea de a-i scoate in evidenta mereu deciziile gresite si o face cu varf si indesat pana cand el, satul de atata bataie de cap, decide sa divorteze.

Dupa o vreme, trista, ingrijorata ca a ramas singura, isi gaseste un alt partener. Sigur pe el, hotarat, acesta o place imediat cu atat mai mult cu cat ea este supusa si face totul dupa cum comanda el. De altfel, e ofiter. Dar mai trec cateva luni iar ea incepe din nou sa se revolte pentru ca nu intotdeauna deciziile cele mai bune pentru el sunt cele care ii aduc si ei satisfactii. Si iata ajunsa in aceeasi situatie: ii reproseaza, el rezista o vreme apoi se satura si pleaca in timp ce ea ramane cu intrebarea: “De ce mi se intampla mie toate astea? De ce fac intotdeauna astfel de alegeri? De ce toti pleaca de langa mine atunci cand incep sa spun ca vreau si altceva?”.

2. Provocam anumite situatii.

Ca sa fiu mai explicita voi da un exemplu: se poate ca un sef sa fie vazut ca bland de un angajat care i-a descoperit coarda sensibila si i se adreseaza exact cum ii place lui sau, dimpotriva, sa fie vazut ca foarte rigid de un angajat terorizat de ideea autoritatii si care, prin atitudinea lui mereu umila, poate provoca un comportament autoritar din partea sefului. Ca urmare, in primul caz, angajatul ar putea spune ca nimereste intotdeauna sefi foarte de treaba iar in al doilea caz, angajatul ar putea spune ca nimereste intotdeauna sefi rigizi. Depinde, in cazul fiecaruia, ce comportament provoaca la cel din fata lui.

Mai concret, un tip de personalitate implica un anumit tip de raspuns. Firesc, tipul de raspuns depinde si de personalitatea celui care raspunde. Poti emite un acelasi semnal si poti primi raspunsuri diferite. Personalitatile accentuate insa tind sa primeasca, de la mai multe persoane, cam acelasi tip de raspuns. Astfel, persoanele dependente vor avea in jurul lor in permanenta oameni care sa le spuna ce sa faca; personalitatile negativiste vor atrage oameni care sa le confirme NU-urile; personalitatile agresive vor gasi intotdeauna motive pentru a se implica in conflicte s.a.m.d.

3. Este importanta atentia pe care o acordam unui anumit tip de experiente.

Daca suntem mai atenti la problemele noastre de o anumita natura (de exemplu: ne centram in mod special pe relationarea noastra deficitara cu autoritatea, la dificultatile de a ne face prieteni, la pierderile pe care le avem in viata) vom avea tendinta sa spunem ca se repeta acel gen de experiente. Astfel, lucrurile devin importante in functie de atentia pe care le-o acordam.

4. Cautam situatii care sa ne puna in fata experientelor familiare.

Noi suntem obisnuiti cu un anumit mod de a trai, cu anumite obiceiuri care, chiar daca nu sunt neaparat cele mai bune si stim asta, le alegem in favoarea altora considerate eficiente doar pentru ca ne-am obisnuit cu acel mod de a trai.

Ce ne impinge sa facem anumite alegeri si sa ne centram mai mult pe anumite tipologii de oameni?

Spre exemplu, d-na Z se afla mereu in situatia de a alege un partener de viata violent. Este vorba aici de incercarea ei de a recrea un context din trecut in care sa puna in scena si sa rezolve problemele pe care nu le-a rezolvat in copilarie cu tatal abuzator. Subconstientul ei vrea sa ii demonstreze ca poate face fata, ca poate fi puternica, ca il poate face sa inteleaga ca violenta nu este cea mai buna solutie sau ca poate schimba o astfel de tipologie de om dar ajunge ca de fiecare data sa esueze in incercarile ei si sa realizeze ca nu asta este drumul ei.

Pe de alta parte, ea a fost atrasa de o persoana familiara ei, un barbat care seamana cu tatal ei. Chiar daca nu e cel mai bun mod de a-si trai existenta, in violenta, este cam singurul mod in care ea a invatat sa traiasca si care, in mod paradoxal, ii ofera o stabilitate.

Cum facem sa nu mai ajungem in aceste situatii critice si sa facem alegerile potrivite?

Iata o serie de metode:

– este foarte important sa stim care ne sunt nevoile si ce fel de persoane dorim sa avem langa noi – este vorba aici nu doar de partenerul de viata ci si de colegi, prieteni, confidenti;

– ca niste observatori obiectivi este foarte important ca uneori sa observam ce este asemanator, ce se repeta in contextele de viata asemanatoare cu care ne confruntam – la prima vedere pot parea difuze sau inexistente asemanarile dar cu siguranta, daca privim mai atent, exista ceva care se repeta;

– sa gasim echilibrul intre instinct si ratiune – daca suntem atrasi de o persoana sau simtim ca o alegere este mai buna decat alta nu trebuie sa negam ceea ce simtim si sa fugim ci sa punem in balanta puntele pozitive cu cele negative ale viitoarei alegeri.

Unii oameni trec print-o serie de experiente tragice care se repeta si care ii fac sa isi puna intrebarea “De ce am parte eu de asa ceva? De ce mi se intampla numai mie?”. Ma refer aici la acele experiente care nu pot fi trecute cu vederea si fata de care, aparent sau nu, persoana in cauza nu are nici un control: nu poti controla si nu iti doresti sa fii in mijlocul actiunii in cazul unui dezastru natural sau sa vezi cum cei dragi tie parasesc aceasta viata trecand prin suferinte mari. In aceste cazuri nu ne ramane decat sa acceptam ca este vorba despre adevaratele lectii de viata care trebuiesc invatate. Practic este vorba de experiente peste care nu putem trece usor si se repeta tocmai pentru a ne face mai rezistenti si mai capabili sa fim pregatiti in viitor, intr-o situatie asemanatoare.

Dupa unii ne nastem cu o karma si trebuie sa indeplinim, pe acest pamant, o misiune. Aceasta pare sa fie una dintre modalitatile prin care ne putem da explicatii logice la lucrurile ilogice care ni se intampla. Multi ajung sa spuna: “Asta imi este menirea!” si numai ei stiu de ce si cum au ajus la aceasta concluzie care, desi pare spusa de un om resemnat, este spusa de un om puternic care a invatat, pana la urma, sa accepte.

Acceptarea ca atare a experientelor care se repeta si pentru care nu gasim explicatii logice ramane, pana la urma, cheia depasirii situatiilor dificile si in ea sta puterea de a trece prin viata intr-un mod demn astfel incat, la finalul ei, sa putem avea multumirea ca am trait-o din plin si am invatat ceva. Aceasta nu exclude analiza situatiilor la care suntem expusi in mod repetat si corectarea, daca este cazul, a propriilor obiceiuri care atrag raspunsuri asemanatoare.

 

 

Din viata By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Stresul, o problema a zilelor noastre

Zgomot, agitatie, aglomeratie, presiune, temperatura scazuta sau prea ridicata, zile mohorate sau mult prea insorite… toti sunt factori care pentru unii sau altii pot deveni la un moment dat stresanti.

Stresul este o problema care afecteaza pe fiecare dintre noi intr-o masura sau alta. Nu exista om care sa poata afirma ca nu a trait o stare de agitatie sau de nemultumire asociata unui sentiment de supraincarcare si de dorinta de a scapa de sarcinile care-l preseaza.

Definitia stresului poate fi data de fiecare dintre noi, cei care am trait mai mult sau mai putin momente de stres si care, in functie de problema reflectata, il simtim mai pregnant sau nu.

Exista persoane dependente de stres care, atunci cand nu-l resimt la o anumita intesitate, il cauta si isi organizeaza viata in asa fel incat sa ajunga in starea respectiva.

Exista insa si persoane care nu pot trai cu povara unei supraincarcari emotionale, profesionale sau de alta natura si care fie se streseaza mai mult incercand sa scape de cauzele care au declansat stresul fie revin usor si fara foarte mult efort la starea de relaxare prin neimplicarea sau evitarea situatiilor care stiu ca le fac rau.

Dupa cum se stie, un anumit nivel de stres este benefic prin faptul ca pune omul in miscare, il activeaza, il sustine in tendinta lui de crestere pe scara valorilor sociale si nu numai. Problema se pune atunci cand nivelul stresului depaseste o limita de suportabilitate si incepe sa macine nu doar psihicul dar si fizicul omului.

Ce trebuie facut in acest caz?

  • Activitatea organizata este una dintre cheile evitarii stresului atat la serviciu cat si in oricare alt domeniu al existentei. Atata timp cat omul poate controla ceea ce face si isi poate organiza existenta poate trai intr-un oarecare confort. Dar, cum acest lucru nu poate fi intotdeauna posibil, este de preferat o anticipare a situatiilor ipotetic neplacute care ar putea aparea si a modului de actiune in aces caz.
  • Planificarea concediilor si a zilelor libere in care sa va desprindeti de activitatile rutiniere si sa va relaxati este binevenita – pentru ca si rutina poate fi o cauza a stresului.
  • Constientizarea elementelor care favorizeaza stresul si evitarea acestora; in cazul in care situatiile provocatoare de stres nu pot fi evitate din diferite motive, puteti lucra cu imaginatia voastra si in acelasi timp cu psihicul vostru, programandu-va la un raspuns mai pozitiv care sa implice un consum mai mic de energie si, de asemenea, un stres mai mic.
  • Acceptarea ca atare a acelor situatii limita in care stresul este evident si practic de neinlocuit. Daca gandul ca mai exista si alte persoane care au trecut, trec si vor trece prin asta va face bine, puteti gandi si in felul acesta. Practic, in acele momente critice prin care trecem, fiecare dintre noi, suntem intr-o legatura invizibila cu multi altii care trec prin aceleasi emotii si stari.
  • O buna cunoastere de sine ca si o buna cunoastere si acceptare a limitelor proprii este foarte importanta in tolerarea si detasarea de situatiile stresante sau potential stresante.

Lupta cu stresul sau cu factorii stresanti  nu ne ajuta deloc. Putem mai degraba sa devenim prietenii acestora acceptand ca fac parte din viata sau, daca nu este posibil sa ii acceptam, ne putem acomoda cu ei punand in actiune capacitatile cele mai deosebite ale psihicului nostru astfel incat factorii care provoaca stresul sa nu puna stapanire pe viata noastra.

Despre el si ea By Ramona-Paula Axenti 8 Comments

Alegerea partenerului de viata

DSCN2273
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti… spune povestea in care zana buna se casatoreste cu printul salvator. Povestile ne lasa sa visam, sa ne imaginam ca atunci cand vom ajunge mari ne vom casatori si noi cu un print/o printesa.

Cand inaintam in viata insa ne dam seama ca lucrurile nu sunt atat de simple. Legam prietenii, ne indragostim, iubim, suntem dezamagiti, o luam apoi de la capat s.a.m.d. Si astfel ajungem la un moment dat sa ne intrebam “Cum e mai bine?”, “Care alegere ar fi cea mai potrivita pentru mine?”, “Este bine ca am spus “Da!”?”

Alegerea partenerului de viata este, ca orice alegere, una legata de nevoile pe care le avem in acea perioada a vietii noastre. Daca ne place aventura, ne alegem un partener cu care sa putem calatori in cele mai neasteptate colturi ale lumii. Daca ne dorim copii, ne luam un partener care sa iubeasca copiii. Daca ne dorim sa oferim afectiunea noastra, ne luam un partener caruia sa ii placa sa fie alintat, cocolosit etc.

Daca vorbim de dezamagiri si asa numitele “esecuri in dragoste”, desi de fiecare data in aceste cazuri se tinde sa se caute un vinovat, acestea nu au la baza neaparat o greseala a unuia dintre parteneri. Nici despartirile, nici divorturile nu au un vinovat. La baza acestora stau nevoile fiecaruia dintre parteneri. Poate parea ciudat cand ea, o tanara dornica de a-si gasi jumatatea este cea care renunta la el, barbatul care pana acum i-a oferit tot ce si-a dorit, i-a stat intotdeauna la dispozitie, a ascultat-o si i-a fost mereu aproape la bine si la greu. De cele mai multe ori tindem sa spunem ca astfel de persoane nu au nimic in cap, ca nu stiu ce vor si sa le gasim vinovate.

Daca e sa analizam insa credintele care stau la baza alegerilor, in cazul de mai sus, putem descoperi ca ea traieste dupa credinta ca “Sotul ideal este cel care face pe durul.” sau ca “In dragoste e important sa mai si pierzi.” si iata de unde refuzul arzator de a mai continua o relatie care parea ideala.

In cazul expus insa explicatia este doar de suprafata. Exista multe alte legaturi care se pot face daca analizezi o relatie in adancurile ei si cand spun “adacuri” ma refer la gandurile si convingerile cu care traiesc fiecare dintre parteneri, la nevoile lor, la familiile lor, la educatia primita si la interpretarile pe care fiecare dintre ei le-au dat evenimentelor din vietile lor in familia naturala, la valorile care stau la baza alegerilor lor. Daca tinem cont de aceste lucruri devine evident faptul ca alegerile in general si alegerea partenerului de viata in special este diferita de la om la om si poate oricand surprinde.

E usor sa spui “Saracul baiat, a fost respins.” si sa nu privesti si partea ei de adevar. Fiecare om este unic, fiecare simte diferit, crede diferit si are nevoi diferite si in functie de acestea face alegeri diferite de ceilalti.

Exista persoane care simt ca traiesc atunci cand se cearta si se impaca la nesfarsit si care, firesc, au credinta ca “Viata e frumoasa atunci cand treci prin emotii extreme.” Acestia nu vor putea trai niciodata langa o persoana calma, calculata, care fuge de scandal.

Peste ani, nevoile se pot schimba. Omul se schimba; evenimentele din viata lui l-au facut sa se aseze sau, dimpotriva, sa doreasca sa traiasca viata la maxim daca a considerat ca pana atunci nu a facut tot ce si-a propus si nu a experimentat suficient. Pornind de la acest principiu pot afirma ca exista si situatii cand, in functie si de capacitatea de acceptare sau chiar de iertare a unora, pot sa reinnoade o relatie de la un alt nivel, mult mai matur.

Poate unii se intreaba, pornind de la afirmatia ca nevoile se schimba, daca este posibil sa traiesti o viata langa aceeasi persoana. Sigur ca este posibil pentru ca “sufletele pereche” care raman “pereche” pana la finalul existentei lor pamantene au nevoi care se completeaza perfect astfel ca in orice moment ei pot raspunde unul altuia iar raspunsul la nevoile celuilalt vine natural, fara efort, fara cenzura. In acest caz, relatia care a crescut atat de mult si formeaza un tot, ii ajuta pe fiecare dintre cei doi parteneri sa nu mai aiba nevoie de cuvinte pentru a mentiona ce asteptari are de la celalalt.

Din viata By Ramona-Paula Axenti 2 Comments

Cum ne gasim fericirea

DSCN2273
“Orice as face nu reusesc sa fiu fericit!”, “Nimic nu ma multumeste!”, “Totul imi merge prost!” sunt doar cateva afirmatii pe care le auzim destul de des. Ne aflam mereu in cautarea fericirii. Dar unde o putem gasi? Cum putem fi fericiti daca nu avem bani sa ne platim datoriile, nu avem libertatea de a face tot ce dorim oricand dorim, nu avem, nu putem, nu stim… si tot ce avem sunt doar o suita nesfarsita de NU-uri.

Cuvantul “fericire” reflecta doar o stare a ceea ce insemna de fapt multumire, echilibru, satisfactie. Cum ar fi sa o tinem din petrecere in petrecere, sa mancam mereu doar felul de mancare preferat, sa bem mereu aceeasi bautura preferata sau sa fim mereu in extaz? Cu siguranta ni s-ar acri de atata fericire si am cauta si partea mai putin frumoasa a vietii pentru a putea savura momentele placute care apar ulterior.

Ca urmare, problema care se pune este ce cautam: fericirea sau echilibrul intre placere si neplacere , fericirea sau multumirea?

Ce ne poate ajuta sa fim din ce in ce mai liberi, mai multumiti, mai relaxati sau sa ne facem viata mai frumoasa in fiecare zi?

Exista o serie de metode simple pe care, daca le vom pune in aplicare, cu siguranta vom putea sa ne usuram de povara NU-urilor, sa ne facem viata mai frumoasa si chiar sa avea ocazia sa ne intalnim atat cat trebuie cu momentele de fericire mult dorite:

  • evitarea, pe cat posibil, a gandirii absolutiste de tipul “totul sau nimic”, a generalizarilor (“intotdeauna”, “niciodata”), a tendintei de concentrare asupra aspectelor negative ale vietii si a desconsiderarii aspectelor pozitive, a tragerii unor concluzii pripite;
  • rezervarea unor clipe doar pentru noi in fiecare zi, in care sa fim doar noi cu noi si in care sa facem ce dorim – putem practica, spre exemplu, o metoda de relaxare care stim ca da roade (metodele preferate se diferentiaza de la om la om), putem viziona un serial preferat, putem citi o carte care sa ne incante sau ne putem rezerva 15-30 minute zilnic pentru o plimbare in care sa ne punem in legatura cu intreaga noastra fiinta;
  • sa fim atenti la lucrurile “marunte” si sa ne bucuram de ele; spre exemplu, simplul fapt ca bem cafeaua din ceasca preferata ne face sa ne simtim bine sau faptul ca am organizat unele lucruri altfel in casa, de asemenea, ne da o stare diferita, mai buna;
  • trairea la maxim a fiecarui moment – chiar si evenimentele mai putin fericite pot fi transformate in evenimente fericite prin simplul fapt ca le traim si le simtim cu adevarat, ne implicam in rezolvarea lor cu toata fiinta noastra; astfel, boala, durerea, pierderea, pot fi evenimente marcante care, odata ce ne-am implicat cat am putut de mult in rezolvarea lor putem simti acea multumire si fericire ca am facut tot ce era omeneste posibil;
  • gasirea echilibrului in toate aspectele viatii noastre – emotional, profesional, familial, social – atat in cadrul fiecarui separat cat si in ansamblul lor; este important sa stim cata importanta are fiecare aspect in viata noastra si cata energie si atentie merita sa investim pentru el, la fel cum este important ca fiecare aspect in parte sa se afle in echilibrul care sa ne multumeasca;
  • fericirea noastra tine si de fericirea celorlalti; ca urmare, atata timp cat vom trai cu multumirea ca am putut ajuta un om sau am putut sa-i oferim ceva ce are nevoie si-l face fericit, putem sa ne declaram si noi fericiti.

Fericirea este o stare, o emotie. Emotia succede gandul iar gandul este rezultatul procesului nostru de constiinta. Daca constientizam natura gandurilor noastre si ne straduim ca acestea sa se mentina intr-o stare de echilibru astfel incat gandurile negative sa nu ia locul gandurilor pozitive iar gandirea sa reflecte si sa accepte realitatea asa cum e, in echilibrul in care se afla ea, vom putea afirma ca am gasit acceptarea si multumirea de care avem nevoie pentru a ne declara satisfacuti si chiar fericiti.

Cine sunt eu?

Este o diferență între cine suntem și cum ne-am transformat ca urmare a factorilor de mediu sau a influenței pe care …

Emoții vechi și noi

Observăm uneori cum copiii noștri trec prin dificultăți de natură emoțională asemănătoare cu cele prin care am trecut …

Rana respingerii

Rana respingerii, ca și cea a abandonului vine cu credința că nu ești bun, că ar trebui să fii într-un fel ca să …