Blog

Daca in prima faza suntem socati, furiosi, tristi cu privire la turnura pe care a luat-o viata noastra in aceasta perioada vine momentul ca, la un moment dat, sa negociem cu noi si sa vedem ce putem face astfel incat sa ducem mai usor lipsirea partiala de libertate pe care o simtim atat de acut.

Un mod prin care poate fi vazuta izolarea pentru a fi mai putin impovaratoare este acela de a invata sa o privim cu ochi buni. Astfel, asezati fiind la casele noastre, invatam sa traim mai mult in prezent, sa ne indreptam mai des atentia catre ceea ce avem si mai putin spre ceea ce ne lipseste, sa fim recunoscatori pentru lucrurile bune din viata noastra. De asemenea, incepem sa vedem in lucrurile care ni se pareau obisnuite si care credeam ca ni se cuvin, lucruri marete pe care sa le apreciem la adevarata valoare. Astfel, intalnirile cu prietenii, cu familia, iesitul la o terasa,  plimbarile, vacantele sunt mult mai pretuite acum decat in trecut.

Sanatatea si libertatea au devenit lucrurile cele mai de pret. Daca am alergat mult timp doar dupa bani, crezand ca doar ei ne pot aduce fericirea, constatam acum ca cele mai de pret lucruri sunt tocmai cele care nu se cumpara cu bani.

Avem ocazia acum sa fim mai mult timp cu noi insine, sa ne cunoastem mai bine, sa ne constientizam propriile neputinte, sa exersam autocontrolul invatand sa imblanzim copilul furios, nerabdator, frustrat sau neputincios din noi, sa exersam gandirea rationala prin care, recunoscand toate aceste emotii, sa identificam resursele si capacitatile de a trece cat se poate de bine peste aceasta perioada. La ce folos sa adaugam mai multa anxietate, neincredere, sa aratam cu degetul vinovatii? Putem avea control sigur doar asupra propriilor noastre actiuni si este important sa gasim acele actiuni care depind de noi si, mai ales, sunt in puterea fiecaruia din noi ca sa ne fie mai bine.

Izolarea ne face mult mai constienti de necesitatea de a fi impreuna si odata cu asta, de importanta de a fi aproape sufleteste de ceilalti, chiar daca nu fizic, de a vorbi cu ceilalti si chiar de a invata sa cerem ajutorul: pornind de la sfaturi la lucruri de care avem imperativa nevoie. Aceasta perioada ne da ocazia sa exersam mai mult calitati ca: empatia, altruismul, disponibilitatea, generozitatea, umanitatea pe care, in zarva vietii, le punem in practica poate mult prea putin.

In aceasta perioada, unii dintre noi reseteaza prioritati si identifica aspectele cu adevarat importante in viata lor, realizeaza ca pot trai mai bine cu mai putin si ca pot gasi fericirea in lucruri mici. Altii reiau proiecte blocate de mult din cauza lipsei timpului, incep unele noi sau se folosesc de timpul petrecut acasa pentru a se implica in diferite hobby-uri.

Aceasta perioada ne face sa devenim modesti, capabili sa acceptam ca nu suntem invincibili. Viata este imprevizibila iar acum suntem mai constienti de acest lucru decat am fost de obicei. O parte dintre rezultatele actiunilor noastre au fost si sunt sub controlul nostru, altele nu iar asta nu ne impiedica sa facem tot ce tine de noi sa trecem mai usor peste aceasta perioada provocatoare.

O alta lume – cum ma adaptez la statul acasa

Evenimentele actuale ne-au schimbat pe toti, la nivel global, si continua sa ne schimbe. Ne schimba obiceiurile, felul de a privi lucrurile, starea generala si implicit atitudinea fata de viata. Voi raporta la modul in care am trait si traiesc personal evenimentele curente.

Daca e sa urmaresc stadiile in care ne raportam la un stres major/trauma, la inceput, recunosc, am luat oarecum in ras riscul (clar, negarea si-a spus cuvantul), dupa care, vreo doua-trei zile am fost destul de furioasa si iritata din cauza ca am realizat ca nu e de gluma: riscul este major si, in cazul in care doresc sa nu contribui negativ la starea de fapt se impune sa imi schimb rutina zilnica si sa petrec muuulte zile in casa, in aceeasi formula de 3/4 (sotul e nevoit sa mai iasa). Timpul dedicat familei mi s-a parut intotdeauna foarte important iar in zilele aglomerate mai ales intotdeauna ma incerca un sentiment de vinovatie din cauza ca nu petrec prea mult timp cu cei mici . De data aceasta insa, fiind o situatie impusa, nu imi place sa recunosc, dar mi-am cam varsat nervii pe ei in primele zile. La mine, stadiul tristetii a fost impletit cu negarea – cand nu eram iritata, mai primeam cate o intrebare din partea Ioanei: “Mama, de ce esti trista?”.

Apoi, cand am realizat ca nu am alta solutie, am inceput sa derulez in cap avantajele statului acasa. Inafara faptului ca presupune un act de responsabilitate, am incercat sa vad care sunt lucrurile pe care le pot castiga pe plan personal atunci cand stau acasa. Acum simt ca as fi in stadiul de acceptare relativa si spun “relativa” pentru ca stiu ca vor mai exista momente de dificultate in care sa imi zic ca “Nu mai pot!” insa am speranta ca aceste momente vor fi putine. Creierul are nevoie de timp pentru a se obisnui cu situatii neplacute aparute brusc, cu stresul major, frica normala acum si cu limite impuse/autoimpuse, asa incat sunt constienta de importanta acceptarii faptul ca voi mai trece prin momente in care imi va fi greu.

Si acum, pentru ca tot am ajuns in stadiul acesta, relativ salvator, va voi vorbi despre ce descopar in aceste zile si despre cum ma adaptez unui stil de viata diferit decat cel de pana acum, in care timpul este petrecut in special acasa:

• Voi incepe cu ce fac chiar acum: scriu – imi place sa scriu dar nu intotdeauna am timp pentru asta si mai ales inspiratie (acum le am pe amandoua) – si, impartasind cu voi aceste ganduri, sper ca pot fi si de folos. In plus, scrisul este un act terapeuti in sine – ma ajuta in aceste momente sa ma eliberez de stres.
• Clar, valorific timpul dedicat familiei si copiilor in special: jucam jocuri propuse de ei, ii invat unele pe care de mult ma roaga sa ii invat pentru ca stiu ca imi plac si le-am starnit curiozitatea (table si Rummy) – ma folosesc de acestea ca sa fac si putina matematica aplicata cu Radu (7 ani): “Vezi ce importanta e matematica? Daca nu ai sti matematica, nu ai putea sa joci…”. Sigur, il ajut pe Radu la lectii. In plus, se gasesc jocuri online in care pot fi aplicate cunostintele didactice.

Dansam, facem miscare, cautam bancuri, ghicitori, facem glume si ne amuzam impreuna, privim fotografii si derulam amintiri. Aceasta atitudine ne ajuta si mai mult in cresterea coeziunii si crearea unei stari de bine, foarte importanta pentru sanatate.

Avem si activitati practice, arta, bucatarit (incerc retete noi), implicarea in sarcini casnice. Invatarea implicarii in sarcini casnice este foarte importanta in special pentru copii, in exersarea unor deprinderi sanatoase si a responsabilitatii. Recunosc ca pana acum, ca sa sar peste miorlaielile obositoare si rezistente, preferam sa fac eu in locul lor diferite treburi – acum am timp sa ma tin de ei sa finalizeze ceea ce pot face singuri.

Foarte importante sunt dicutiile cu copiii pe tema situatiei actuale. Nu neglijez faptul ca si ei sunt afectati, ca si mine si sotul meu de evenimentele curente. Noi suntem o familie destul de activa iar natura ne este un mare generator de energie. Pentru noi sunt rare zilele petecute in casa. Profitam intotdeauna de zilele frumoase ca sa stam cat mai mult in aer liber iar izolarea in casa pentru oameni ca noi si mai ales intr-o astfel de perioada este foarte dificila. Cu Ioana, care datorita varstei (12 ani) este mai constienta, discutam la un nivel mai inalt, expicandu-i seriozitatea situatiei, evitand stirile tragice, pentru a nu o panica; cu Radu, care de multe ori pune aceeasi intrebare, parca in dorinta de a ne testa: “Dar noi cand mai iesim afara?!”, e mai complicat, insa a inteles si el ca e important sa avem grija de sanatatea noastra si ca in aceasta perioada iesitul afara nu ne-ar face bine. In plus, regula e regula, trebuie respectata.

In momentele mai incarcate emotional, ma retrag un pic in alta camera, ma reglez si apoi revin alaturi de copii. In cazul in care ei observa (Ioana exprima mai mult decat Radu), nu neg ca sunt si eu afectata, la fel ca si ei, punand accent pe faptul ca e o situatie pentru care se va gasi in final o solutie, care va trece si ca e important ca suntem impreuna si ne avem unii pe altii.

• Citesc mai mult decat pana acum, in special carti de specialitate si ma perfectionez cat pot de mult sa imi imbunatatesc stilul de lucru – cel putin in meseria mea, dar sunt sigura ca si in altele, este foarte important. Gasesc raspunsuri la unele framantari ale mele dar si ale unor persoane care mi-au solicitat ajutorul si uneori, datorita acestui fapt, parca ma simt chiar mai desteapta si mai sigura pe mine!

Daca pana in prezent ma cam feream de sedintele online, acum simt o asa mare bucurie ca exista aceasta posibilitate si pot oferi un sprijin si in acest mod!

• Exercitiile fizice ma ajuta sa recuperez din lipsa de miscare obisnuita si sa imi mentin corpul cat de cat alert si sanatos.
• Ma dezvolt personal. Atunci cand ma voi simti coplesita de “prea multe intalniri”, imi voi aminti cum e sa trebuiasaca “sa ma feresc de ceilalti”, sa fie necesar sa nu ma vad cu nimeni fata in fata, sa apreciez mai mult socializarea, apropierea si aglomeratia din parc.

Sunt mai atenta si sa zambesc cu mai multa bucurie razei de soare care intra pe geam si ma bucur mai mult de ciripitul pasarelelor. Poate ca voi practica mai des sedintele de mindfulness in cabinet, pentru constientizarea starii prezente – par mai utile ca oricand.

Imi exersez mai mult rabdarea, mai ales atunci cand apare plictiseala si simt ca timpul de stat in acelasi mediu e prea lung. Indicatia: “Va trece si asta.” pe care le-o repet deseori persoanelor care apeleaza la sprijinul meu cand apare starea de panica in fata unor evenimente neplacute, mi-am integrat-o destul de bine si eu si e foarte linistitoare zilele acestea. De asemenea, ma ajuta amintirea momentelor frumoase din trecut si imaginarea celor placute care sper ca vor veni.

Vorbesc cu emotiile mele – neliniste, teama, anxietate si le calmez, timpul petrecut acasa, in izolare, fiind un bun prilej de dezvoltare a unor deprinderi noi. Si in aceasta situatie folosesc o fraza pe care deseori le-o spun oamenilor din cabinet: “Fiecare situatie neplacuta prin care treceti este una in care va puteti exersa autocontrolul.” pentru ca da, noi suntem responsabili de modul in care gestionam emotiile si de atitudinea pe care o avem asupra evenimentelor.

Ma folosesc de acest timp pentru a-mi reseta prioritatile si pentru a intelege mai bine care sunt cele mai impotante aspecte ale vietii. Desi stiam, mi se reconfirma faptul ca pot trai cu mai putin si pot gasi fericirea si in lucuri marunte. Intotdeauna am luat dificultatile ca si provocari din care am de invatat ceva despre mine, lucru pe care-l spun si in cabinet celor care cauta sprijin; si acest virus il iau ca pe o provocare si ca pe un mare hop peste care si eu, alaturi de ceilalti, putem trece dar care sigur va lasa in noi niste urme si depinde si de noi ce tip de urme va lasa: urme de furie, revolta sau urme de intelepciune.

Mi se confirma si faptul ca umilinta nu este un defect, este o virtute. Cand spun “umil”, nu ma refer la sentimentul de inferioritate, interpretare data in ultimii ani, cat la a privi obiectiv situatia si a accepta starea de fapt: “Da, imi este frica, este normal sa imi fie frica in aceste conditii si stiu ca unele lucruri sunt inafara controlului meu.”. Imi ramane sa ma rog si sa fac tot ce este necesar pentru a-mi pastra echilibrul si sanatatea in aceste conditii.

Imi exersez autocontrolul si in ce priveste alimentatia – stand acasa ma trezesc deseori in fata frigiderului sau a dulapiorului cu dulciuri. Aman constient, cat pot, mancatul compulsiv si fara a avea senzatia de foame, care m-ar scoate din aceasta izolare cu muulte kilograme in plus. Am observat ca daca trec de primul sfert de ora, mai pot sa rezist pana la masa urmatoare.

Acelasi autocontrol imi e util si in privinta butonarii telefonului mobil mai mult decat este necesar (pentru a lua legatura cu persoanele dragi si a fi corect informata); televizorul nu ma tenteaza in general si nu stau cu el deschis decat daca am de urmarit ceva anume.

• Foarte necesara imi este, in aceasta perioada, organizarea, planificarea sarcinilor zilnice, a unei rutine. Pentru mine ar fi foarte dificil sa ma trezesc dimineata si sa ma intreb “Oare azi ce voi face?” Cu o zi inainte, daca nu chiar mai multe, stiu exact ce urmeaza sa fac. In acest fel simt ca am un oarecare control asupra lucrurilor.
• Ma folosesc de ritmul mai lent. In general fac totul pe fuga, incercand sa cuprind cat mai multe sarcini intr-o zi si acest lucru, chiar daca imi place, devine obositor uneori. Desi intotdeauna am fost atenta sa imi dedic putin timp mie si nu m-am neglijat in favoarea altor lucruri care am stiut ca mai pot astepta sau nu sunt atat de importante, am simtit in ultima vreme ca imi pierd un pic controlul in caruselul vietii, responsabilitatile cresteau si se tot multiplicau.
• Pastrez rutina unor activitati: gatit, curatenie, exercitii fizice, sedinte online, ajutor la teme, citit, jocuri recreative, vizionarea unui serial inainte de culcare etc., mai putin iesiri in aer liber, cu care eram forte obisnuita.
• Comunic cu cei dragi mai mult – la telefon, prin mesaje sau video – suportul social este foarte important in aceasta perioada.
• Am observat in timp cum forta universului parca conlucreaza cu mintile noaste, asa ca voi scrie si asta aici: descopar iar cat este de important sa am grija ce imi doresc – mi-am dorit unele lucruri pe care acum le traiesc din plin; recunosc, nu as fi dorit sa fiu obligata sa le traiesc in acest fel si din aceste cauze. Nu ma voi opri din a-mi dori, insa voi avea mai multa grija ca dorintele mele sa nu vina din emotii negative cat din cele ale implinirii unor nevoi firesti si sa se materializeze in actiuni asupra carora am control, pe care le voi folosi sa schimb lucrurile in directia dorita si intr-un mod sanatos pentru mine dar si pentru ceilalti.

Ce NU FAC in aceasta perioada: nu privesc la stiri mai mult de 2 ori pe zi. Stiam, dar practicand asta, m-am convins o data in plus ca, fiind oarecum “departe” de realitatea care, sunt constienta ca e cruda pentru unii, canalizandu-mi mai bine si cu folos energia pentru lucruri care imi sunt utile si sub control direct, imi este mult mai bine psihic si sper, ca un folos secundar dar foarte important mai ales acum, imi si intaresc sistemul imunitar datorita unui psihic care lucreaza in favoarea si nu importiva mea.

Uneori ma ia spaima, tristetea si deznadejdea, mai ales cand vad unele stiri negative; ma pun in pielea celor greu incercati (bolnavi, cadre medicale si familiile lor) si apoi, raportand totul la mine, ma bucur ca ai mei dragi sunt sanatosi (sper ca asa sa si ramana) si ca nu am de facut altceva decat sa stau acasa. Comparativ cu situatia acestora, as putea spune ca sunt in vacanta, deci nu am de ce sa ma plang. Cum ar fi sa stau pe un pat de spital cateva saptamani sau doua saptamani izolata intr-o camera mica cu 4 pereti? Noi, cei care stam acasa, chiar nu avem motive foarte serioase sa ne plangem! Totul e sa fim responsabili!

Ca prima concluzie, cred ca pentru noi, cei care stam acasa si nu avem oameni dragi aflati in dificultate, privind aceasta perioada cu acceptare, daca reusim sa trecem cu bine, fara complicatii din punct de vedere al sanatatii, lucru care depinde in principal de noi, este posibil sa ne amintim de “statul acasa” ca de acel timp in care am setat viata pe modul lent si am dat atentie aspectelor cu adevarat importante ale ei: noi insine, cei apropiati si am facut “chestii” pe care nu le-am fi facut atat de mult si intens decat poate in scurtele vacante de vara.

In Dictionarul limbii romane, iertarea este definita ca “eliberarea cuiva din robie; scapare a cuiva de ceva“. Psihologic insa, faptul ca il eliberezi pe celalalt inseamna ca te eliberezi pe tine. Povara dusmaniei, urii, furiei, resentimentelor se ridica si sufletul ramane curat, despovarat.

Cand dusmanim pe cineva suntem legati de acea persoana, ne gandim la ea mult, uneori gandurile ne invadeaza, suntem “obsedati” de celalalt, de resentimente si ganduri razbunatoare. Daca actiunile lui ne-au provocat durere, indiferent ca e fizica sau sufleteasca, avem tendinta de a-i dori acelasi lucru: “Sa il doara si pe el, ca doar asa va intelege ce rau mi-a provocat.“.

Nu luam in seama insa o serie de aspecte importante care, ignorate, pot face mai mult rau relatiei dintre doua persoane:

– celalalt, de cele mai multe ori, nu face cu intentie o actiune sau o alegere, ci doar pentru ca asa a considerat el in acel moment ca e mai bine;

– celalalt a ales sa faca un lucru care noua ne-a cauzat neplaceri fiinca s-a gandit doar la el, neglijand ceea ce poate provoca in noi, neavand nici un scop in vatamarea sufletului sau corpului nostru;

– actiunea celuilalt cauta sa ne semnaleze o problema de comunicare.

Faptul ca luam personal o serie de actiuni ale celuilalt face parte de multe ori din viziunea noastra asupra lucrurilor si nu are legatura cu alegerile celorlalti. Dimpotriva, uneori altii au intentii bune iar noi le putem vedea exact pe dos si aici putem vorbi de puncte diferite de vedere cu privire la un lucru.

Framantarile, durerea sufleteasca, ura sunt insa sentimente care ne macina si care ne pot cauza rani interioare care ajung sa ne imbolnaveasca fizic si psihic. Ce e de facut pentru a scapa de durerile ascunse:

– uneori e indicat sa discutam cu cel fata de care simtit aceste sentimente, sa clarificam intentiile lui si sa iertam – iertarea vine in acest caz firesc, se simte ca o eliberare, ca o piatra pe care o caram si de care ne-am eliberat;

– alteori, cand resentimentele noastre sunt generate de egoismul cras al celuilalt sau chiar de intentia lui clara de a ne face rau, e important sa intelegem vulnerabilitatea celuilalt, faptul ca lipsa lui de empatie si intelegere care cel mai probabil sunt rezultatul propriilor lui suferinte interioare l-au dus la comiterea unor fapte josnice.

Cum sa iertam in momentul in care intelegem ca faptele celuilalt au fost clar indreptate catre noi, cand am vrea si poate incercam sa ii spunem celuilalt ca actiunile lui ne provoaca suferinta si nu ne putem face auziti, intelesi, acceptati, ba chiar uneori ne trezim ca sentimentele noastre sunt luate in ras, criticate, considerate un act de vulnerabilitate si calcate si mai mult in picioare? Este momentul in acest caz sa ne eliberam pe noi. Asteptarea ca celalalt sa inteleaga ce simtim, sa ne respecte sentimentele, este o asteptare pe care noi nu o putem controla. Ceea ce face celalalt cu ceea ce i-am comunicat sau nu tine de dorintele lui, de valorile lui, de modul cum vede el viata, de caracterul lui. Ceea ce putem noi face este sa ne schimbam pe noi, sa ne resetam asteptarile, sa poposim asupra noastra,  sa ne intelegem propriile nevoi si sa avem compasiune si intelegere fata de ele. Noi suntem singurii care ne putem intelege cel mai bine si ne putem da ceea ce asteptam sa ne dea ceilalti. Atunci cand vom face asta ne vom putea ierta in primul rand pe noi pentru ura si inversunare si vom putea privi chiar si spre celalalt cu compasiune. Doar schimband perspectiva si asteptarile ne vom putea vindeca de ura si resentimente si vom putea trai linistiti si impacati.

Iertarea in esenta sa reprezinta impacarea cu sine, “eliberarea din robie” a sinelui personal si gasirea acelei paci interioare de care aveam nevoie pentru a fi bine cu noi insine.

Evident, daca un rau se intampla constant, daca celalalt provoaca constant agresiuni asupra noastra, e necesar sa invatam sa ne aparam, sa punem limite sanatoase si sa nu permitem acest lucru. Aici nu mai este vorba de iertare, cat de a sti sa ne aparam, caci in aceste conditii, linistea noastra sufleteasca de aici vine; dar aceasta e o discutie care ramane sa o dezvolt intr-un articol viitor.

In contextul zilelor noastre, in care multi copii traiesc cu sentimentul esecului din cauza unor rezultate la evaluari sub asteptarile lor si ale parintilor si dascalilor, ma pun in locul copilului si realizez cat de greu trebuie sa fie sa te confrunti cu o astfel de replica a ceea ce consideri ca ai acumulat in toti anii de studiu. Se intampla ca unii copii care au avut rezultate scolare remarcabile pana atunci sa fie uluiti de rezultatul scazut obtinut la evaluarea nationala. Care ar fi cauzele, ne intrebam? Poate s-au pus pe o ureche la final de ciclu gimnazial, sau poate au obosit sau poate pur si simplu au avut o perioada proasta. Indiferent de cauze insa, raspunsul emotional este acelasi: dezamagire, tristete, uimire, uluire si poate chiar disperare: “Evident, nu am cum sa ajung acolo unde imi doresc! Viitorul meu este compromis!”

Este greu sa fii om mare, sa muncesti, sa dai tot ce poti si sa nu iti atingi obiectivul dorit; ce sa spun despre un copil care, fiind la inceput de drum, la primul examen important din viata lui, constata ca nu si-a atins tinta! Poate ca este prima lui intalnire cu adevarata durere si dezamagire, poate ca este prima data cand ii trece prin cap ca munca lui nu a avut valoare. Dar oare asa sa fie? Oare cu adevarat munca lui nu a insemnat nimic sau poate e doar o treapta peste care este necesar sa treaca pentru a acumula experienta?

Aici ma voi opri asupra rolului pe care il au parintii si dascalii copiilor care trec printr-o astfel de incercare. Emotiile pe care un copil care a obtinut un rezultat sub asteptarile sale sunt foarte intense. Modul cum trece prin ele, cum invata sa le gestioneze, cum reuseste sa se remonteze dupa este definitoriu pentru reusita lui viitoare in viata. In acest caz, atitudinea parintelui este foarte importanta. Un parinte suparat pe copil va starni in acesta din urma dezamagirea fata de propria persoana, sentimentul ca nu este bun de nimic si ca nu merita sa mai continue. De asemenea, se poate ca un parinte suparat sa starneasca in copil ambitia pentru a demonstra ca poate mai mult si in acest caz copilul sa isi adune fortele si in urmatorii ani sa vrea sa demonstreze ca acel rezultat nu il caracterizeaza; dar si aici este un risc pentru ca un astfel de copil va fi manat in lupta sa de furie, de dorinta de a demonstra celorlalti iar efortul investit, desi poate va avea rezultatul asteptat, va fi consumator de energie, va putea distruge, in timp, sistemul emotional al copilului devenit adult. Un alt risc in astfel de situatii este acela ca dezamagirea profunda poate duce la tendinta viitoare a copilului de a evita orice fel de competitie, de a sta in umbra, de a nu se afirma pentru a nu se pune in situatia posibila de a pierde din nou.

Astfel, in functie de personalitate, copilul va alege inconstient acel mecanism prin care sa se protejeze de supararea sa si a celorlalti si care sa ii faca viata mai usoara. Ceea ce intereseaza este cum ar fi sanatos sa se poarte parintele cu un copil aflat in aceasta situatie, de esec, asa incat acesta sa poata depasi cu mai multa usurinta dezamagirea.

Ca urmare, pentru a mentine sanatatea emotionala a copilului este necesar ca parintele sa fie alaturi de copilul sau; in acest fel copilul va simti ca are un sprijin de nadejde si ca orice i se va intampla are pe cineva alaturi care il sustine. El se va remonta mai usor si va avea energia si puterea sa depaseasca situatia neplacuta si sa mearga mai departe pe drumul lui iar efortul de a deveni mai bun sa fie unul constructiv. Intelegera, sustinerea, acceptarea, incurajarea care vin dinspre persoanele apropiate – familie in general – sunt pilonii de care copilul are nevoie in aceste momente. Acestia sunt de fapt si indicii reusitei in viata. Un copil care are incredere in el si care reuseste sa transforme esecul in succes mai tarziu, sustinut in acest fel, poate spune ca a reusit. Mai are nevoie de motivatie si perseverenta pentru a ajunge pe calea mult dorita.

Cele mai importante bagaje cu care copilul pleaca de acasa sunt increderea in propriile capacitati, motivatia si perseverenta. Odata ce acestea sunt sadite prin puterea exemplului, sustinere, accepare, incurajare si iubire necondintionata primita din partea parintilor, indiferent de micile dificultati aparute in cale, succesul nu va intarzia sa apara. O evaluare nationala este doar o etapa a vietii, nu prezice reusita sau esecul in viata, este doar o incercare prin care fiecare copil trebuie sa treaca. Emotia cu care copilul ramane insa in urma acestei incercari, mai ales cand ea nu are rezultatul scontat, este definitorie pentru parcursul vietii viitorului adult.