Category: Din viata

–         Mami, de ce pasarile zboara?
–         Nu stiu, intreaba-l pe tata!
–         Mami, dar cum sunt construite rachetele?
–         Mai bine il intrebi pe tata, nu stiu ce sa iti raspund…
…
–         Am inteles, barbatii totdeauna stiu mai multe decat femeile!
 
–         As vrea si eu pantofi cum are Laura!
–         Nu avem bani!
–         Poti sa imi iei si mie bombone cum are copilul de acolo?
–         Nu avem bani, nu mai cere atatea!
…
– Of… niciodata nu avem bani… cand voi fi mare va trebui sa muncesc mult, mult de tot, sa nu mai duc lipsa de nimic!

… Cam in acest fel ne formam convingerile inca din copilarie si alegem in viata sa o pornim pe un drum sau pe altul. “Nimic nu este intamplator!” afirmam de multe ori si asa este! Subconstientul nostru stie exact ce sa aleaga si pe ce drum sa mergem. De ce? Pentru ca el detine toate gandurile si convingerile noastre ascunse formate inca de la cea mai frageda varsta si ne indeamna sa facem o alegere sau alta.

“Nu stiu cum am ajuns sa fac asa ceva! Nu imi sta in fire!” De cate ori nu am afirmat acest lucru? Este foarte adevarat, nu ne sta in fire si totusi, la un moment dat in viata am facut o alegere care poate ne-a schimbat total cursul vietii si ni l-a marcat pentru totdeauna. Nu stim de ce… dar am ajuns unde suntem acum si asta, nu intamplator!

“Ce soarta are biata fata!” Da… asa e… sa se casatoreasca pentru a doua oara tot cu un barbat agresiv care o bate si o umileste ori de cate ori are ocazia! Privind insa la convingerile ei de viata putem gasi multe explicatii care sa ne lamureasca in privinta alegerilor ei. Daca, mica fiind, a trait intr-un mediu agresiv si l-a vazut deseori pe tatal ei batand-o pe mama, a avut ocazia sa isi formeaza convingerea ca familia echivaleaza cu violenta domestica sau ca femeia este cea slaba si, in acest de-al doilea caz, provoacand oarecum situatiile; si-a ales in mod inconstient un barbat care sa aiba semnalmentele unui om agresiv si a repetat, si a doua oara, greseala de a trai intr-un mediu aparent nou dar la fel de vechi prin violenta care il caracterizeaza.

Evident, cand vine vorba de sfarsitul vietii fiecaruia dintre noi, exista situatii in care altii sau natura ne decid finalul sau ne schimba un pic de pe traseul vietii initial ales (cataclisme naturale, bombe etc.). Aici nu e vorba de alegerea noastra de moment. Noi ne alegem cum sa traim, traseul pe care il vom avea in viata insa, la un moment dat, altii pot sa intervina in cursul vietii noastre. Ceea ce facem dupa ce au aparut modificari sau impedimente independente de vointa noastra depinde tot de alegerile noastre.

In privinta traseului vietii noaste o mare implicare o au parintii, uneori poate chiar capitala. In primii ani de viata ei sunt pentru noi cei mai importanti, mostri sacri ai invataturilor despre viata si cursul ei. Noi suntem cei care ne formam convingerile, dar dupa cum incercam sa arat si mai sus, ei sunt sprijinul nostru in formarea acestora. Ce convingeri si-ar fi format copiii din exemplele de mai sus daca ar fi primit mereu ce au cerut de la parintii lor? Cu siguranta altele si cu siguranta altfel ar arata cursul vietii lor.

Va ganditi poate acum la cei care, dupa o viata depravata, au pus punct trecutului si au luat-o de la capat continuandu-si viata intr-un mod onest, demn de toate laudele… Posibil sa fi trait cu convingerea “In viata este bine sa incerci de toate!”.

Destinul este un cumul de ganduri si credinte bine impamantenite in subcontientul nostru, este un traseu bine structurat, cum nici pe hartie nu l-am putea reda, chiar si daca am vrea. Subconstientul fiecaruia dintre noi stie cum vom trai si care ne va fi sfarsitul insa nu ne prezinta toate aceste in mod constient pentru ca viata merita traita!

Prietenia se formeaza in timp. Nu este suficienta o intalnire sau o simpla strangere de mana ca sa putem spune ca celalalt ne este prieten.

Pentru a ajunge la adevarata prietenie trecem prin mai multe faze: aceea de cunoastere, de tatonare, de amicitie pentru ca, treptat, odata cu trecerea timpului si mai ales cu trairea mai multor evenimente impreuna sa putem spune ca avem un prieten.

De foarte multe ori nu putem numi prieten un om pe care-l cunoastem de-o viata si pe care l-am intalnit de multe ori, cu care am calatorit, am iesit la un suc, am invatat… Prieten este cel pe care-l simtim sufleteste aproape chiar daca el este la distanta, este omul care, de multe ori, nu trebuie sa se exprime pentru a sti ce simte si ce gandeste. Ne alegem prietenii in functie de propria personalitate, de valorile pe care le respectam si pe care le vedem oglindite in celalalt. Asa se explica de ce, adevaratele casnicii fericite sunt cele in care cei doi sunt in primul rand prieteni.

Prietenii nu ni-i cautam, ei vin spre noi si ne trezim alaturi de ei pur si simplu, ca prin minune. Prietenilor le telefonam mai des, ne place sa fim alaturi de ei cat mai mult pentru ca asa simtim. Prietenia este o relatie care se sudeaza si se mentine dincolo de cuvinte; nu avem nevoie de explicatii, de intrebari si raspunsuri…

Multi dintre noi se plang de lipsa prietenilor. Unii spun ca si-ar dori un prieten, ca isi cauta chiar dar ca nu reusesc sa se “lipeasca” de nimeni. Nu e usor sa ajungi sa spui despre cineva ca iti este prieten pentru ca fiecare dintre noi este foarte diferit de ceilalti. Cu cat inaintam in viata cu atat suntem mai pretentiosi, uneori poate mai putin dispusi sa ne deschidem fata de necunoscuti si ca urmare, mai rezervati din punct de vedere al legarii prieteniilor.

Prieteniile solide sunt cele care se formeaza, de obicei, pe bancile scolii sau in facultate, atunci cand tinerii au posibilitatea sa stea mai mult unii impreuna cu ceilalti si implicit sa se cunoasca. Asta insa nu exclude legarea unor prietenii solide si la varste inaintate si in situatii in care nu ne asteptam sa intalnim un om care, in timp, sa ne devina prieten. E ca si cum am spune ca dupa un divort este imposibil sa iti gasesti un partener potrivit. Desi viata ii desparte fizic, multi dinte cei care au o legatura de prietenie continua sa tina legatura si sa traiasca emotia revederii atunci cand reusesc sa stabileasca o intalnire.

In popor exista zicala: “Spune-mi cu cine prietenesti ca sa-ti spun cine esti.”. Aceasta intareste ideea tendintei noastre de a ne alege prietenii in functie de felul de a fi personal. Pe de alta parte, de foarte multe ori intalnim oameni cu totul diferiti din punct de vedere al personalitatii care sunt prieteni. Acestia parca vin sa contrazica cele mentionate anterior. Ei se completeaza insa foarte bine unul pe celalalt si asta ii aduce impreuna. La o privire mai atenta vom constata ca, in plus, baza prieteniei lor o dau valorile, interesele si telurile lor comune.

Adevarul este oglindirea perfecta a realitatii obiective care poate sa apara in imagine, fapt, descriere verbala etc.

Realitatea obiectiva este aceeasi pentru toti insa modul fiecaruia de a o privi si integra in campul sau de cunoastere este diferit. Ca urmare, un tablou poate fi interesant pentru unii, poate starni sentimente de exaltare si incantare la vederea lui in timp ce pentru altii poate fi neinteresant. Un zambet poate fi interpretat diferit de mai multe persoane; la fel si un gest (darul oferit cuiva, mangaierea, refuzul etc.).

Modul diferit de a privi o realitate obiectiva se datoreaza faptului ca aceasta este pusa fata in fata cu o alta, adica cu realitatea celui care o integreaza in sfera lui de cunoastere. Este vorba aici de doua realitati: cea care este expusa si care este deschisa cunoasterii si realitatea celui care doreste sa o cunoasca.

Ca urmare, adevarul poate fi privit diferit de fiecare dintre noi desi situatia este aceeasi. Incercarile de a convinge pe cineva ca doar unul este adevarul absolut de cele mai multe ori esueaza. Uneori se creeaza conflicte majore din cauza faptului ca unora le este foarte greu, chiar imposibil sa inteleaga punctul de vedere al celorlalti.

Mai exista si situatia pe care o voi numi “telefonul fara fir”. In acest caz, perceptia unuia despre ceea ce a spus celalalt este diferita de perceptia emitatorului. El transmite receptorului ceea ce a inteles el, material care este diferit fata de realitatea primului emitator s.a.m.d. Ca urmare, se ajunge ca ultimul receptor sa aibe cunostinte total diferite despre faptul relatat initial de primul emitator. In acest fel se poat ajunge la conflicte si la discutii de genul: “El/ea mi-a spus…”, “Nu-i adevarat, a inteles gresit.” etc.

Daca luam un alt exemplu: citirea individuala a unui paragraf dintr-o carte de drept de catre un grup de 5 persoane care fac parte din partide diferite se poate constata ca fiecare intelege cele scrise in mod diferit, in functie de interesele sale politice. De aici apar conflictele intre membrii diferitelor partide politice.

In cazul relatiilor, de orice tip ar fi ele (de prietenie, de colegialitate, de iubire etc.), apar deseori conflicte din cauza unor situatii date care, la prima vedere, pot parea pentru fiecare dintre persoanele implicate foarte clare. In momentul in care apar discutii pe marginea acestora apar si problemele legate de modul in care fiecare vede situatia si chiar neintelegeri in momentul in care cei implicati incearca sa impuna celorlalti punctul lor de vedere.

Adevarul este doar unul, interpretarea este diferita. Interpretarea este data de experientele noastre trecute sau actuale, de bagajul nostru educational, de temperamentul si personalitatea fiecaruia dintre noi. Atata timp cat vom intelege acest lucru, vom intelege si motivele punctelor de vedere diferite si nu vom mai avea ambitia de a incerca sa transmitem fortat propriile idei si pareri si sa avem pretentia ca ceilalti sa se reaporteze la acestea in acelasi mod ca si noi.

Cat timp calatorim prin viata tindem sa ne mentinem o stare de echilibru care sa ne satisfaca si care sa ne permita sa spunem ca suntem fericiti. Viata este imprevizibila si uneori este greu, chiar imposibil sa nu trecem prin momente care sa ne satisfaca mai putin sau sa ne intristeze. Pierderea, despartirea, boala, dezamagirea sunt doar cateva dintre evenimentele responsabile de producerea tristetii.

Urcusul si coborasul trairilor emotionale tine in mare parte de evenimentele care se succed in viata noastra. Linistea sufleteasca insa este principala responsabila de adevarata fericire. Aceasta implica echilibru emotional si capacitatea noastra de a privi partea plina a paharului, de a gasi in fiecare eveniment trait partea buna si de a trage o concluzie cu privire la rolul acelui eveniment in viata noastra si la ce am integrat pozitiv urmare a celor traite.

Vi s-a intamplat sa simtiti uneori ca sunteti entuziasmati ca si cum toata lumea ar fi a voastra dupa care sa se intample ceva care sa va aduca brusc cu picioarele pe pamant sau, mai mult de atat, sa simtiti ca ati picat de undeva de sus si parca toata fericirea care va umplea sufletul s-a transformat intr-o mare dezamagire? V-ati intrebat in acele momente care este cauza acestor transformari emotionale bruste?

Un raspuns in acest caz ar putea sa deschida calea unei intelegeri mai usoare a acestui fenomen: nivelul mare al asteptarilor care, daca nu sunt indeplinite, pot duce la schimbari mari in plan emotional, creand mari dezechilibre.

Ca sa fiu mai explicita, voi da un exemplu simplu: ea, 30 de ani, dornica sa urce cat mai sus profesional, gaseste un anunt de angajare care, dupa parerea ei, i se potriveste perfect. Dorinta si incantarea de a primi job-ul respectiv este mare asa incat se pregateste intes pentru a trece cu bine de interviu. Se simte fericita si implinita in momentul in care trece cu brio de probele din cadrul interviului si se vede stand in biroul confortabil, in postura de jurist la o companie cunoscuta, job la care a ravnit mult. Radiaza de fericire, lucru remarcat de toti cei care o inconjoara. In cateva saptamani insa, sclipirea din ochi i se pierde iar mimica ei este din ce in ce mai trista. Este din ce in ce mai nemultumita, nervoasa, stresata si iritata. Nu se mai intelege cu nimeni asa incat a inceput sa fie ocolita de toti cei care initial au sustinut-o in indeplinirea dorintelor. Se pare ca noul job nu pare a fi ceea ce si-a dorit din multe puncte de vedere. Asteptarile ei initiale nu se potrivesc deloc cu realitatea, astfel ca fericirea ei s-a transformat in putin timp intr-o mare nefericire.

Cum ar fi trebuti sa procedeze ea pentru a evita o astfel de situatie neplacuta?

In acest caz, evitarea unei astfel de situatii poate avea loc atunci cand vocea ratiunii iti vorbeste despre avantajele si dezavantajele pe care le poti avea cand lucrezi pe un astfel de job si intr-o astfel de companie.

In general, atunci cand esti pregatit psihic si sufleteste pentru urmarile alegerilor tale, de cele mai multe ori eviti dezamagirea; atunci cand constientizezi si accepti faptul ca totul este efemer, esti pregatit pentru pierdere si despartire; atunci cand accepti viata asa cum e, esti pregatit pentru tot ce iti ofera ea.

Este firesc sa avem trairi diverse dar este important sa stim sa le analizam si sa le reglam in asa fel incat sa nu ne lasam coplesiti de trairile negative.

Fericirea sta in mentinerea unui echilibru sufletesc care sa ne ajute sa functionam eficient si sa ne permita sa acceptam si sa traim viata asa cum este. Fericirea presupune autocunoastere si intelegere a diferentei intre dorinta, vis si posibilitatea de a avea acces sau de a obtine acel lucru la care ravnim.

“Nu pot sa iert. M-a facut prea mult sa sufar.”

“Lasa, ca o sa treaca si el/ea prin ce am trecut eu!”

Acestea sunt fraze pe care le aud frecvent si de fiecare data imi dau seama ce complex de sentimente neplacute, de ura si inversunare resimte persoana care le spune fara sa banuiasca cata libertate si ce stare de bine i-o poate da iertarea.

“Este imposibil sa ierti pe cineva care ti-a facut foarte mult rau.”, imi veti zice.

Este adevarat ca uneori e dificil sa mai privesti in ochi si sa te mai adresezi unei persoane care a contribuit la dezechilibrarea armoniei tale interioare.

Iertarea implica insa in primul rand detasarea de problema in cauza. Cum este posibil acest lucru? Prin acceptarea situatiei asa cum este.

Uneori incercam sa cautam scuze, circumstante atenuante persoanei care ne-a pricinuit rau astfel incat sa ne simtim mai impacati in primul rand cu noi. Sunt metode care de cele mai multe ori dau roade. De asemenea, incercarea de a comunica cu celalalt si de a intelege cu adevarat cauzele care au dus la situatia creata este, la randul sau, o metoda fructuoasa si care ajuta la detensionarea conflictului creat.

Se intampla insa, situatii de conflict major – si din pacate nu sunt putine in zilele noastre (crime, violuri etc.) in care pare imposibila iertarea celui care a infaptuit odioasa fapta. Evident, intr-o astfel de situatie este de-a dreptul imposibil sa nu fii razvratit si chiar sa ai tendinta sa produci un rau maxim aceluia. Sunt sentimente firesti pe care este normal sa le simta persoana afectata o perioada dupa comiterea actetelor violente asupra sa sau asupra persoanelor dragi.

In aceste cazuri extreme este absolut necesar ca persoana/persoanele afectate sa consulte un psihoterapeut pentru a putea integra in viata acest eveniment nefericit. In functie de fiecare caz in parte, psihoterapeutul va contribui, asemenea unui ghid, la scoaterea in lumina de catre persoana care solicita ajutor a resurselor de care dispune acceptand ca trecutul isi are locul lui si ca, de cele mai multe ori, fiecare eveniment al vietii vine sa ne invete ceva despre noi si despre viata in general.

Refuzul iertarii duce la blocaje in planul existentei. Astfel se intampla ca de cele mai multe ori cand “avem ceva pe suflet” sa devenim stresati, iritati, nervosi, sa avem insomnii, sa functionam defectuos consumand mai multa energie in mod ineficient pentru aceleasi activitati sau chiar sa somatizam si sa simtim dureri localizate in diverse parti ale corpului. In felul acesta se poate crea un cerc vicios care sa ne afunde din ce in ce mai mult in noianul neputintelor.

Daca in situatii obisnuite de viata (cearta intre doi prieteni/cunoscuti, conflicte de nevoi, conflicte de idei etc.) iertarea isi poate face loc prin gasirea unei solutii de mijloc, prin apelarea la compromis sau la alte metode cunoscute, in cazuri extreme este absolut necesar ca iertarea sa se transforme in acceptare pentru a nu produce blocaje in anumite planuri ale existentei.

Odata cu iertarea sau acceptarea viata isi va relua cursul firesc iar situatia de conflict sau situatia traumatica isi va avea locul ei ca pe un experiment din care persoana care a trait-o a invatat ceva.

Convingerile sunt parerile noastre ferme asupra unor lucruri (“Fericirea mea depinde de fericirea familiei mele.”) care au la baza anumite ganduri automate (“Cat timp fratele meu este bolnav eu trebuie sa fiu ingrijorat.”).

Convingerile disfunctionale sunt cele care duc la diferite tulburari psihice (depresie, atacuri de panica, anxietate generalizata, tulburari obsesiv-compulsive etc.). Adresand intrebari pentru a le identifica, testand in plan experimental adevarul lor, fiecare individ isi poate schimba credintele, modul de raportare fata de diferite situatii de viata si implicit, modul in care isi traieste viata.

Spre exemplu, multi adolescenti traiesc cu convingerea ca odata cu despartirea de iubit toata viata li se va narui si ca “aerul si viata mea este el/ea”. Unii, din pacate, ajung la acte suicidare, ca in “Romeo si Julieta”. Ce i-a impins pe acei adolescenti la un asemenea gest? Tocmai o astfel de convingere negativa. Credinta ca dincolo de viata alaturi de cel iubit nu mai este nimic este atat de puternica incat pot renunta foarte usor la ea.

Convingerile se formeaza inca din copilarie, in special in primii 7 ani cand modelul parental este de cele mai multe ori unicul pe care-l avem si-l asimilam. Astfel, spre exemplu, pedepsele pentru notele mici pot dezvolta la copil convingerea ca “Doar fiind cel mai bun pot fi iubit.” si la un comportament automat de implicare in multe activitati si de straduinta continua spre a le face bine. In cazul in care lucrurile nu mai merg in afaceri este posibil ca, in cazul persoanelor care au astfel de convingeri, sa nu mai mearga bine nici in familie pentru ca, “firesc, daca nu fac lucrurile cum trebuie, sotia/sotul sigur nu ma mai apreciaza si nu ma mai iubeste ca la inceput”. De la o astfel de convingere pot aparea, la un moment dat, probleme neasteptate si de neinteles intr-un cuplu aparent bine sudat.

In situatia in care unele convingeri disfunctionale (“Nimeni nu iti vrea binele.”) sunt intarite de situatii care le aproba (in cazul acesta, spre exemplu, de o serie de intamplari in care persoana a fost inselata sau dezamagita), convingerea personala se intareste si, mai mult de atat, in mod inconstient, aceasta va avea tendinta in viitor sa caute situatii care sa ii confirme si mai mult convingerile. Spre exemplu, in acest caz, persoana in cauza se va indrepta si va cere ajutorul in special persoanelor despre  care stie ca nu sunt de incredere.

Convingerile pozitive sunt cele care ne ajuta sa mergem mai departe indiferent de dificultati: “Viata merita traita indiferent de obstacole.”, “Tot raul este spre bine.”, “In orice situatie dificila sigur se va gasi cineva sa imi dea o mana de ajutor.” s.a.m.d.

Convingerile sunt cele care ne dirijeaza viata. Ele stau la baza gandurilor noastre care, la randul lor, ne dirijeaza alegerile si  implicit faptele.

Uneori este dificil sa cautam si sa gasim, in noianul de ganduri care ne strabat zilnic mintea, convingerile care stau la baza gandirii noastre. Poate fi mai usor, in acest caz, sa analizam faptele, alegerile si chiar atitudinea pe care o avem fata de o situatie sau alta, dar in special fata de acele situatii care pentru noi sunt semnificative si care ne trezesc emotii puternice, dupa care sa ne punem intrebari in legatura cu acele situatii: “Ce m-a determinat sa reactionez asa? Ce a starnit aceasta situatie in mine? De ce mi-a adus aminte aceasta intamplare? Cum m-am simtit in trecut cand am fost pus intr-o astfel de ipostaza? ”.

Viata ne este ghidata de propriile convingeri. In acest fel alegem sa tintim mai sus sau mai jos, sa avem un copil, doi sau sa nu avem copii, sa fim fericiti sau tristi.