Blog

Zeci de articole

Despre el si ea By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Cuplul dupa aparitia primului copil

La inceput a fost el si ea, apoi au fost ei ca si cuplu. La inceput s-au indragostit, s-au iubit apoi s-au casatorit din dragoste. Dupa casatorie au inceput sa uite emotiile primelor intalniri, fluturarii din stomac pe care ii simteau cand se gandeau unul la celalalt pentru ca dragostea lor a intrat intr-o alta etapa, de maturitate in doi si astfel a aparut dorinta de a avea ceva impreuna. Emotiile si-au facut iar aparitia atunci cand au aflat ca vor avea un copil. Merg pe strada tinandu-se de mana, sunt fericiti cand ceilalti ii felicita… sunt nerabdatori sa vada cat mai repede bebelusul, produsul dragostei lor.

Si iata ca, dupa noua luni, pot tine in brate mica faptura care are atat de mare nevoie de grija, dragostea si atentia lor… Oboseala, stresul, noptile nedormite sunt doar o etapa de inceput care cu timpul devine obisnuinta. Totul se concentreaza pe copil, pentru ca el este acum centrul universului lor. Copilul, copilul si iar copilul…

Da, aparitia primului copil este o noua etapa in dezvoltarea cuplului. Acum nu mai sunt doar ei doi, sunt ei trei… de fapt sunt ei doi si el, bebelusul care este in relatie directa si foarte stransa, de dependenta totala cu ei doi si in special cu mama. Apar emotiile primului gest facut de copil, a primului zambet, a primului gangurit, a primului dintisor, a primei raceli… Fiecare gest, fiecare scancet, fiecare miscare este urmarita si analizata indeaproape…

Cei doi uita, treptat, sa se mai priveasca unul pe celalalt. Atentia exclusiva asupra copilului ii face sa uite de multe ori de ei, de nevoile lor, de dorintele lor, de placerile lor. Aceasta este capcana pe care sentimentul de proaspat parinte o intinde multora dintre cei aflati intr-o astfel de postura.

Cei doi incep sa se certe din te miri ce, in general de la lucruri care au legatura cu bebelusul: “Nu ai fost atent si a cazut din pat.”, “Uite, e iritat la fundulet… ai uitat sa-l dai cu crema speciala.”, “Vai, geamul e deschis, il trage curentul! Inchide-l!” s.a.m.d. Fiecare dintre ei crede ca stie cel mai bine sa ingrijeasca bebelusul si cu toate astea, oboseala il impiedica sa o faca bine, e atent mai mult la celalalt si il blameaza. Fiecare dintre membrii cuplului simte o stare de tensiune generala care nu are neaparat legatura, la un moment dat, cu cresterea celui mic.

Unde sunt iesirile in doi, mersul de mana, mersul la film, intalnirile cu prietenii? Timpul e mult prea scurt pentru ei doi ca si cuplu. Lucrurile nu mai stau deloc asa ca la inceputul relatiei. Copilul le umple tot timpul iar seara, dupa ce el se culca iar cei doi ar mai putea petrece timp impreuna pica de oboseala.

Reacomodarea si restructurarea relatiei de cuplu dupa aparitia primului copil necesita, in functie de momentul constientizarii schimbarilor care s-au petrecut si a importantei modificarii unor obiceiuri, un timp mai lung sau mai scurt. Este posibil ca cei doi, mai ales daca au cunoscut dinaintea aparitiei propriului copil cupluri cu copii, sa fi constientizat din timp schimbarile care vor avea loc la nivelul relatiei si sa isi fi facut un plan in acest sens. Chiar si in aceste conditii, desi au luat decizii bine structurate legate de viata lor in trei, dupa venirea pe lume a bebelusului, subiectivismul implicarii direct in situatie le poate da planurile peste cap.

Cautarea de metode potrivite care sa ii aduca impreuna pe cei doi sunt nemaipomentite. In pauzele de somn ale copilului ei pot discuta unul cu celalalt diferite probleme care-i framanta, poat aduce in discutie ganduri care ii macina, sentimente care ii incearca legate sau nu de cresterea copilului, pot privi la un film, pot face ceva dragut doar pentru ei. De asemenea, daca beneficiaza de un ajutor (bunica/bona) care poate sa aiba grija de copil ei pot iesi singuri in afara casei si face lucruri impreuna. O excursie de cateva zile, timp in care o persoana de incredere sta cu copilul, (dupa ce copilul a mai crescut putin), e ideala si sta la baza regasirii celor doi. Pe langa grija pentru copil, alte activitati pe care cuplul sa le faca impreuna sau separat sunt ideale in mentinerea unui nivel optim al stresului, in buna functionare a relatiei celor doi si crearea armoniei in interiorul familiei.

Spre exemplu, chiar daca mama sta acasa cu copilul poate gasi mici placeri care sa o scoata din rutina: cititul unei carti, vizionarea unei emisiuni/seriale, primirea unor vizite, ascultarea unor melodii preferate, readucerea la lumina a unor pasiuni mai vechi etc. Cand sotul vine de la serviciu, “pasatul copilului” imediat ce intra el pe usa sau povestirea pe nerasuflate a evenimentelor din ziua respectiva nu este tocmai cel mai bun mod de relationare – cu siguranta tatal isi va relua imediat rolul insa dupa un moment de relaj, cand va simti ca a scapat de gandurile de la serviciu si s-a reacomodat cu atmosfera de acasa.

Aparitia unui copil poate perturba, pe moment, armonia si pacea unei familii insa recunoasterea din timp a micilor probleme, comunicarea cu partenerul de viata, gasirea de solutii de depasire a neintelegerilor sunt metode care ajuta la reechilibrarea cuplului si a  familiei ca intreg.

Despre el si ea Intreaba By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Dificultati in relatia de cuplu (I)

Suntem casatoriti de 4 ani, nu avem copii. Ne-am casatorit din dragoste, ne-am iubit mult si inca ne mai iubim. Din pacate, de o vreme, ne certam cam in fiecare zi de la lucruri marunte, nimic nu ne multumeste, suntem ca soarecele si pisica. Cum putem face sa depasim aceste momente tensionate?

Intr-un cuplu se zice ca dragostea tine 2-3 ani dupa care in locul ei isi face loc respectul. Pe langa respect, o comunicare eficienta a celor doi ajuta la depasirea micilor neintelegeri. In acelasi timp este foarte important ca dorintele si nevoile fiecaruia dintre cei doi membri care formeaza cuplul sa fie respectate de celalalt. In cazul in care nevoile unuia sunt foarte diferite de ale celuilalt si se combina cu nevoile cuplului ca intreg pot aparea neintelegeri.

Este posibil ca certurile din cadrul cuplului sa aiba la baza si intrarea intr-o alta etapa a relatiei. Daca la inceputul relatiei are loc tatonarea urmata de cunoasterea celuilalt, de descoperirea lui, lucruri care tine cuplul treaz, apar mai apoi momente cand fiecare dintre cei doi simte ca nu mai are ce gasi nou la celalalt, ca se cunosc suficient de bine ca sa mai fie atras de partener. In acest caz, gasirea de activitati comune, interesante, altele decat cele obisnuite, pot aduce un plus relatiei si o pot reorienta pe drumul bun al intelegerii (de exemplu: o excursie intr-un loc in care nu au mai fost, iesiri la teatru, restaurant daca aceste activitati nu sunt deja obisnuite, lucrul impreuna intr-un scop umanitar etc.).

Este de preferat, de asemenea, ca fiecare dintre cei doi membri ai cuplului sa vina cu idei noi, sa isi faca mici surprize placute, sa aduca ceva nou in relatie, sa ofere partenerului lucruri de care are el nevoie si nu ceea ce isi doreste personal (de exemplu, daca ei ii plac filmele de dragoste iar lui de actiune, nu isi vor impune sa vizioneze doar un anumit tip de film in defavoarea placerii celuilalt). De asemenea, redescoperirea unor practici indragite de amandoi, cum ar fi unele obiceiuri pe care cuplul il avea la inceputurile relatiei pot aduce un plus in sensul apropierii lor.

Certurile au si ele un rol activ in mentinerea unei relatii vii atata timp cat ulterior membrii relatiei poarta o discutie serioasa, eficienta in care isi exprima sentimentele si gandurile fara a-l blama pe celalat. De exemplu, expresii de genul: “din cauza ta”, “numai eu ma ocup de curatenie”, “stiu ce gandesti” etc. nu fac decat sa puna paie pe foc, sa blocheze comunicarea si sa mentina tensiune in interiorul cuplului.

Ca urmare, o buna cunoastere a nevoilor partenerului de viata, ascultarea activa a celuilalt si in acelasi timp comunicarea clara si deschisa a gandurilor si sentimentelor pe care fiecare dintre cei doi le traiesc, implicarea in activitati/proiecte comune si de care ambii parteneri sa fie incantati, satisfacerea nevoilor celuilalt  sau reactualizarea unor vechi obiceiuri solide sunt cateva solutii de depasire a tensiunilor aparute in relatia de cuplu.

Intreaba By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Obezitatea – cauze psihologice

Nu reusesc sa slabesc orice as face. Ma straduiesc, tin cure de slabire, fac sport dar tot gras sunt. Este posibil sa fie o problema de natura psihologica?

Obezitatea este o problema din ce in ce mai intalnita in zilele noastre. Multi oameni tin cure de slabire drastice, unii asociaza dietele cu sportul dar tot nu reusesc sa ajunga la greutatea dorita.

Care sunt cauzele obezitatii?

Pe langa rontaitul intre mese, sedentarismul, mancatul la televizor, mancatul in exces mai ales seara dupa o zi in care am facut foamea, cauze bine cunoscute de majoritatea dintre noi, supraponderabilitatea poate fi cauzata si de o serie de probleme psihologice cum ar fi:

  • Persoana supraponderala este foarte critica cu ea, este in general nemultumita de realizarile ei, de soarta ei si de modul cum arata ceea ce duce la o stima de sine scazuta;
  • Avand o stima de sine scazuta supraponderalii se simt nevazuti; in incercarea de a se face observati recurg inconstient la cresterea in greutate – in acest fel ei atrag atentia celorlalti, se fac auziti, vazuti, simtiti;
  • Nemultumirea legata de propria persoana se asociaza deseori cu nemultumirea in relatia cu ceilalti si implicit o relatie defectuasa cu semenii – lipsa de comunicare fireasca cu ceialti, incapacitatea de a spune ceea ce ii deranjeaza ii face pe supraponderali sa “primeasca” tot ce li se ofera si sa adune in ei in special nemultumiri, ganduri negative, frustrari care declanseaza un stres nociv si duce implicit la cresterea in greutate, in cazul lor;
  • Stresul care are la baza diferite cauze – in acest caz, singura evadare care le aduce placere supraponderalilor este supraalimentarea.

Ca urmare, pentru a ajunge la o greutate normala, pe langa un regim alimentar echilibrat, supraponderalii ar trebui sa priveasca mai mult in interiorul lor, sa descopere lucruri de care sunt mandri si sa fie mai putin critici cu ei. Odata ce vor ajunge sa se accepte pe ei asa cum sunt vor reusi, treptat, sa ii accepte si pe ceilalti. Indepartand totodata sursele de stres este posibila revenirea la greutatea dorita.

Din viata Intreaba By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Ma simt trist fara motiv

Sunt zile in care ma simt ciudat, sunt mai agitat, mai iritat sau devin trist fara motiv. Cum as putea scapa de starea asta?

Chiar daca aceasta stare pare ca nu ar avea o cauza, de fiecare data cand apare are la baza un gand negativ, un eveniment recent de viata care ne da inca batai de cap,  o nevoie ascunsa si neexprimata sau neacceptata, o nemultumire sau pur si simplu este efectul unor emotii netraite la timp care revin acum si ne spun ca nu am incheiat acea etapa a vietii.

Reactivarea unei emotii, a unui sentiment sau gand negativ se poate declansa, de exemplu, la vederea unei persoane care ne-a suparat in trecut sau care seamana cu una care ne-a suparat sau intr-o situatie care se aseamana cu una traita anterior si care s-a soldat cu neplaceri. De cele mai multe ori, astfel de momente sunt cele pe care le-am depasit aparent dar care continua sa traiasca in memoria noastra inconstienta si sa ne pricinuiasca neplaceri. Identificarea, in acest caz, a motivelor pentru care acea situatie ne supara si descoperirea metodelor potrivite care sa ne ajute sa depasim tristetea provocata de ea ne poate ajuta sa nu mai simtim disconfort atunci cand ne vom mai reintalni cu astfel de momente.

Un alt exemplu este acela al persoanelor foarte sensibile atunci cand vad un om bolnav. Este firesc sa nu fim bucurosi cand vedem ca cineva sufera insa nu este normala nici trairea intensa a tristetii si ignorarea altor probleme personale o zi intreaga sau chiar mai multe la rand pentru ca suntem afectati de cineva aflat in suferinta. In acest caz este necesara o analiza a cauzelor care duc la o atat de intensa implicare emotionala – poate ca in familie a existat o persoana bolnava, poate ca in copilarie nu ne-am simtit tratati cu atentie de catre parinti atunci cand am fost bolnavi si astazi ajung sa empatizez extrem de mult cu cineva care trece printr-o situatie similara. Sigur, exemplul poate fi vazut si din alta perspectiva: atunci cand o persoana, la vederea unui cunoscut bolnav, neaga efectele bolii acestuia si afirma ca celalalt exagereaza, ajungand uneori sa isi retaga deschiderea si interesul fata de omul aflat la nevoie. Cauzele pot fi aceleasi de mai sus insa raspunsul comportamental este altul – negand se ajunge la evitare, pe principiul ca ce nu cred sau nu stiu nu este adevarat. In ambele situatii, fie ca se ajunge la o avalansa de emotii negative pentru ca aud de un om bolnav, fie ca ajung sa fiu ca de piatra si aparent sa nu ma intereseze (lucru care poate avea efecte pe termen mediu sau lung), este necesara constientizarea trairilor asociate situatiei de boala si identificarea unei maniere sanatoase de gestionare a acestora.

Pierderea netraita, a caror emotii au fost negate o lunga perioada de timp, va fi traita la un moment dat ca doliu si iarasi s-ar putea sa ne intrebam de ce suntem tristi fara motiv. Doliile ascunse, cele netraite la momentul in care a avut loc pierderea, se vor intoarce la un moment dat printr-o forma de depresie, anxietate de moarte sau stare intensa de nesiguranta. Cand spun doliu ma refer la orice tip de pierdere: pierderea unei persoane dragi, a unei locuinte, mutarea, pierderea locului de munca sau pierderea sanatatii (nu mai functionam la fel ca inainte), pierderea libertatii, a posibilitatii de a mai face lucruri pe care altadata le faceam.

Ca urmare, pentru a indeparta starea negativa este important sa cautam in memoria noastra cauza, motivul care ne face sa ne simtim astfel. Mergand inapoi in timp si gasind cauza putem identifica nevoile noastre nesatisfacute, situatiile insuficient sau deloc gestionate si solutiile potrivite care ne vor ajuta sa putem depasi disconfortul prezent.

Pentru suflet By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Mentinerea relatiilor

In trecut posta si mai rar telefonul ne permitea sa mentinem legatura unul cu celalalt. Era foarte placut sa primesti o scrisoare sau un telefon, la fel cum era placut sa trimiti un plic sau sa dai un telefon cand si cand – nu de alta, dar minutele vorbite nu erau gratuite – unui prieten drag. Astazi, mentinerea relatiilor are loc tot mai mult cu ajutorul internetului. Internetul ne da multe variante prin care avem acces la o parte din viata celor cunoscuti. Am observat insa ca de multe ori o prea mare deschidere limiteaza mentinerea reala a relatiilor. Prietenii exista in lista noastra, pe o pagina web si consideram ca stim ceva despre ei. Este ca si cum i-am intalnit si ca urmare nu mai are rost sa vorbim, sa ne vedem.

Se mai poate vorbi in aces caz de o mentinere reala a relatiei? Mai simt tinerii de astazi emotia unei reintalniri, a unei vesti primite de la prietenii din copilarie?

Internetul ne ofera o multime de avantaje insa ne limiteaza de multe ori trairile reale, cele de baza, entuziasmul si dorinta de a mai fi IMPREUNA cu ceilalti.

Cum ar fi sa mai primim din cand in cand o scrisoare, sa mai dam un telefon pentru a auzi vocea celui de la capatul firului sau sa simtim imbratisarea calda a unui prieten drag?

Din viata By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Despre prejudecati

Prejudecatile sunt de cele mai multe ori rezultatul modului in care am fost educati. Pe parcursul vietii le depasim sau ne formam altele in functie de experientele prin care trecem.

De mici, parintii ne spun: “Nu arata ca te-ai suparat, fii diplomat.” sau “Esti barbat sau nu? De ce plangi?” etc. Asa ajungem sa credem ca nu este bine sa iti exprimi sentimentele, ca barbatii care plang sunt slabi si nu poti pune baza pe ei s.a.m.d.

Cel mai neplacut este, in cazul prejudecatilor, ca etichetam pe celalalt in functie de imaginea care ne-a fost inocultata de altii sau in urma unei prime impresii gresite si ajungem sa nu mai interactionam cu el, sa il respingem inainte de a ajunge sa-l cunoastem. Si in cazul acesta, singurii care pierd suntem noi pentru ca nici nu banuim ce comori ascunde celalalt…

Nu este pacat? Cum ar fi sa uitam pe moment ca suntem diferiti, ca ne place sau nu ce stim despre celalalt si sa ne indreptam cu deschidere unii spre altii?

De asemenea, tot in functie de prejudecati ne comportam in relatie cu persoane semnificative pentru noi. De exemplu, daca pentru noi imaginea sefului este de neatins, vom avea tendinta sa nu iesim din cuvantul lui si sa nu ne spunem deschis punctul de vedere indiferent de deciziile acestuia.

Prejudecatile pot sa ne blocheze drumul, ne pot pune piedici in calea cunoasterii si chiar autocunoasterii, ne pot impiedica sa incercam lucruri noi, sa spunem ce gandim de frica sa nu-l suparam pe celalalt, sa mergem in locuri necunoscute, sa ne implinim dorinte doar pentru ca ne simtim incapabili sa le ducem la capat: “Nu merg acolo pentru ca vremea e urata mai tot timpul…”, “Nu merg la concurs pentru ca e foarte mare concurenta.”, “Nu ma imbrac asa pentru ca mi se pare bizar.”

Prejudecatile ne tin pe loc, ne limiteaza libertatea de miscare si nu ne permit sa privim dincolo de aparente.

Incercand lucruri noi si renuntand la prejudecati ne putem redescoperi, ne putem cunoaste mai bine pe noi, ne putem deschide noi orizonturi, putem avea o comunicare mai buna cu ceilalti.

Din viata By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Gandirea pozitiva

Despre gandirea pozitiva s-a discutat mult, se discuta si se va mai discuta. Ea sta la baza starii noastre de bine, la baza confortului nostru psihic, la baza reusitelor noastre.

Dar cum sa gandim pozitiv atunci cand suntem inconjurati uneori de oameni negativisti si cand evenimentele prin care trecem nu ne sunt  favorabile? Este mai greu sa fim pozitivi si fericiti cand totul in jurul nostru pare negru. Pe de alta parte, reactualizarea unui gand pozitiv care sa vina ca o pata alba pe care sa o amestecam cu cea neagra va face ca negrul din jur sa devina gri si este mare lucru. Gandirea in termeni de totul sau nimic nu ajuta.

Este de preferat sa  privim situatiile de viata, de orice natura ar fi, ca lucruri de la care avem ceva de invatat asa incat, chiar daca nu sunt intotdeauna placute, sa gasim acel plus care sa ne ajute sa mergem mai departe.

Evident, sunt multi oameni, mai ales in zilele noastre, scosi parca dintr-o telenovela, care nu ne sustin deloc in sensul gandirii pozitive – sunt pesimisti, negativisti, rautaciosi, ipocriti s.a.m.d. – iar gandurile noastre pozitive tind sa se piarda in lupta contradictiilor. Se intampla chiar sa fim implicati intr-un scandal fara sa vrem, ceea ce nu este prea placut. In astfel de situatii e ideal sa gasim esenta, partea ascunsa a ceea ce se petrece. Putem analiza ceea ce ni se intampla si putem invata din experientele pe care le avem ceva despre noi.

Gandirea pozitiva se naste si din felul nostru de a fi, din deschiderea noastra catre ceilalti. Cat este de usor sa zambim si cat de rar o facem… Cat de usor este sa privim cu adevarat omul din fata noastra, sa ii vedem ochii, sa ascultam cu adevarat ce are de spus si cat de rar o facem…

Ar fi de preferat, atunci cand ne este mai greu si gandurile negative tind sa ne inunde ratiunea, sa privim partea plina a paharului. De exemplu, ne plangem de faptul ca suntem obositi pentru ca am muncit mult la serviciu – cum ar fi insa sa nu avem un loc de munca sau cat de greu ne este cand avem o durere fizica trecatoare – dar oare cum se simt cei care au o boala incurabila? Privind astfel putem descoperi ca ne este destul de bine. Putem gasi ulterior si metode de a trece peste dificultatile de moment cautand in noi resurse care sa ne ajute . Foarte importante sunt si cuvintele de incurajare: “pot face…”, “ma pricep la…”, “am facut fata in trecut cand…”, “ma pot ajuta de…” etc. De asemenea, exprimarea in termeni extremisti nu ne face bine.  De exemplu, in loc de “intotdeauna mi se intampla lucruri neplacute” putem spune “uneori mi se intampla lucruri neplacute”, exprimare care permite aducerea aminte a momentelor in care ni s-au intamplat si evenimente frumoase.

Ar parea simplu sa gandim pozitiv desi nu este. Picam deseori in plasa gandirii negative si ne plangem de mila: “ce viata grea am”, “totul imi merge prost”, “nimeni nu ma iubeste” etc. Uneori este benefic sa ne mangaiem pe crestet si sa ne compatimim un pic pentru ca apoi sa radem si sa spunem: “Da, ma mir ca mai poti respira de cat esti de sugrumat de greutati… Hai, misca-te, ce mai astepti, viata asteapta sa fie traita!”

Despre copii si educarea lor By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Jocul copiilor – un mod de exprimare a emotiilor

Activitatea principala a copiilor este jocul. Ei se joaca aproape tot timpul – chiar si cand mananca gasesc ceva de facut sau isi imagineaza diferite lucruri care sa le faca activitatea mai placuta. Se stie de altfel ca ei invata cel mai bine prin joc, motiv pentru care educatorii si mai tarziu invatatorii se folosesc de joc in activitatile de educare a copiilor.

Jocul nu este doar o activitate placuta a copilului ci si un mijloc de a-si exprima emotiile si de a se detensiona psihic. Astfel se explica de ce, deseori cand trec prin situatii mai putin placute, copiii traduc in joc evenimentele si emotiile traite. Acelasi lucru se intampla si atunci cand aleg sa transpuna in desen anumite scene. Un parinte abil isi va da seama despre trairile copilului urmarindu-i desenele sau fiind atent la modul in care copilul se joaca, la alegerea jocului, la expresiile folosite in joc si la nivelul de tensiune resimtit de acesta in timpul jocului. Tot in joc pot fi corectate/modificate unele idei/pareri/concluzii uneori gresite ale copiilor despre o situatie traita. De exemplu, un copil care s-a simtit marginalizat intr-un context poate transpune in desenele lui un copil (pe el) care priveste din exterior personaje care se joaca; in acest caz parintele poate interveni cu intrebari de genul: “Ce-l impiedica pe copil sa intre in jocul celorlalti? Ce s-a intamplat? Cum se simte copilul? Cum ar putea sa intre in joc alaturi de ceilalti copii? Cum il putem ajuta?” s.a.m.d.

Se spune despre copii ca “sunt cei mai buni observatori dar cei mai prosti interpreti”. Astfel se explica de ce, de multe ori traiesc emotii negative puternice in situatii care pentru noi adultii sunt nesemnificativede – de exemplu, un copil poate sesiza foarte repede starea de agitatie a mamei si se poate simti vinovat fara sa realizeze ca mama e stresata din cauza problemelor de la serviciu. Volumul restrans al experientelor de viata ii impiedica pe copii sa faca fata intotdeauna, din punct de vedere psihic, la o serie de evenimente care pentru ei pot fi traumatizante. De exemplu, un copil poate fi afectat negativ si speriat atunci cand vede un animator costumat intr-un personaj de desene animate spre deosebire de altul caruia ii poate provoca o mare bucurie. Pentru primul, acesta poate fi vazut ca dusman, o persoana care vrea sa ii faca rau, pentru al doilea poate fi vazut ca o persona venita sa il amuze. Nu toti copiii sunt la fel si de cele mai multe ori, fiecare copil interpreteaza diferit situatiile prin care trece.

Pentru parinti poate trece neobservat momentul in care a aparut o trauma in lumea copilului insa este mai usor de descoperit in jocul sau impactul pe care o astfel de situatie l-a produs in mintea si sufletul lui si astfel poate modela si corecta mai usor, tot prin joc, nivelul de intelegere al copilului ajutandu-l sa treaca peste evenimentul neplacut.

Despre copii si educarea lor By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Despartirea de parinti

Bebelusii sunt atat de mici incat ne dau impresia ca si nivelul lor de intelegere si percepere a lucrurilor este la fel de restrans. Ca urmare, foarte multi parinti evita sa le comunice cand urmeaza sa plece de langa ei pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp. Ca sa fiu mai explicita, va voi da un exemplu: cand Ioana avea 7 luni, am fost la bunici unde, dupa o prealabila reacomodare cu cei pe care nu are decat rar ocazia sa ii vada, a ramas 2 zile numai cu ei. Ulterior, dupa ce ne-am intors si am inceput sa pregatim bagajele pentru intoarcerea in Bucuresti Ioana a devenit foarte agitata. La vederea valizei a inceput sa planga si sa aiba o privire speriata. Ulterior am realizat ca a asociat valiza cu lipsa noastra.

Desi stiam ca bebelusii au nevoie de explicatii, atunci am realizat cu adevarat cat este de important acest lucru. Ei inteleg foarte bine ce se intampla, singura problema este doar ca nu isi pot exprima acordul sau dezacordul.

Cand devin mai mari si se pot exprima prin limbaj, gesturi, mimica etc. parintii au o alta problema atunci cand sunt nevoiti sa dispara pentru o perioada mai scurta sau mai lunga din imediata apriopiere a copilului – copilul isi aduna toate fortele si se inversuneaza sa permita parintelui sa plece. Parintii prefera sa nu explice copilului dinainte ce urmeaza sa se intample astfel incat pentru copil socul despartirii este cu atat mai mare. Nu toti copiii reactioneaza vizibil in cazul despartirii de parinti insa toti copiii resimt despartirea intr-un mod negativ. De exemplu, am observat ca multi copii mici, dupa intrarea la gradinita, incep sa-si pedepseasca parintii (de cele mai multe ori devin neascultatori – mici tirani).

Copilul percepe timpul altfel decat un adult astfel ca, daca pentru adultii care merg la serviciu timpul se scurge uneori prea repede, pentru copiii dornici sa-i vada cat mai repede pe parinti, timpul se scurge prea greu. Nu de putine ori am auzit expresia: “s-a imbolnavit de dorul lui”, expresie valabila si in cazul copiilor. Copilul poate avea febra fara alte simptome sau poate face subit rosu in gat din cauza tristetii provocate de despartirea de parinti. Astfel, pe langa virusii cu care vin mai des in contact, si acesta poate fi un motiv pentru care, in primul an de gradinita, multi copii racesc atat de frecvent.

Este foarte important ca, oricat este de mic (bebelus sau copil), acestuia sa i se explice din timp si sa i se repete ca mama/tata va pleca si se va intoarce. Chiar daca copilul nu primeste bine aceasta veste – si de cele mai multe ori nu o primeste bine (se impotriveste, tipa, se tavaleste pe jos, se agata de parinti etc.) – este foarte important pentru echilibrul sau psihic sa stie acest lucru. De asemenea, in perioada in care se produc astfel de schimbari in viata copilului (inceperea gradinitei, incredintarea copilului unei bone etc.), este foarte important ca atunci cand sunt din nou aproape de acesta, parintii sa petreaca timp de calitate cu el – sa se joace mai mult cu el, sa fie mai atenti la nevoile lui.

Despre copii si educarea lor By Ramona-Paula Axenti 0 Comments

Egoismul la copii

Copiii se nasc egoisti. Ei nu au sentimentul empatiei si nici dorinta de a oferi. In primii ani de viata ei se vad ca fiind centrul universului iar lucrurile care ii inconjoara le considera ca apartinandu-le. Acesta este motivul pentru care copilul mic crede ca “tot ce zboara se mananca”, ca totul este “al meu”, fiind inversunati in dorinta de a-si tine jucariile aproape si de a nu imparti nimic cu nimeni.

Treptat, ei realizeaza ca nu sunt doar ei in acest univers. Spre 3 ani copiii incep sa comunice unii cu altii. Daca pana atunci ei s-au jucat unii langa altii, spre 3 ani ei vor incepe sa interactioneze. Atunci este de preferat ca parintii sa ii indrume pe copii sa imprumute jucariile partenerului de joaca.

De multe ori, prin parc, vad parinti nemultumiti de purtarea celui  mic care nu vrea sa permita altor copii sa se joace cu jucariile lor. Este absolut firesc comportamentul celui mic si este indicat ca parintii sa nu forteze copilul sa ofere o jucarie daca el nu isi doreste asta. Pentru el jucaria face parte din universul lui. Fortarea frecventa a copilului poate stirbi din personalitatea lui iar ca adult poate ajunge fie foarte razvratit, egoist, fie o persoana careia ii va veni greu sa refuze, sa spuna “nu”.

Cu timpul copilul va intelege ca un lucru imprumutat este inapoiat, ca jucariile vor ramane ale lui, ca si el la randul lui poate imprumuta o jucarie de la alt copil si ca in acest fel, jocul devine mai frumos si va avea parte doar de avantaje. Asta se intampla insa spre varsta de 3 ani cand copilul a ajuns la o intelegere mai aprofundata a lucrurilor.

Mai tarziu, parintii pot sa le explice copiilor ce frumos este sa oferi si sa aleaga, impreuna cu copilul, lucruri (jucarii, hainute ale lui sau noi) pe care acesta sa le ofere. Este foarte important, pentru dezvoltarea copilului, sa simta ce frumos este sa oferi. Acest timp de educatie duce la o buna dezvoltare si la sentimentul deschiderii catre ceilalti prin trairea ca adult a sentimentelor de compasiune si intelegere si prin dezvoltarea capacitatii de a fi altruist.

Cine sunt eu?

Este o diferență între cine suntem și cum ne-am transformat ca urmare a factorilor de mediu sau a influenței pe care …

Emoții vechi și noi

Observăm uneori cum copiii noștri trec prin dificultăți de natură emoțională asemănătoare cu cele prin care am trecut …

Rana respingerii

Rana respingerii, ca și cea a abandonului vine cu credința că nu ești bun, că ar trebui să fii într-un fel ca să …