Tu ești viața mea – despre mame care trăiesc prin copiii lor

De câte ori nu auzim expresia: “Tu ești viața mea!” ori “Tu ești sensul vieții mele!” spusă de mame copiilor lor? În prima faza ne-am putea gândi la câtă dragoste zace într-o mamă și cât de dedicate trebuie sa fie în relația cu copiii lor. Dar aș vrea sa analizăm un pic ce stă în spatele acestei declarații de iubire absolută.
Să ne gândim, de exemplu, la o mamă care își idolatrizează fiul/fiica, care renunță definitiv la nevoile ei și răspunde doar la nevoile copilului său. Cât este mic acesta pare a avea parte de atenție si iubire necondiționată. Doar că această iubire se poate transforma într-un control exagerat: în primii ani de viață poate fi restricționat în a trăi unele lucruri firești – spre exemplu, este ferit de interacțiunile cu anumiți copii considerați de mamă “răi” pentru a nu-l pune în situația de a trai sentimentul de dezamăgire/furie, în alte situații mama face totul în locul lui (ordine, curățenie, lucruri pe care el poate să le faca singur) pentru a-l “proteja” si a-l ști relaxat, nu îi cere părerea în privința alegerilor vestimentare și mai târziu în privința alegerii liceului. Să presupunem că acest copil ajuns adult va urma cursul firesc al vieții si la un moment dat va întâlni pe cineva și ca în orice tip sanatos de relație va fi nevoie să se consulte cu partenerul în privința unor alegeri de cuplu. Ce va face însa când mama va interveni suparată ca el, copilul în care a investit atat de multă dragoste face alte alegeri decat cele aprobate de ea? În acest caz intervin tot felul de emotii: mama simte că iși pierde sensul – copilul pe care l-a crescut cu atata drag este de nerecunoscut, toată dăruirea ei nu mai are cui să fie oferită pentru că nu mai are cine să o primească ori este chiar respinsă. De cele mai multe ori, în astfel de situații, aceste mame traiesc un sentiment acut de abandon, de pierdere dar si de frică și neliniște acută că al său copil nu a facut alegerile potrivite așa încât ajung să pice adesea într-o stare de depresie și anxietate.
Pe partea cealaltă, copilul devenit adult, se confruntă și el fie cu furia rezultată din sentimentul că nu este ințeles, că nu i se permite sa facă alegerile pe care simte sa le facă sau este criticat pentru alegerile sale, fie cu sentimentul vinovăției pentru că se simte la mijloc între relația cu mama și relația cu partenerul ales. De aici calitatea relației poate migra în diferite moduri – am întâlnit adulți care se îndepartează mult de parinți pentru că doar astfel simt ca pot avea viața sub controlul lor dar si adulți care nu pot renunța la identificarea cu parinții și care rup relația cu partenerul.
Expresii ca cele de mai sus pun foarte multă presiune pe copil. Inca de mic, când își aude mama spunându-i “Tu esti viața mea! Pentru tine trăiesc!” copilul se încarcă cu o mare responsabilitate – “Deci, dacă eu sunt viața mamei înseamna că trebuie sa traiesc după cum îmi spune ea pentru că nu vreau să o supăr ori să o pierd.”.
Ceea ce se intamplă este că acel copil care aude în mod constant că este sensul vieții mamei lui nu iși traieste propria viața. El traiește într-o strânsă identificare cu mama și simte că nu poate face singur alegeri pentru că el nu a fost lăsat să gândească, să se exprime, să aleagă singur considerând că mama știe mai bine ce e de făcut. Acest copil, inclusiv în perioada adultă, va avea tendința să se întoarca la mama pentru a cere sfaturi sau în alte situații va intra într-o căsnicie sau relație de cuplu în care va reproduce relația de dependență devenind astfel un partener nesigur, ascultător, docil, dar deseori nefericit pentru că, în fapt, nu își urmează propriile nevoi.
Ca urmare, dragostea si iubirea necondiționată pentru copii este minunată atata timp cât nu devine control. Și putem iubi frumos, ca mame, fiind atente la nevoile copiilor, permițându-le când sunt mici să facă și ceea ce doresc atâta timp cât alegerile nu le pericliteaza viața sau nu fac rău altora. Îi putem ghida vorbindu-le pe înțelesul lor și potrivit vârstei despre experiențele noastre de viață și chiar despre greșelile pe care le-am facut în tinerețe iar atunci cand sunt adulți îi putem asigura de încrederea pe care o avem în capacitațile lor de persoane capabile să decidă și să își aleagă singuri modalitatea de a-și trăi viața. De asemenea, putem trăi frumos ca mame fiind un model pentru copiii noști în ceea ce privește grija față de propria persoană și respectul față de propriile nevoi în timp ce suntem atenți și respectăm nevoile copiilor noștri atunci cand sunt mici. Ulterior îi putem privi de la distanța potrivită pentru a le permite să zboare cu propriile lor aripi. Pentru că, în ce alt mod poate crește un copil fericit și cu sentimentul liberății altfel decat având langă el o mama fericită?

***


Puteti afla mai multe despre depresie, anxietate, atacuri de panica, fobii, tulburarile obsesiv-compulsive, probleme legate de o dependenta, tulburari alimentare (bulimia, anorexia), tulburari psihosomatice, tulburari de somn (insomnii, cosmaruri, somn agitat, tendinta de a dormi foarte mult), probleme de cuplu (divort, separare, deceptie in dragoste) si altele vizitand si celelalte pagini si articole de pe site.


 ramona_axenti@yahoo.com  +40742996874
Adresa cabinet: Str. Dristorului, Nr. 1, Bl. A23, Sc. 1, Ap. 2, sector 3 Bucuresti